1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Moţiune de cenzură împotriva Guvernului

Un deputat neafiliat din Parlamentul de la Chişinău a pus în şah toate partidele parlamentare printr-o singură mutare.

Acesta a pândit momentul când partenerii din coaliţia de guvernare se şantajau reciproc cu demiterea, pentru a-şi fortifica poziţiile, şi a înaintat luni, Guvernului, moţiune de cenzură. Acum aşteaptă ca cei care l-au ameninţat săptămâna trecută cu demisia pe premier (PCRM, PL, PD şi socialiştii din „grupul Dodon) să semneze iniţiativa sa.

Iniţiativa lui Mihai Godea a apărut după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, după o şedinţă cu uşile închise a Parlamentului, la care a fost audiat ministrul de Interne Dorin Recean, finanţatorul PD Vlad Plahotniuc s-a văzut nevoit să iasă în faţa presei şi să recunoască public că a fost monitorizat de Interpol. Aceasta după ce el a negat acest lucru aproape o jumătate de an. Anterior, în presa de la Chişinău au apărut informaţii conform cărora Plahotniuc „l-ar fi rupt” pe Godea din PLDM (condus de premierul Vlad Filat) şi i-ar fi creat partid (Partidul „Acţiunea Democratică”).

PCRM: Vom vota cu ambele mâini

Întrebaţi dacă vor susţine sau nu iniţiativa lui Mihai Godea, deputaţii din partidele parlamentare s-au bâlbâit. Comuniştii din opoziţie au anunţat, prin gura deputatului Artur Reşetnikov, că vor vota „cu ambele mâini pentru demiterea Guvernului, dacă acesta nu va demisiona de bună voie”. Alţi exponenţi ai partidului comunist din opoziţie au fost mai puţin categorici. Aceştia (Oleg Reidman) au spus că situaţia trebuie discutată la partid.

PL: Nu vom susţine demisia Guvernului

Cel mai clar s-a expus Partidul Liberal. Deputatul PL, Valeriu Munteanu, a menţionat că PL nu va susţine iniţiativa lui Mihai Godea de demitere a Guvernului. Potrivit lui, ”Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să revină la normalitate prin dialog”. Săptămâna trecută, însă, PL i-a cerut, în mai multe rânduri, premierului Vlad Filat să demisioneze.

PD pare debusolat

Cea mai confuză situaţie pare a fi în Partidul Democrat, liderul căruia, Marian Lupu, a insistat vehement săptămâna trecută asupra demisiei lui Vlad Filat. După ce Godea a făcut anunţul despre înaintarea moţiunii de cenzură Guvernului, PD şi-a convocat Consiliul Executiv Politic. Reieşind din declaraţiile făcute înainte de şedina Consiliului, de către preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, în acest partid părerile par a fi împărţite. ”Nu ştiu cine va merge după Godea. El este deputat nefiliat şi poate iniţia tot ce vrea. Noi însă suntem un partid membru al coaliţiei de guvernare, iar cât timp există Guvernul, există şi Alianţa pentru Integrare Europeană. Totuşi, vom discuta acest subiect în cadrul partidului”, a declarat Diacov. Este cunoscut faptul că mai mulţi actuali fruntaşi ai PD au ajuns în acest partid după ce, în 2009, Vlad Plahotniuc „l-a convins”, potrivit lui Dumitru Diacov, pe Marian Lupu să plece din PCRM. Se pare că aripa celor veniţi atunci în PD, împreună cu Vlad Plahotniuc şi Marian Lupu, vor să provoace demisia Guvernului, pentru a răzbuna, astfel, recenta demitere (prin votul PLDM şi PCRM) a lui Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului.

PLDM: Cineva vrea alegeri anticipate

Liderul grupului parlamentar al PLDM, Valeriu Streleţ, a anunţat că liberal-democraţii nu vor susţine demiterea Guvernului. Întrunit sâmbătă în şedinţă, Consiliul Naţional Politic al PLDM a adoptat o rezoluţie prin care respinge ideea demisiei premierului Vlad Filat şi a Guvernului. În opinia liberal-democraţilor, acest pas “ar conduce la încetinirea reformelor şi a procesului de apropiere de Uniunea Europeană”. PLDM cere PD şi PL să păstreze majoritatea pro-europeană din Parlament. În ceea ce priveşte iniţiativa lui Godea, Valeriu Streleţ a menţionat că va comenta gestul fostului coleg de partid „doar în cazul în care moţiunea de cenzură va acumula numărul necesar de semnături – minimum 26”. Totuşi, el a precizat că “toţi cei care insistă acum pe demisia Guvernului urmăresc provocarea, cu orice preţ, a alegerilor parlamentare anticipate, cu toate consecinţele care derivă din acest proces”.

Conform Constituţiei Republicii Moldova, o moțiune de cenzură urmează a fi semnată de cel puţin un sfert din deputaţi (din totalul de 101). Pentru ca Guvernul să fie demis, este necesar ca moţiunea de cenzură să fie votată de majoritatea deputaţilor.

Analistul politic Viorel Cibotaru crede că nimeni, cu excepţia lui Mihai Godea, nu va semna moţiunea de cenzură şi este convins că demiterea Guvernului va conduce la alegeri anticipate.

Neafiliaţii în expectativă

Nu au anunţat, deocamdată, cum vor proceda socialiştii, care au 4 mandate de deputat. Anterior, însă, aceştia au insistat vehement asupra demisiei Guvernului. De asemenea, nu este clar cum vor proceda cei trei deputaţi desprinşi din PCRM împreună cu Vadim Mişin.

Un alt deputat ex-comunist, Sergiu Sârbu, a menţionat că înainte de a lua decizia vrea să vadă motivaţia lui Mihai Godea.