1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Mol, gata de parteneriate, dar nu cu OMV

Grupul energetic unguresc, Mol Nyrt, este gata să intre într-un parteneriat cu rivali mai mari, a anunţat preşedintele grupului, Zsolt Hernádi.

default

OMV şi Mol, prea mari pentru o piaţă atât de mică

"Dacă ar trebui să caut un partener, aş face apel la Shell, British Petroleum sau Gazprom, însă nu OMV", a declarat acesta într-un interviu acordat cotidianului FT Deutschland. "Însă momentan nu avem nevoie de un partener", a adăugat acesta. Mol este "curtat" insistent de rivalul austriac OMV, însă a respins categoric această propunere. OMV, care este deţinut în parte de statul austriac, a declarat că este interesat de o fuziune amicală, preşedintele OMV, Wolfgang Ruttensdorfer, eliminând posibilitatea lansării unei oferte de preluare ostilă. Săptămâna trecută grupul austriac a anunţat că deţinerea sa din Mol se ridică la 18,9%, Ruttensdorfer subliniind că îşi rezervă dreptul să continue să cumpere acţiuni Mol. Mol deţine 8% din acţiunile proprii în timp ce băncile ungureşti OTP şi MFB deţin fiecare 10%, permiţând companiei şi băncilor să contracareze o eventuală ofertă. Rezistenţa Mol la propunerea OMV este cauzată în mare parte de structura de acţionariat a companiei austriece, a declarat Hernadi. "Guvernul ungar şi consiliul de supraveghere nu doresc ca un alt guvern să influenţeze grupul Mol", a declarat responsabilul ungar. Mol s-a privatizat în totalitate în 2006 şi are o cifră de afaceri de 11,8 miliarde euro anual, fiind cea mai mare companie independentă din Europa centrală, afimă BBJ.