1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Modernizare sau de-modernizare?

Argumentele în favoarea menţinerii organizării centralizate a statului sunt scoase toate din arsenalul mai larg al socialismului. De la nostalgici la vizionari, militanţii stângii se opun descentralizării.

default

Ideea forţă a opozanţilor descentralizării este că ea ar reprezenta un regres în ordine istorică. Unii mai puţin preocupaţi de aparenţa ştiinţifică a termenilor utilizaţi, anunţă bombastic „feudalizarea României”, alţii mai preţioşi vorbesc despre un proces de de-modernizare. În esenţă e acelaşi lucru şi de altfel unul dintre autorii mai bine articulaţi explică de ce „baron local” este, în opinia sa, un termen foarte bine găsit şi de ce nu este un simplu clişeu jurnalistic (Claudiu Crăciun, “Descentralizarea – De-modernizarea şi regresul democratic al României”, Voxpublica). Pare ciudat, căci primul ministru anunţa marţi în Parlament că proiectul asumat reprezintă un pas important pe linia „modernizării statului”!.

Aşadar modernizare sau, dimpotrivă, de-modernizare? Faptul că unul şi acelaşi lucru provoacă reacţii diametral opuse spune ceva despre labilitatea caracterelor şi inconsecvenţa politicii, dar poate că spune ceva important şi despre natura situaţiei.

Argumentele în favoarea menţinerii organizării centralizate a statului sunt scoase toate din arsenalul mai larg al socialismului. Sociologul Mircea Kivu enunţă foarte direct: odată cu descentralizarea, „politicile guvernamentale de redistribuire a resurselor vor fi tot mai greu de pus în practică. (România Liberă). E vorba desigur de un socialism asumat larg în Uniunea Europeană ca temei al politicilor sale „structurale”, dar ne putem întreba dacă nu cumva ambiţia omogenizării şi politicile subsecvente nu contribuie ele însele la criza actuală. Dar s-ar putea ca tipul acesta de limbaj „european” şi prin urmare „inatacabil” să fie doar un paravan pentru opţiuni centraliste de sursă pur locală.

Ar trebui să lărgim cadrul pentru a înţelege de unde vin aceste ataşamente. Autorii care au contestat cu mijloace teoretice condamnarea comunismului au pretins că anti-comuniştii comit o enormă mistificare istorică contestând comunismului rolul său modernizator. Ovidiu Ţichindeleanu scria de pildă în contribuţia sa din volumul colectiv „Iluzia anticomunismului”: „Negarea totală a posibilităţii unei modernităţi a propriei istorii comuniste şi ignorarea totală a posibilelor câştiguri ale vieţii cotidiene sub comunism şi a celor mai rezistente focare de rezistenţă devin astfel .....şamd”.

Desigur se mai spusese, cu jumătate de gură, că în comunism femeile au dobândit drept de vot şi au avansat mult pe calea egalităţii de statut, că industria, noile tehnologii agricole, investiţiile masive în infrastructură au reprezentat de fapt un salt modernizator de anvergură. Se înţelege însă că aceste evoluţii au fost legate strâns de planificarea şi centralismul strict şi total. Să adăugăm la acestea şi constatările dezideologizate (şi poate inevitabil nostalgice) privitoare la calitatea mai bună a şcolii şi la rigoarea editurilor cel puţin prin comparaţie cu primii 10 ani de după 1989, sau la stilul mai supravegheat al exprimării publice ca să înţelegem de ce forma centralizată a statului continuă să pară o garanţie a corectitudinii şi valorii. Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, un alt opozant al reformei, a scris pe blogul său: „Mi-e teamă că motivul real al descentralizării României este distrugerea brumei de control şi democraţie care mai exista în ţara noastră.” Aşadar e vorba, aşa cum era de bănuit, de „control”, care reprezintă în opinia majorităţii oamenilor intervievaţi pe această temă una din valorile socialismului. De la gramatica limbii române la etica funcţionarilor publici totul era mai bine ţinut sub control.

Acum putem înţelege mai bine de ce un liberal progresist cum este Claudiu Crăciun, celebru în urma manifestaţiilor din ianuarie 2012, spune că descentralizarea adoptată de guvernul Ponta reprezintă o de-modernizare. Descentralizarea rupe cu regimul comunist, dar totodată rupe cu ceea ce anti-anticomuniştii au numit tradiţia modernizatoare a comunismului. Ce-i drept, Claudiu Crăciun nu face nici un rapel la autorii „damnaţi” din volumul citat mai sus, sugerând că regresul este mult mai larg şi că România sare direct într-o premodernitate mai veche. Aici este şi punctul său slab căci, refuzând să se ataşeze mai clar la stânga socialistă, îşi sacrifică coerenţa. Să vorbeşti despre un regres în feudalism sună „tare”, dar nu poate fi o afirmaţie demnă de luat în serios. Ca metaforă jurnalistică e bună, dar ca teorie politologică e ridicolă.

Regresul în premodernitatea ante-comunistă ar fi o opţiune mai coerentă pentru cei care susţin că achiziţiile democraţiei recente ar fi puse în pericol. De exemplu restituirea terenurilor agricole a avut ca efect dezarticularea totală a unui sistem productiv care putea fi covertit mai uşor la piaţă şi noile tehnologii, decât puzderia de mici proprietăţi ţărăneşti. În sensul acesta relativ putem admite că agricultura post-comunistă a fost un regres, dar tocmai compararea celor două situaţii ar putea oferi o cale bună de analiză: Agricultura colectivistă ar fi fost ea o soluţie mai bună, demnă de a fi conservată?

Argumentaţia lui Claudiu Crăciun e mai utilă din clipa în care observă un lucru, de astă dată, serios. Descentralizarea ar putea să nu îşi producă pe deplin efectele dacă nu este dublată de sporirea gradului de democraţie participativă. Este adevărat şi poate că este singurul argument care merită să fie preluat în dezbateri. Dacă cetăţenii rămân în starea de prostraţie actuală când primarul cheltuieşte banii pe panseluţe, fără să întâmpine nicio reacţie, atunci desigur că există o serioasă problemă. Atâta doar că descentralizarea nu agravează situaţia, ci în cazul cel mai rău o lasă aşa cum este. Astăzi banii sunt cheltuiţi abuziv în chip cu totul opac şi neverificabil, mâine se va vedea mai bine unde se află abuzul. Oricât de coruptă ar fi administraţia, apropierea de cetăţean va devoala mai uşor abuzurile prin simplă proximitate. Şi continuând cu această logica în spiritul lui Mandeville, dacă mita se descentralizează e mai curând bine, căci preţurile vor scădea şi afacerile vor prospera.

E greu să nu remarcăm că există o conivenţă ideatică între toţi adepţii stângii de toate nuanţele de la revizionişti şi anticapitalişti şi până la liberalii progresişti, care îşi văd scopurile ameninţate prin descentralizare. „Progresul” prin chiar natura sa este mai curând „nepopular”, căci pretinde prefaceri dureroase şi se ştie că el are nevoie de o elită militantă prevăzută cu pârghii de putere la Centru pentru a-şi impune viziunile.

Este de remarcat că adepţii preşedintelui Traian Băsescu se opun şi ei cu argumente în linii mari asemănătoare, fără să bage de seamă că se ataşează în esenţă duşmanilor de până ieri.

Asistăm cu toţii la ceva nemaivăzut. Premierul Victor Ponta care făcea echipă militantă cu Claudiu Crăciun & Co, în ianuarie 2012, merge către dreapta conservatoare, în timp ce dreapta conservatoare fuge rapid către stânga. Oamenii sunt însă sclavii etichetelor: USL e „stânga socialistă” şi Mişcarea Populară e „dreapta populară”. Iată că, cel puţin în acest moment, rolurile s-au inversat.