1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Mitologie şi autoamăgirile occidentale

Există un numitor comun la baza gravei deteriorări a situaţiei din Orientul Mijlociu şi a legendelor generate de atentatele de la 11 septembrie 2001.

default

Nimic nu ilustrează mai pregnant tendinţa elitelor occidentale de a subaprecia pericolul confruntând occidentul decât comentariile din mass-media apuseană, prilejuite de împlinirea a zece ani de la atentatele de la 11 septembrie.

Totodată, în timp ce unii analişti occidentali au început să renunţe la suficienţa obişnuită a presei vesteuropene când vine vorba de greutăţile israelienilor, nu puţini comentatori continuă să atribuie statului evreu partea leului din vina pentru deteriorarea relaţiilor dintre Ierusalim şi Ankara.

Prin erori proprii sau omisiuni, Israelul ar fi alimentat furia turcilor, supăraţi că forţele israeliene au ucis acum un an  9 turci la bordul unei nave dintr-o flotilă care se îndrepta cu ajutoare spre Gaza blocată de statul evreu.

Colac peste pupăză, Naţiunile Unite i-au scos din sărite pe turci. Fiindcă raportul organizaţiei mondiale întocmit de comisia Palmer demonstrează că blocada impusă de către Israel fâşiei Gaza, de când la cârma acestui teritoriu se află organizaţia teroristă islamistă Hamas, e cât se poate de legitimă.

În reacţie, Turcia, care nu crede în această legitimitate, a acuzat Israelul de un presupus "terorism de stat", şi a ameninţat că va expedia nave de război să însoţească vasele trimise să spargă blocada Gazei.

Comentatorii occidentali se întreabă dacă forţele armate ale celor două puteri, până mai ieri aliate, se vor confrunta direct, pe viitor. Dacă, de pildă, „submarinele nemţeşti livrate Israelului vor deschide focul asupra marinei militare a Ankarei”? Între cele două ţări, nota, la 12 septembrie, ziarul berlinez taz, „a izbucnit un război al vorbelor”. Cotidianul ştie bine ce anume se ascunde îndărătul acestei conflagraţii retorice: „încercarea premierului turc Erodgan de a se profila în lumea arabă prin acutizarea conflictului cu statul evreu”.

Or, e vorba aici „de un joc politic extrem de riscant, devreme ce deturnează primăvara arabă şi întoarce energiile revoluţiilor maghrebine la vechiul model al confruntării cu Israelul. Chiar dacă nu vrea războiul cu Israelul, Erdogan nu va putea frâna spirala pe care o pune acum în mişcare, iar politica sa ameninţă fragila non-beligeranţă din Orientul Mijlociu", se mai teme cotidianul citat. 

Care nu-şi poate reprima însă ispita de a aplica o lovitură piezişă statului evreu. În manieră tipică pentru presa politic corectă din Apus, ziarul afirmă că supărarea turcilor s-ar mai datora "frustrării" iscate de faptul că Ankara s-ar simţi "umilită" de incapacitatea Americii de a-l forţa pe premierul israelian Netanyahu să se comporte "respectuos" faţă de Turcia.

Nimic mai fals decât această aserţiune. Ea se înscrie însă într-un lung şir de auto-amăgiri occidentale care jalonează anii ce s-au scurs de la atentatele de la 11 septembrie 2001. Parte din elita apuseană crede în continuare că-şi poate permite să nutrească iluzii. De pildă, să subestimeze pericolul islamismului, ideologia care-i animă şi pe guvernanţii de la Ankara şi îi apropie de Iranul aiatolahilor şi de grupări teroriste precum Hamas, mai degrabă decât de Israel ori de democraţiile din alianţa nordatlantică.

Mitologia apărută la stânga spectrului politic occidental în siajul atentatelor de la 11 septembrie s-a îmbogăţit perceptibil în ultimii ani. La varii teorii conspiraţioniste şi ficţiuni vechi, potrivit cărora terorismul islamist ar exprima sărăcia lumii a treia, „umilinţa”, „mânia justificată a lumii islamice” şi „răzbunarea” ei, s-au adăugat diverse legende de dată mai recentă.

Bunăoară cea răsturnând cauzele şi efectele, referitoare la presupusa pierdere, de către vest, a simpatiei musulmane din cauza reacţiilor militare anglo-americane la atentatele de acum un deceniu.

De o intensă  circulaţie în lumea bună a intelectualităţii de stânga apusene (care califică deceniul scurs drept „unul pierdut”) se bucură şi himera pretinzând că răul cel mai mare ar fi fost reacţia militară a administraţiei Bush la atacul al Quaidei.

Ea ar fi fost, chipurile, detonatorul ce ar fi provocat apariţia forţelor pe care America ar fi vrut să le reprime. Ca şi cum piloţii morţii de la 11 septembrie şi liderul lor ucis în Pakistan ar fi fost un grup de băieţi de mingi de pe un teren de tenis, şi nu ucigaşi în masă.

Variilor aberaţii produse de fabrica de mituri postmoderne a corectitudinii politice li s-au anexat şi unele imagologice. Cu totul discutabilă este ideea pe care o vehiculează teoreticianul american W. J. T. Mitchell, autorul unei cărţi intitulate „Clonarea şi teroarea”. Textul ei asociază oarecum artificial reproducerea de fiinţe prin clonare, frica de ea a contemporaneităţii şi teama generată de copierea la infinit a unora din imaginile transportate pe tema războiului antiterorist.

Cartea lui Mitchell are însă, cel puţin, virtutea, de a atrage atenţie asupra unui adevăr prea multă vreme ignorat.

Indubitabil este faptul că războiul global declanşat de terorişti la 11 septembrie 2001 a fost şi continuă să fie în special unul mediatic, un duel al imaginilor şi al auto-reprezentărilor.

Că secvenţa propulsării de avioane în gemenii din New York, ca şi cadrele şi pozele ilustrând torturarea de deţinuţi la Abu Ghraib continuă să mobilizeze ura şi energia anti-occidentală a unui segment al stângii din apus, ca şi pe cea a extremiştilor din lumea islamică e greu de  contestat. 

Din panoplia de arme imagistice antiamericane şi de trofee anti-occidentale nu lipsesc nici pozele cele mai eficiente ale agitaţiei propagandistice anti-israeliene. E, de pildă, cazul  celor de la începutul deceniului trecut, care s-au dovedit false abia după mulţi ani de colportare la toate televiziunile din lume, înfăţişând băieţi palestinieni ucişi în braţele taţilor lor de presupuşi soldaţi israelieni. Ori cele mai noi, vehiculate pe marginea unor flotile aparent umanitare îndreptându-se spre Gaza, atacate pasămite într-un mod barbar de către militarii statului evreu.

Câtă vreme vestul va continuă să piardă războiul acestor imagini, nu se va putea pune capăt nici islamismului militant, nici terorismului de sorginte islamistă.   

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz