1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Mitul posttotalitar

Dacă toţi am fost vinovaţi, n-a fost nici unul vinovat. Şi cu atât mai puţin putem fi criminali, dacă am fost victimele criminalului...

default

Adolf Hitler, salutat cu salutul nazist de către austrieci la marginea Vienei, la 14 martie 1938

Trecutul totalitar continuă să reprezinte un subiect fierbinte nu doar pentru societăţile postcomuniste, ci şi pentru cele postnaziste. Edificator în context e cazul Austriei, care comemorează miercuri 70 de ani de la "Anschluss" - în speţă de la anexarea ţării de către cel de-al treilea Reich. Or, în majoritatea lor, austriecii nu vor să mai audă de crimele naziste, afirmă un sondaj.

Prin urmare: a fost oare Austria o victimă a nazismului? Sau dimpotrivă, ţară complice şi cofăptaşă, vinovată în mare măsură şi în mod voluntar pentru crimele fără precedent comise de regimul nazist şi de aliaţii săi europeni?

Întrebarea s-a pus acut în diverse instanţe cheie ale istoriei postbelice a Austriei. Bunăoară, în timpul campaniei electorale prezidenţiale încheiate cu victoria lui Kurt Waldheim, fost ofiţer al serviciilor secrete naziste, staţionat în timpul celui de-al doilea război mondial în Iugoslavia martirizată de cel de-al treilea Reich.

Întrebarea s-a repus pe tapet în ajunul comemorării Anschluss-ului nazist din 1938. Un sondaj de opinie reliefa că, în majoritatea lor, austriecii doresc să se pună capăt dezbaterilor privind trecutul lor totalitar. 60 la sută dintrei austriecii chestionaţi s-au pronunţat, ca şi acum 8 ani, în favoarea închiderii definitive a acestui capitol al istoriei proprii. In schimb a crescut întrucâtva numărul celor care au înţeles că dezbatarea nu trebuie defel oprită, ci se cere, dimpotrivă, continuată.

Ambele tabere invocă în sprijinul lor diverse evenimente ale trecutului. Fapt e însă, că austriecii au alcătuit o bună parte din elita politică a regimului hitlerist. La toate nivelurile ierarhiei naziste, de la vârf şi până la executanţii de rând ai crimei exterminării populaţiei evreieşti din Europa s-au aflat austrieci. Hitler, Himmler, Eichmann proveneau cu toţii din Austria. Şi o uriaşă masă de oameni a salutat cu entuziasm, în martie 1938, intrarea în Viena a trupelor naziste.

Cu toate acestea, nonagenarul Otto von Habsburg, fiul ultimului împărat austriac a insistat recent să perpetueze mitul şi să-şi califice patria drept o "victimă a nazismului". Potrivit lui, o declaraţie aliată din 1943, afirmînd coresponsabilitatea Austriei pentru crimele naziste ar fi fost chipurile "mincinoasă şi ipocrită". Habsburg a plusat chiar, comparînd gloata adunată în Piaţa Eroilor de la Viena, spre a-i ura bunvenit lui Hitler, cu un grup de microbişti înfierbîntaţi.

Mai realist, liderul conservator Wolfgang Schuessel, reluat de agenţia Reuter, a admis că Austria n-a fost doar o simplă victimă , iar mulţimea adunată în piaţa vieneză Heldenplatz nu tocmai una inofensivă.

In fapt, în diverse privinţe, societăţile postnaziste nu s-au deosebit câtuşi de puţin de cele postcomuniste. In România postceauşistă, securitatea a pus în circulaţie mitul vinovăţiei genrale. Or, dacă vinovaţi erau toţi, nu mai putea fi nimeni vinovat.

În ce-l priveşte, cancelarul Gusenbauer, şeful social-democraţilor austrieci a deschis luni o expoziţie documentînd decăderea gravă a Operei de Stat din Viena, după epurarea ei de artişti şi cântăreţi evrei. Epurarea, care n-a suscitat nici o revoltă printre cei rămaşi pe loc, s-a produs fulgerător, ceea ce demonstrează că listele cu numele oamenilor demişi, în dreptul cărora era trecută cu precizie nemţească măsura apartenenţei lor la poporul evreu, circulau de mult în întreprindere.

După demiterea lor, calitatea spectacolelor Operei a scăzut subit în mod dramatic, ceea ce i-a scandalizat până şi pe unii melomani nazişti. Unii dintre ei au înaintat petiţii de protest. In nici o plângere nu s-a revendicat însă reangajarea evreilor.

În ce-i priveşte,evreii austrieci şi-au propus să se adune miercuri în Piaţa Eroilor, la o tăcută manifestaţie de veghe în cursul căreia lumânările să înlocuiască lozincile zgomotos scandate în1938.