1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Modificarea Constituţiei împreună cu Comisia de la Veneţia

Ar fi momentul ca politica românească să profite de ocazia bună care i se oferă de a regândi Constituţia în toate conexiunile sale interne şi de a nu se mulţumi cu câteva reparaţii de urgenţă.

Analiza pe care a făcut-o Comisia de la Veneţia diferitelor aspecte juridice legate intim de criza politică din vara anului trecut a fost exploatată de ambele tabere. Partida prezidenţială a salutat concluziile severe privind utilizarea abuzivă a ordonanţelor de urgenţă în materie constituţională, în timp ce adversarii preşedintelui au subliniat recomandarea Comsiei privind eliminarea cvorumului la referendum. Comisia a avut însă tactul de a nu publica aceste analize înainte de alegeri tocmai pentru a nu stimula utilizarea lor retroactiv-electorală. Valoarea principală a acestei consultări juridice se referă cu siguranţă la viitor.

Aspectul cel mai important este cel privitor la clarificarea raporturilor dintre Preşedinte şi Guvern. Nu este nimic nou în ceea ce spun juriştii Comsiei de la Veneţia, dar faptul că o instituţie independentă din afara ţării reclamă prin concluziile sale modificarea Constituţiei, este de natură să stimuleze procesele interne.

Potrivit analizei publicate la sfârşitul anului trecut, cadrul constituţional din România nu este favorabil unei coabitări între un preşedinte de republică de o culoare politică şi un guvern şi un Parlament de o altă culoare. ”Nu este sarcina Comisiei - se mai arată în analiza citată - să se pronunţe în privinţa alegerii între un sistem prezidenţial sau unul parlamentar, dar reforma constituţională ar trebui să clarfice măcar competenţele Preşedintelui şi pe cele ale Primului ministru mai cu seamă în ce priveşte politica externă şi relaţiile cu Uniunea Europeană”.

Este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Ar fi momentul ca politica românească să profite de ocazia bună care i se oferă de a regândi Constituţia în toate conexiunile sale interne şi de a nu se mulţumi cu câteva reparaţii de urgenţă. Dacă juriştii Comsiei de la Veneţia nu au autoritatea de a se pronunţa, Parlamentul României ar putea în schimb să aleagă mai clar între un sistem prezidenţial şi unul parlamentar.

Dacă juriştii Comisiei nu s-au pronunţat asupra unei chestiuni care implică o decizie politică naţională, ei au pus totuşi în evidenţă câteva contradicţii interne ale actualei Constituţii care pot ajuta luarea unei decizii. De pildă, analiza citată arată faptul că procedura de suspendare a Preşedintelui, aşa cum este ea descrisă în Constituţie, face o confuzie între responsabilitatea politică şi cea legală. Pe de o parte, Preşedintele ar fi răspunzător din punct de vedere politic în faţa Parlamentului şi electoratului, pe de alta, procedura de suspendare este formulată în termenii răspunderii legale. De asemenea, rolul Curţii Constituţionale în cursul procedurii rămâne cu totul neclar. Dacă procedura de suspendare va fi menţinută, se mai arată în analiza citată, răspunderea Preşedintelui ar trebui să devină fără echivoc una legală şi atunci procedura iniţiată de parlament ar trebui ratificată de Justiţie.

Analiza aceasta ar putea fi un bun punct de pornire în dezbaterea constituţională, deoarece are două mari avantaje: este clară şi poate fi adoptată fără probleme de ambele tabere aflate în dispută.

Atât prezidenţialiştii cât şi parlamentariştii ar dori să fie limpede în ce privinţă Preşedintele este răspunzător în faţa Parlamentului. Răspunde el din punct de vedere politic sau nu ? Căci aceasta este întrebarea momentului.

Dar dacă Preşedintele ar trebui să răspundă din punct de vedere politic în faţa Parlamentului (aşa cum pare să indice spiritul public) atunci ar fi logic ca România să aleagă calea celor mai multe democraţii ale Europei actuale şi să instituie un model parlamentar, aşa ca în Germania, Italia, dar, schimbând ce este de schimbat, ca în toate celelalte ţări europene (Marea Britanie, Belgia, Olanda, Spania ) cu monarhie constituţională. Or, odată ce s-a optat pentru parlamentarism, s-ar putea, teoretic, repune şi problema restaurării monarhiei. Deputatul de Bucureşti Teodor Paleologu, de pildă, spunea recent că va pleda pentru monarhie constituţională în faţa propriului grup politic.

În orice caz, numai în cadrul unui sistem parlamentar, preşedintele, ales de regulă indirect, ar putea fi făcut politic răspunzător în faţa Camerelor.

O conservare a sistemului semiprezidenţial, ar pretinde în schimb ceva mai mult decât spune Comisia de la Veneţia şi anume o întărâre a prerogativelor preşedintelui. Acesta ar fi preţul care va trebui plătit pentru păstrarea semi-prezidenţialismului preluat prost după model francez: o instituire a preşedintelui ca şef deplin al puterii Executive. Se pot imagina soluţii intermediare, dar ar fi păcat să se recurgă iarăşi la mici reparaţii şi compromisuri care îşi vor manifesta cu siguranţă defectele uşor previzibile. Dacă există un avantaj al majorităţii, atunci el stă tocmai în puterea de a renunţa la jumătăţile de măsură.