1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Miza politică a alegerilor din 30 noiembrie

La Bucureşti s-a iscat o veritabilă polemică pe tema desemnării viitorului prim ministru. Preşedintele, Traian Băsescu, a anunţat că îsi va exercita prerogativele într-o deplină independenţă, dar PSD ripostează.

default

Palatul Parlamentului, ţinta candidaţilor din 30 noiembrie

Polemica aceasta nu este strict teoretică. Ea are o valoare practică extraordinară şi e legată de miza însăşi a alegerilor din 30 noiembrie.

PSD şi PDL se află umăr la umăr în lupta electorală, dar şansele de a da un viitor şef de guvern nu sînt deloc egale. Preşedintele a repetat, joi seara, că va desemna pe viitorul prim ministru fără să ţină seama de coaliţiile de pe acum sugerate. Astăzi PSD a dat replica, argumentînd că, dimpotrivă, Preşedintele ar fi obligat să ţină seama de coaliţiile constituite.

Articolul din Constituţie la care se referă toţi spune că: “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”

Vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, a atras atenţia că raţiunea prevederii constituţionale care îl obligă pe şeful statului să se consulte cu partidele parlamentare este tocmai identificarea unei majorităţi. După care a tras concluzia că “respectarea majorităţii parlamentare care se formează după alegeri este obligatorie”. (Pentru observatorul perspicace PSD deconspiră acordul secret încheiat cu conducerea liberală).

Se vede cu uşurinţă că interpretarea pe care o dă PSD acestui articol nu este fără fisuri. Dacă ar fi aşa, ar însemna că Preşedintele ar avea o funcţiune strict onorifică, or tocmai acest lucru se află în dispută de 4 ani de zile.

După ce a cîştigat un referendum împotriva partidelor politice cu 75%, Preşedintele nu va fi deloc dispus să admită această interpretare. Iar cît priveşte majoritatea parlamentară, este evident că, de cele mai multe ori, sînt mai multe majorităţi posibile.

Iată că, de pe acum, se iniţiază o controversă constituţională cu un imens potenţial de conflict. De altfel să ne amintim că, la un moment dat, fostul preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, spunea că, în toamnă, partidele ar putea să iniţieze din nou procedura de suspendare a Preşedintelui, în aşa fel încît funcţia de preşedinte după alegeri să fie deţinută de un interimar.

Acum însă e tardiv. Partidele nu au îndrăznit să repete experienţa din 2006 de teamă să nu se întoarcă împotriva lor. Iar Preşedintele, care nu s-a lăsat deloc intimidat, şi-a reluat mesajul potrivit căruia îşi va exercita atribuţiile constituţionale independent de voinţa partidelor.

Aici este lupta politică esenţială din România. Preşedintele a căutat de la bun început să conteste partidocraţia din România, care a funcţionat neîntrerupt din 1990 încoace, cu mari daune pentru evoluţia democratică a ţării.

Pînă acum, partidele (de fapt elita lor restrînsă) făceau şi desfăceau totul, iar impresia că Preşedintele are o mare putere s-a tras din împrejurarea că Ion Iliescu, fiind şeful absolut al partidului dominant, acţiona de fapt prin pîrghiile de partid.

Ultimii ani, şi mai cu seamă episodul suspendării Preşedintelui, a demonstrat că acesta are o poziţie relativ fragilă şi că puterea reală este exercitată de oligarhia de partid. Paradoxul politicii româneşti este acela că Preşedintele s-a aflat, de fapt, “în opoziţie”.

Aşadar, după 30 noiembrie, Traian Băsescu va încerca să recupereze autoritatea constituţională integrală a Preşedintelui, iar partidele, fireşte, se luptă de pe acum să-şi conserve puterea. Iată aşadar, dincolo de aspectul social şi economic, miza politică a acestor alegeri.