1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Posibilă „coaliție monstruoasă” de guvernare

Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău22 ianuarie 2015

Parlamentul de la Chișinău mai face o încercare în această seară de a-și alege, prin vot secret, conducerea. Deocamdată balanța înclină spre o alianță minoritară PLDM-PDM susținută din umbră de Partidul Comuniștilor.

https://p.dw.com/p/1EP4S
Imagine: picture alliance / Robert B. Fishman, ecomedia

Partidul Democrat (PDM) a mințit atunci când a spus că Partidul Liberal ar bloca negocierile pentru crearea coaliției de guvernământ. De fapt, PDM s-a dezis, peste noapte, de înțelegerile la care s-a ajuns la întâlnirea de marți cu emisarii europeni. Afirmația aparține liderului PL, Mihai Ghimpu.

El a prezentat jurnaliștilor cele trei puncte convenite marți de cei trei lideri pro-europeni cu emisarii europeni:

1. Cele trei partide formează o comisie care va propune în termen de trei luni o soluție pentru problema privind alegerea președintelui Republicii Moldova;

2. PLDM va înainta candidatura noului prim-ministru, PDM va propune președintele Parlamentului, PL-ului îi vor reveni ministerele pe care le-a deținut înainte să fie exclus din guvern.

3. Procurorul general urmează a fi o persoană non-politică, desemnată în consultare cu Comisia Europeană, ceea ce va transmite un semnal la Bruxelles că noul guvern al Republicii Moldova este gata să înceapă reformele atât de necesare. Aceasta ar putea conduce la o Misiune a UE în domeniul justiției".

PD s-a răzgândit

Numai că, miercuri dimineață, la negocieri, potrivit lui Mihai Ghimpu, PDM a anunțat că nu acceptă ideea unui procuror apolitic: „PD este departe de a vrea reforme. Noi suntem sătui de promisiuni goale. 21 de ani au trecut de când ne-am asumat să reformăm procuratura și nimic. Nu mai putem tolera asta - ca cineva să decidă tot în această republică”, a spus liberalul.

Pe de altă parte, PDM l-a acuzat pe liderul PL de faptul că a citit în fața jurnaliștilor „doar ce a vrut să citească (din 'convenția' la care s-a ajuns cu emisarii UE), nu și alte părți unde se pune punctul pe 'i'". A doua zi, joi, 22 ianuarie, înainte de ședința Parlamentului anunțată pentru ora 15.00, liderul PDM Marian Lupu a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a recunoscut:

1. PDM nu acceptă numirea unui „reprezentant european” în funcția de procuror general, ci „formarea unui grup de lucru sau comisie” care să examineze această chestiune. „Pe perioada acestui an, acest grup să elaboreze toate mecanismele care vor asigura o depolitizare reală a sistemului de justiție…”;

2. PDM nu acceptă ceea ce formațiunea numește „solicitarea liberalilor” (nu înțelegerea avută marți cu emisarii europeni – n.n.) privind formarea unei comisii care să identifice în trei luni de zile modalitatea alegerii președintelui în 2016. Potrivit lui Marian Lupu, „dacă se acceptă acest lucru, ar fi existat pericolul ca unul dintre cele trei partide să revendice funcția de președinte al țării”.

3. „Este absolut adevărat - PDM nu a acceptat solicitarea Partidului Liberal în privința Ministerului Transporturilor”, a mai spus Marian Lupu, refuzând însă să spună de ce formațiunea sa nu vrea să cedeze șefia asupra acestui minister.

Marian Lupu în rol de „purtător de cuvânt” al PLDM

Și pentru că, - susține liderul PD, - „Partidul Liberal-Democrat acceptă toate propunerile PD-ului”, Marian Lupu a reiterat joi propunerea lansată miercuri PLDM-ului privind formarea unui guvern minoritar între PLDM și PDM (fără PL), aceasta fiind, potrivit liderului PD, „unica soluție pentru a depăși această perioadă de negocieri”.

Pe de altă parte, presa de la Chișinău publică o declarație a liberalului european, Graham Watson, care a participat marți, la Chișinău, la discuțiile cu cei trei lideri politici moldoveni:"Convorbirile au fost prietenoase şi constructive. Toate cele trei partide moldoveneşti s-au angajat să continue calea integrării europene. Partidul Popularilor Europeni, Partidul Socialiştilor Europeni şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa au făcut o propunere comună pentru un acord între cele trei partide moldoveneşti. Acesta a fost primit pozitiv. Unul din lideri a spus că are nevoie să îşi consulte partidul, ceea ce este normal. Sperăm că partidele vor reuşi să ajungă la un acord pe baza propunerilor partidelor din Uniunea Europeană".

Potrivit vicepreședintelui PL, Valeriu Munteanu, "formula convenită cu partenerii europeni implică selectarea unui procuror din afara Republicii Moldova, căruia îi va fi acordată cetățenia moldovenească (pentru a nu fi încălcată legislația Republicii Moldova)”.

Daniel Morar, procuror general în Republica Moldova?

Presa de la Chișinău scrie joi că „procurorul importat” ar putea fi „spaima corupților din România”, Daniel Morar, fost șef al Direcției Naționale Anticorupție. Nu excludem ca Daniel Morar să fie candidatura. Dar poate fi și cineva din Germania sau Danemarca. Important e să fie un specialist care a demonstrat performanță în acest domeniu și insuflă încredere în Republica Moldova, dar și la Bruxelles”, a spus Valeriu Munteanu.

Numirea unui procuror general european la Chişinău ar însemna un coşmar pentru liderii PLDM şi PDM. Este concluzia a doi analişti de la Bucureşti - Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române şi Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu. „Există acolo o vânzare a Aeroportului, o vânzare a băncilor, un sistem financiar cangrenat. Cum a fost corupţia în România e aproape o glumă pe lângă ceea ce e în Republica Moldova. Cele două partide pretins democrate vor mai degrabă să facă o coaliţie cu PCRM, nu să-şi asume anumite responsabilităţi”, susține Dan Dungaciu.

Corupția din România e glumă pe lângă ce se întâmplă în Moldova

„Până în prezent, tipul de împărţire a funcţiilor şi motivul din care liberalii (PL – n.r.) au fost daţi afară, a ţinut de faptul că unul dintre partide a preluat justiţia, iar altul – zona financiară şi fiscală. S-au controlat reciproc şi au privatizat peste noapte bunuri pentru interesul propriu şi în beneficiul unor proprietari din Rusia”, crede Iulian Chifu.

„Politica în Moldova este o artă a speculațiilor”, a declarat liderul comunist Vladimir Voronin: „Cuvântul «coaliție» noi nu-l folosim categoric. Nici o coaliție cu actualele partide parlamentare, nici un bloc, nici o alianță! Dorim doar să deblocăm activitatea Parlamentului”, a declarat liderul PCRM. Întrebat dacă s-ar putea întâmpla ca PDM și PLDM să promită o coaliție cu unii (PL sau PCRM), dar în cele din urmă să facă alianță cu alții, Voronin a răspuns: „La noi totul e posibil. De la democrați și liberal-democrați poți să te aștepți la orice. Astăzi ei îl sperie pe Ghimpu că dacă el nu va susține condițiile lor, ei vor hotărî problemele lor cu noi”, a spus Voronin.