Mobifon primeşte infuzii financiare din Canada
1 iunie 2004Telefonia mobilă din România primeşte întăriri. Telesystem International Wireless Inc.(TIW) investeşte 50 de milioane de dolari canadieni cash şi 345 de milioane în acţiuni pentru Mobifon din România. Potrivit comunicatului de presă emis ieri la Montreal, compania canadiană va achiziţiona încă 15,5 procente din totalul acţiunilor Mobifon. Tranzacţia cu Deraso Holdings, un grup de investitori condus de JP Morgan Partners, va mări controlul canadienilor la nivelul de 79 de procente în cadrul Mobifon. Achziţia reprezintă ”o importantă piatră de temelie în procesul de dezvoltare a structurii companiei”, a declarat luni, preşedintele Telesystem, Bruno Ducharme.
Acţiunile TIW au crescut la Bursa din Toronto cu 50 de cenţi, atingând nivelul de 12,15 dolari canadieni.
De la Bucureşti, purtătorul de cuvânt al companiei canadiene, Jacques Lacroix, a declarat că ”Mobifon este o achiziţie fantastică”.
Acordul urmează a fi aprobat şi de către britanicii de la Vodafone care deţin 20 la sută din acţiunile societăţii din România.
TIW se afla în pragul falimentului în urmă cu trei ani, dar bunul mers al afacerilor din România, unde controlează majoritatea pieţei de telefonie mobilă, precum şi afacerile din Cehia, unde ocupă locul trei, i-au salvat pe candieni.