1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Moţiunile PDL sunt surprinzătoare

Există în moţiunile concurente prezentate în preajma Convenţiei naţionale a partidului lucruri cu totul noi, care au lipsit până acum nu doar din PDL, ci din întreaga politică românească.

Vasile Blaga

Vasile Blaga

Cea mai inexpresivă şi neconcludentă moţiune este aceea depusă de Vasile Blaga. Este greu să-i afli spiritul în spatele limbajului birocratic, chiar dacă afirmă explicit câteva principii ale dreptei liberale.

În linii mari, Vasile Blaga pare să conducă un grup liberal preocupat preponderent de creşterea spiritului antreprenorial. Mai interesant este că PDL-ul lui Blaga nu pretinde exclusivitate în zona dreptei şi că îşi propune să colaboreze cu toată lumea. Prin comparaţie cu celelalte două moţiuni concurente devine relevant şi faptul că nu rosteşte niciun cuvânt despre Traian Băsescu. Este clar, cel puţin, că preşedintele nu are a se aştepta să i se întindă covorul roşu. În sfârşit, moţiunea Blaga este cam ermetică, dacă nu cumva caută, prin lungimea textului, să mascheze absenţa unor convingeri puternice.

Surprinzătoare prin vioiciunea ei conservatoare este, în schimb, moţiunea Udrea. Contrazicându-şi portretul sau poate prejudecăţile larg răspândite, Elena Udrea propune o platformă axată pe familie şi comunitate, în care Biserca şi preoţii ar ocupa, după model tradiţional, un rol important. Există o referire explicită la comunitarism şi virtuţile lui de a interveni rapid în situaţiile sociale critice. Moţiunea Udrea conţine un puternic accent de creştinism social, unul care a lipsit complet până acum nu doar din PDL, ci din întreaga politică românească.

Şi nu este singura surpriză. Poate la fel de mare este aceea privitoare la consensualism. Elena Udrea cere PDL să renunţe la exclusivismul de până acum şi să iniţieze un dialog real cu toate forţele politice, convinsă că numai prin consens se pot construi marile proiecte. Surpriza este cu atât mai mare cu cât Elena Udrea se propune ca mare admiratoare a lui Traian Băsescu, pe care îl elogiază copios în paginile introductive.

În acelaşi spirit al consensualismului, Elena Udrea afirmă necesitatea unei cooperări cu PSD, un partid care, în opinia sa, ar fi incorect definit astăzi ca un partid de sorginte comunistă. Nu exclude nici refacerea Alianţei DA, fără să pretindă o poziţie de superioritate. Din toate rândurile respiră un pragmatism robust şi sentimentul optimist că România nu se află într-un impas muced, cum susţin alţi prieteni ai preşedintelui, şi că totul este încă posibil.

Moţiunea Macovei lasă mai mult decât celelalte două să se vadă opţiuni diverse, armonizate poate după discuţii îndelungate. Opţiunile apăsat conservatoare, fireşti pentru Baconschi şi Papahagi, surprind la Monica Macovei, care părea mai curând liberală prin îndelungata ei activitate de militantă “human rights”. Faptul că PDL-ul condus de Monica Macovei va lupta împotriva “banalizării avortului” şi pentru “protejarea copilului nenăscut” este o victorie incontestabilă a grupului creştin-democrat, care şi-a impus ideile, chiar dacă nu în forma lor maximală. Moţiunea Macovei este, aşadar, la rândul ei o surpriză remarcabilă în viaţa politică românească, căci este pentru prima dată când un partid românesc asumă aceste idei într-un document oficial.

Spre deosebire însă de moţiunea Udrea, moţiunea Macovei arogă postura unei drepte inflexibile şi condamnă politicile de stânga camuflate încă printre opţiunile partidului. Cele două platforme seamănă însă prin ataşamentul lor faţă de Traian Băsescu, atâta numai că grupul creştin-democrat nu îi rosteşte numele apologetic, aşa cum face Elena Udrea, preferând în schimb să asume o parte însemnată din proiectul său politic, cum ar fi bunăoară obiectivul de a reduce drastic importurile de gaze din Rusia şi de a exploata surse alternative. De asemenea, moţiunea Macovei preia ideea monocameralismului, aspect prin care se apropie însă de moţiunea Blaga.

În fine, chiar dacă nu rosteşte elogii la adresa preşedintelui, e clar că dacă cineva i-a preluat acestuia spiritul combativ, atunci e grupul Macovei. Regăsim aici acelaşi opoziţionism radical lipsit de concesii prin care PDL caută să devină nu doar singura opoziţie (în detrimentul colaborării cu PPDD), dar şi singurul partid de dreapta. PNL este excomunicat complet în zona grupărilor nefrecventabile ca şi PSD de altfel. Nici vorbă de colaborare şi cu atât mai puţin de proiecte consensuale. Membrii grupării Macovei par în orice caz să fie uniţi mai curând de radicalismul lor anti PSD, decât de ideile lor politice.

Indiferent de cine va câştiga la congres, este însă de semnalat că, pentru prima dată după foarte mulţi ani de zile, se întâmplă ceva real în PDL.