1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Misiune în Mali sub comandă ONU

Peter Hille / Ioachim Alexandru26 aprilie 2013

Consiliul de Securitate a decis cu unanimitate o misiune ONU pentru Mali. Căştile albastre vor asigura securitatea în timp ce trupele franceze vor părăsi ţara africană. Mali este încă departe de normalitate.

https://p.dw.com/p/18Ntx
Imagine: picture-alliance/dpa

La mijlocul lunii aprilie, o sută de paraşutişti francezi au aterizat pe aeroportul din Toulouse-Blagnac, în sudul Franţei. Pentru ei, misiunea din Mali s-a încheiat, cel puţin deocamdată. Majoritatea militarilor au luptat înainte de reîntoarcere în Munţii Ifoghas, un bastion al rebelilor islamişti din nordul statului Mali.

Cei 100 de paraşutişti au fost avangarda retragerii Franţei din conflictul african. Până la mijlocul lunii mai, preşedintele Hollande vrea să retragă cel puţin jumătate din cei aproximativ 4000 de militari francezi staţionaţi începând din ianuarie în Mali. Împreună cu soldaţi ai comunităţii statelor vestafricane ECOWAS şi cu trupe din învecinatul Ciad, militarii francezi au reuşit să alunge grupările islamiste din oraşele mari aflate în nordul statului african. Unii din luptătorii islamişti s-au retras în zonele greu accesibile din Munţii Ifoghas. Anterior, rebelii au semănat teroare în regiunile pe care au ajuns să le controleze, intenţionând să-şi extindă dominaţia la nivelul întregii ţări.

Începând cu 1 iulie anul acesta, Franţa va preda ONU comanda trupelor. Rezoluţia aferentă a fost votată joi, 25.04, la propunerea Franţei, de membrii Consiliului de Securitate reuniţi la New York. Franţa nu a condus însă niciodată misiunea militară împotriva islamiştilor. Misiunea s-a numit AFISMA (African-led International Support Mission to Mali), chiar dacă operaţiunile militare au fost planificate şi executate de soldaţi francezi.

De îndată ce ONU va prelua comanda, titulatura misiunii se va schimba în MINUSMA. Primul mandat al celei de-a opta misiuni a Naţiunilor Unite în Africa va avea o lungime de un an. "Nu va fi o misiune care va impune pacea, şi nu va fi o misiune antiteroristă", a declarat Herve Ladsous, însărcinat al ONU pentru misiuni de pace, după votarea rezoluţiei. "Va fi o misiune de stabilizare. În prima fază vom trimite un număr mare de autovehicole, corturi, generatoare de curent şi alt echipament civil în Mali", a adăugat responsabilul.

Ministrul de externe din Mali, Tieman Coulibaly, a subliniat la New York că ţara sa se află deja la capătul conflictului sângeros şi se îndreaptă spre o fază de stabilizare. De aceea, sarcinile principale ale misiunii vor fi " protejarea populaţiei civile, reinstalarea administraţiei civile în nordul ţării, furnizarea ajutorului umanitar, organizarea alegerilor, favorizarea reîntoarcerii refugiaţilor şi reluarea unei vieţi normale în nordul ţării." În plus, potrivit mandatului, militarii ONU vor păzi şi bunurile culturale ale statului african.

La misiune vor lua parte 11.200 de soldaţi şi 1440 de poliţişti ONU. În plus, Parlamentul Franţei a decis să menţină până la finele anului în curs 1000 de militari în ţara africană, care vor putea interveni, dacă situaţia o va cere.