1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

"Moldova, Ucraina și Georgia în UE"

Presa occidentală de limbă germană şi nu numai continuă să analizeze pe larg situaţia din Ucraina, respectiv modul în care UE şi aliaţii occidentali se pot replia în faţa Rusiei.

Presa occidentală de limbă germană şi nu numai continuă să analizeze pe larg situaţia din Ucraina, respectiv modul în care UE şi aliaţii occidentali se pot replia în faţa Rusiei.

Cotidianul german Die Welt citează, pe prima pagină, declaraţia comisarului european pentru extindere și politica de vecinătate, Stefan Füle, care şi-a manifestat convingerea că Moldova, Ucraina şi Georgia trebuie să facă parte din UE.

Ziarul conservator de la Berlin notează că, "după înfiinţarea Uniunii Economice Euroasiatice, comisarul Füle s-a pronunţat pentru includerea în UE, cu drepturi depline, a Ucrainei, dar şi a Moldovei şi Georgiei". În context, citându-l pe demnitarul european, publicaţia germană scrie că "dacă se doreşte în mod serios transformarea ţărilor din estul Europei, atunci trebuie folosit cel mai puternic instrument pe care UE îl are la îndemână - extinderea".

În ceea ce priveşte Ucraina, Neue Zürcher Zeitung afirmă răspicat că "se înmulţesc semnele care confirmă că în estul Ucrainei nu luptă miliţii aflate în autoapărare, ci luptători veniţi din Rusia, înarmaţi până în dinţi".

Prestigiosul ziar elveţian găzduieşte în ediţia tipărită un interviu cu generalul german din cadrul NATO, Hans-Lothar Domröse. În opinia militarului german, comportamentul Moscovei are rolul unui ceas deşteptător pentru Alianţa Nord-Atlantică. În context, Domröse afirmă că "NATO a subestimat dezvoltarea forţelor armate ruseşti".

În cadrul aceluiaşi interviu acordat NZZ, generalul german şi-a exprimat îndoiala cu privire la o eventuală agresiune a Rusiei împotriva NATO. "Însă cel mai probabil, Rusia va încerca să creeze o atmosferă de nelinişte în zonele de interes major pentru Moscova", consideră Domröse. Germanul spune de asemenea că intimidarea nucleară a jucat întotdeauna un rol major în politica de intimidare a Alianţei. "Nu este vorba doar despre a avea la dispoziţie asemenea mijloace, ci şi de a transmite disponibilitatea fermă de a le folosi, dacă eşti atacat", se mai poate citi în interviul din Neue Zürcher Zeitung.

Süddeutsche Zeitung analizează alegerile prezidenţiale din Egipt, consemnate de altfel în toată presa apuseană. "96 la sută şi totuşi prea puţin", scrie SZ, subliniind, evident, absenteismul major care a marcat scrutinul prezidenţial din Egipt.

"La o a doua privire trebuie spus că alegerile au fost o reuşită. Neobişnuite din punct de vedere al organizării, cu rezultat previzibil, însă deloc lipsite de elemente pozitive. Rezultatul nu reprezintă însă un cec în alb oferit lui Abdel Fattah al-Sisi. Numai 24 din 54 de milioane de egipteni au mers la vot, iar în fiefurile islamiste, precum Fajum sau Minia, unde un judecător a condamnat recent la moarte sute de membri ai Frăţiei Musulmane, participarea a fost de numai 30, respectiv 35 la sută", consideră SZ.

Ziarul se întreabă însă dacă noul lider egiptean va încerca să câştige şi încredere a două treimi din populaţie, şi cum ar putea face acest lucru în contextul în care "o împăcare cu islamiştii a fost exclusă din start, un lucru fără mare importanţă într-o ţară propice pentru schimbări multe şi dese pe scena politică".

"Apoi, interesant va fi de văzut reacţia Occidentului. Practic, Germania a boicotat diplomatic Egiptul după îndepărtarea lui Mursi, primul preşedinte egiptean liber ales, susţinut de armată. Acum, un preşedinte care a obţinut 96 la sută din voturi - fie el legitimat doar de un sfert din populaţie - va fi imposibil de ignorat", scrie Süddeutsche Zeitung