1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Moldova a scăpat de un regim comunist şi intră sub oblăduirea unei alianţe

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova a dat un vot de încredere celui de-al doilea guvern al Alianţei pentru Integrare Europeană.

default

Acesta va fi condus de liderul Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, care a deţinut funcţia de premier şi în guvernul precedent. Noul cabinet de miniştri îşi propune ca scop primordial integrarea europeană a ţării şi redarea libertăţii poporului.

Societatea civilă din Republica Moldova este, însă, îngrijorată de capacitatea noului guvern de a lupta cu corupţia.

Reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova nu par deloc entuziasmaţi de modul în care actuala guvernare a găsit de cuviinţă să-şi împartă atribuţiile în ceea ce priveşte gestionarea treburilor publice. Tabloul se aseamănă mai degrabă cu o împărţire a sferelor de influenţă în cadrul unei grupări ce se pregăteşte să-şi subordoneze structurile administrative în interes obscur.

Ca urmare a negocierilor pentru crearea coaliţiei de guvernare, Partidul Democrat, care a obţinut la alegerile din 28 noiembrie 2010 doar 15 mandate de deputat, controlează practic întregul proces de luare a deciziilor pe verticală. Liderul acestui partid, Marian Lupu, a devenit preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al ţării. Tot el va fi candidatul Alianţei la funcţia de şef al statului.

Mâna lui dreaptă în Parlament este controvesatul om de afaceri Vlad Plahotniuk, care s-a îmbogăţit în perioada guvernării comuniste, având afaceri împreună cu Oleg Voronin, fiul ex-preşedintelui comunist Vladimir Voronin. Plahotniuk este acum prim-vicepreşedinte al Legislativului.

Aceeaşi formaţiune politică a obţinut şefia asupra principalelor instituţii de drept – de neignorat fiind faptul că Ion Diacov, fratele preşedintelui de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a preluat recent conducerea Procuraturii Municipale.

Ministerul de Interne al Republicii Moldova va fi condus de Alexei Roibu – primul şef al Centrului anticorupţie desemnat în 2002 în această funcţie, având girul ex-preşedintelui comunist Vladimir Voronin. Însăşi Centrul Anticorupţie a fost înfiinţat la iniţiativa lui Voronin, îndeplinind în perioada guvernării comuniste misiunea de bâtă politică şi de instituţie care colecta, neoficial, cotizaţii la partid de la agenţii economici. Nedumerirea multora de la Chişinău este că funcţia de ministru de Interne i-a revenit în noul guvern Partidului Liberal-Democrat.

Pentru a putea controla şi procesul de luare a deciziilor în noul guvern în care PLDM, condus de premierul Vlad Filat, are cei mai mulţi miniştri, Partidul Democrat a obţinut înfiinţarea Prezidiului Guvernului – o titulatură extrasă din legislaţia sovietică. Pentru prima dată un astfel de „prezidiu” a apărut după congresul XXII al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică (PCUS) care a pus bazele orânduirii comuniste. În noul guvern al Republicii Moldova, acest prezidiu va fi, de fapt, un organ de conducere a Guvernului. Acesta va fi format din premier şi din cei trei viceprim-miniştri delegaţi de fiecare partid din alianţă. Rolul prezidiului va fi cel de a aproba ordinea de zi, dar nu oricum, ci prin consens. Aceasta înseamnă că dacă unul din cei trei vicepremieri nu va fi de acord cu propunerile colegilor, Executivul nu se va putea convoca.

În ceea ce priveşte programul de guvernare al noului guvern de la Chişinău – acesta consfinţeşte parteneriatul strategic cu Uniunea Europeană şi este întitulat: "Integrare Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare". Executivul îşi propune, între altele, să înlocuiască actuala Constituţie, actualul Cod al Audiovizualului, trecerea Centrului Anticorupţie de sub controlul Guvernului, în cel al Parlamentului, demilitarizarea MAI şi depolitizarea Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău
Redactor: Robert Schwartz