1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Mitul Doamnei de Fier şi criza democraţiilor

Dacă reţetele ar funcţiona, modul de acţiona economic şi politic marca Thatcher ar putea constitui soluţia scoaterii democraţiilor din criză şi a Europei din recesiune, din lipsă de competitivitate şi insignifianţă...

Chimista Maggy Roberts, în 1950, înainte de a deveni Margaret Thatcher,iar pentru ruşi, Doamna de Fier

Chimista Maggy Roberts, în 1950, înainte de a deveni Margaret Thatcher, iar pentru ruşi Doamna de Fier

Mitul Doamnei de Fier şi criza democraţiilor

Să fie ştiinţele "dure", precum matematica,  fizica şi chimia cele mai potrivite pentru pregătirea unor şefe de guvern cu o politică de mare impact? Angela Merkel şi Maggy Thatcher fac foarte plauzibilă această ipoteză.

Bilanţul ambelor femei e remarcabil. Dar al celeia răpuse la 87 de ani de o comoţie cerebrală e chiar mai mult decât atât.

E adevărat că, spre deosebire de cancelara germană, Thatcher n-a admis niciodată compromisurile, în opinia ei întotdeauna oneroase, cu stânga şi nici nu s-a văzut vreodată silită să le accepte.  Azi, dacă reţetele ar funcţiona, modul ei de acţiona economic şi politic ar putea constitui soluţia scoaterii democraţiilor din criză şi a Europei din recesiune, din lipsă de competitivitate şi insignifianţă.

Covârşitoarea importanţă şi moştenirea erei Thatcher continuă să fie subiect de aprinse dezbateri în occident. La două zile de la intrarea în lumea celor drepţi a marii femei de stat, ziarele europene au continuat să se certe la cuţite în privinţa evaluării corecte a epocii Thatcher. Cele de stânga au ţinut morţiş să-i găsească nod în papură şi argumente care să pledeze împotriva unor funeralii de stat rezervate în Marea Britanie capetelor încoronate, funeralii de care, între muritorii de rang inferior, n-a beneficiat de cât nemuritorul Winston Churchill.

În timp ce presa de stânga şi dreapta îşi continuă disputele privind semnificaţiile erei Thatcher,  un cotidian independent dintr-o ţară neutră a pus lucrurile la punct într-un mod convingător. 

Despre supravieţuirea „mitului Doamnei de Fier” şi modul în care Margaret Thatcher a marcat conservatorismul şi politica Marii Britanii scrie consistent, cu lux de amănunte dar şi persuasiv ediţia de miercuri a ziarului Neue Zuercher Zeitung.

Cotidianul elveţian nu se rezumă la a menţiona că prima femeie ajunsă şefă de guvern în Regatul Unit a „devenit un mit încă din timpul vieţii” şi că ideile ei continuă să-şi exercite imensa influenţă asupra principalului partid guvernamental britanic.

Necrologul elveţian descrie dezolarea care cuprinsese Marea Britanie sub guvernările de stânga din anii 70 când economia ţării era la pământ, şomajul atinsese cote alarmante, fără precedent pentru regat, iar „iarna nemulţumirilor”, a „vrajbei noastre” părea să se eternizeze.

Cu atât mai amplu şi mai durabil i-a fost triumful. Neue Zuercher Zeitung evocă uriaşele performanţe politice şi economice şi boomul pe care, prin privatizări sistematice, prin recursul la teoriile şi noţiunile economice neoliberale, la conceptele unui Friedrich von Hayek şi Milton Friedmann, a reuşit Thatcher să le dăruiască ţării ei. 

Din Downing Street 10, şefa conservatorilor  şi a guvernului britanic a reuşit să întoarcă timona, să oprească stagnarea, să pună capăt inflaţiei, să reteze parţial aripile sindicatelor, să relanseze spiritul antreprenorial şi să prefacă Londra dintr-o capitală a depresiunii într-una din marile şi efervescentele pieţe financiare ale globului.

Dacă i s-ar fi aplicat sfaturile în sudul Europei, alta ar fi fost azi situaţia Greciei, de pildă, sau a Portugaliei şi a zonei euro. Bătrînul Continent ar fi azi nu doar în nord un univers competitiv, în stare să ţină piept tăvălugului chinez şi să se menţină demn în faţa provocărilor neoimperiale ale Rusiei lui Putin.

Care au fost resursele ieşite din comun care au alimentat energia acestei femei? Aflăm, între altele, din Neue Zuercher Zeitung, despre „primatul libertăţii” în gândirea ei politică, asemuită, nu întâmplător, ca anvergură şi influenţă internaţională, cu a celebrului ei predecesor, Winston Churchill, omul care l-a învins pe Hitler, spre a accede, pe merit, la panteonul celor mai importanţi oameni de stat.

Extrem de importantă pentru temeiul şi structurile morale ale politicii ei mi s-a părut o mărturie retrospectivă a celebrei femei, care-şi amintea că tatăl ei, un predicator metodist, îi ceruse stăruitor să se orienteze în funcţie de o poruncă biblică. E vorba de cea din Cartea Ieşirii, solicitându-ne să nu ne alăturăm majorităţii la rele, să nu ne luăm „după cei mulţi, să facem rău; şi la judecată” să nu urmăm celor mulţi, „ca să ne abatem de la dreptate”.

Deloc de mirare că la Thatcher afirmarea libertăţii n-a însemnat cotizarea la mode, doctrine, utopii şi ideologii de genul feminismului. S-a articulat în lupta pentru spaţiul de manevră şi pentru drepturile şi libertăţile individuale, pentru dezvoltarea individului şi descătuşarea sa şi a performanţelor sale, pe care societatea ar trebui să le răsplătească pe măsură.

Corolarul dragostei ei pentru libertate l-a reprezentat repulsia faţă de toate soiurile de dictaturi şi faţă de toate tipurile de totalitarism, inclusiv faţă de bolşevism, de comunismul de extracţie moscovită.

Această profundă repulsie a determinat-o să i se alăture cu arme şi bagaje lui Ronald Reagan în faza finală a războiului rece, când, cea poreclită la Moscova „doamna de fier” s-a transformat în groparul imperiului sovietic.

În acest context, mulţi comentatori greşesc. Neue Zuercher Zeitung de pildă consideră că principala ei performanţă ar fi fost victoria repurtată în războiul cu Argentina pentru controlul Malvinelor, a insulelor Falkland, ocupate anterior, samavolnic, de forţele juntei militare de la Buenos Aires.

Succesul ei de căpătâi e, însă altul. E unul global. El rezidă, esenţialmente, în îngenuncherea barbariei comuniste, cot la cot cu Ronald Reagan  şi cu Statele Unite. A fost un triumf al libertăţii, al adevărului şi al dreptăţii egalând aproape istorica victorie repurtată de Churchill mai întâi de unul singur, apoi împreună cu americanii, în faţa maşinăriei de război şi a provocării globale, naziste.

Astfel, importanţa erei Thatcher nu se limitează câtuşi de puţin la consecinţele multiplelor ei binefaceri politice şi economice, naţionale şi europene.

Profund dezbinata dreaptă românească, una pulverizată de veleităţi, de absenţa solidarităţii şi incapacitatea unirii în proiect, de opţiuni împăciuitoriste şi de varii alte neajunsurii, are toate motivele să analizeze cu maximă atenţie ascensiunea Doamnei de Fier, instrumentele şi metodele prin care s-a impus.

Graţie curajului, clarităţii morale şi inteligenţei practice de care a dat dovadă Margaret Thatcher, mitul acestei femei de stat va continua, sau ar trebui să continue să servească drept model şi să fie izvor viu de inspiraţie în orice eforturi credibile de scoatere din criză a democraţiilor. A tuturor democraţiilor, inclusiv a celor defecte.