1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Moldova scapă parţial de dependenţa energetică de Rusia

La 23 de ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova a scăpat de dependenţa energetică de Rusia. Sistemul moldovean de transport de gaze naturale a fost conectat miercuri, 27 august, la cel european.

Gazoductul Iaşi-Ungheni, de 43 de kilometri, a fost inaugurat de prim-miniştrii Republicii Moldova şi României, Iurie Leancă şi Victor Ponta, în prezenţa Comisarului European pentru Energie, Günther Oettinger, a miniştrilor şi reprezentanţilor misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău.

Ţeava se va umple la 1 septembrie

„De la 1 septembrie gazul românesc va trece Prutul, asigurând astfel o sursă de alternativă. Într-un an şi jumătate, maximum doi ani, vom avea un sistem perfect interconectat şi atunci vom putea cumpăra gaze sau din Est, sau din Vest – de acolo de unde vor fi condiţiile mai bune. Evenimentul de astăzi se încadrează în obiectivul nostru de integrare europeană. Astăzi, în România, energia este mai ieftină cu aproximativ 40 la sută. În doi ani sunt convins că vom avea şi o interconectare electrică”, a menţionat Iurie Leancă.

„Împreună suntem mai puternici! Putem face ca oamenii să trăiască mai bune”, a declarat, la rândul său Victor Ponta. „Exact în urmă cu un an, eram aici şi porneam în sfârşit proiectul gazoductului. Cred că prin inaugurarea de azi, dăm un mesaj pentru toată lumea şi aş vrea să fim prieteni cu toată lumea, dar mesajul să fie foarte clar – Republica Moldova şi România ca să fie cu adevărat independente au nevoie şi de energie. Împreună putem să fim cu adevărat independenţi şi împreună putem să fim respectaţi pentru asta. Acesta este mesajul pe care-l dăm astăzi Europei şi tuturor. În rest, vreau să vă spun că pentru România nimic nu este mai important decât să aibă Moldova alături, în Europa”, a spus Pona.

Günther Oettinger: „Vor urma şi alte proiecte”

Günther Oettinger, Iurie Leancă şi Victor Ponta la inaugurarea gazoductului

Günther Oettinger, Iurie Leancă şi Victor Ponta la inaugurarea gazoductului

„Acest proiect este pentru oameni, pentru cetăţeni, este pentru cei care activează în industrie. Prin aceste proiecte pe care le susţinem, vrem să asigurăm o viaţă mai bună, drumuri mai bune, iar toate acestea înseamnă o viaţă mai bună”, a subliniat Comisarul European pentru Energie, Günther Oettinger. Potrivit lui, „integrarea Republicii Moldova în infrastructura energetică europeană este foarte importantă. Vom continua şi cu alţi paşi, ne vom extinde şi pe domeniul energiei electrice şi al gazului. Vom asigura modernizarea acestor reţele pentru a asigura cel mai înalt nivel al independenţei în domeniul energetic”, a menţionat comisarul european.

Proiectul a costat 26 de milioane de euro, dintre care şapte milioane constituie un grant din partea Uniunii Europene. În prima fază, gazoductul va transporta anual aproximativ 50 de milioane de metri cubi de gaze - o mică parte din producţia de 11 miliarde de metri cubi a Romaniei – şi va acoperi 5 la suta din necesarul anual al Republicii Moldova. Capacitatea totală a gazoductului este, însă, de 1,5 miliarde de metri cubi (20% din necesarul de gaze al Moldovei). Pe teritoriul Republicii Moldova gazoductul va fi gestionat de întreprinderea de stat “Vestmoldtransgaz”, iar pe partea română - de compania „Transgaz”. Următoarea etapă a proiectului prevede construirea conductei Ungheni-Chişinău pe teritoriul Republicii Moldova (cu staţii de comprimare şi alte infrastructuri de transport - o investiţie estimată la 50 de milioane de euro) şi a gazoductului Oneşti-Leţcani cu Staţia de comprimare a gazelor pe teritoriul României.

Se va supăra oare Rusia?

Întrebat dacă gazul românesc nu va supăra Moscova, şeful diplomaţiei române Titus Corlăţean, prezent la ceremonie, a declarat: „Gazul românesc va ajuta Republica Moldova - pe cetățenii săi și companiile moldoveneşti. Un gaz pe care îl dorim tot mai mult ca şi cantitate, mai ieftin decât gazul rusesc, evident că este benefic în termeni concurențiali și unii probabil că vor fi şi supărați”.

„Acest proiect nu este îndreptat împotriva cuiva, ci este pentru a fi noi mai siguri şi pentru ca nimeni să nu ne poată crea probleme şi amenința. Acestea sunt obiective de integrare europeană”, a precizat premierul Iurie Leancă.