1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Mircea Geoană adoptă stilul profetic

Mircea Geoană şi-a lansat, la adăpostul campaniei pentru alegerile europene, candidatura la funcţia prezidenţială.

default

Mircea Geoana

Partidele ştiu bine aici la Bucureşti că lumea nu manifestă nici un interes pentru alegerile europene şi, de aceea, profită de situaţie pentru a lansa alte candidaturi mult mai captivante. Iar cursa prezidenţială din toamnă este cea mai captivantă şi chiar mai dramatică ca pasiuni mobilizate decît alegerile parlamentare.

Mircea Geoană şi-a început campania într-un stil care a căutat, vizibil, asemănări cu campania preşedintelui american Barack Obama.

A fost vădit, de exemplu, că Mircea Geoană a căutat să adopte maniera « biblică » de a vorbi a preşedintelui american. Ce-i drept Barack Obama făcuse stagii în biserica unui pastor celebru şi controversat şi avea o adevărată intimitate cu stilul profetic, adică acela care prevesteşte o mare transformare. În plus, Barack Obama candidase într-o ţară în care religia creştină joacă un rol foarte mare atît pentru dreapta cît şi pentru stînga. Analiştii apreciaseră că Obama a cîştigat alegerile preliminare împotriva lui Hilary Clinton tocmai pentru că luase distanţă faţă de stilul liberal al acesteia reuşind să mobilizeze electoratul religios.

Într-o anumită măsură Mircea Geoană a intenţionat acelaşi lucru. Preocupat să recupereze electoratul rural, de unde-şi trage cele mai mari speranţe de reuşită, liderul PSD l-a invocat pe Dumnezeu de cel puţin 20 de ori, suficient cît să nu pară o simplă rutină de limbaj. Este de remarcat de asemenea că o fetiţă cu chip de înger, deşi chinuită de rol, i-a oferit candidatului o icoană pe care acesta, închinîndu-se, a promis să o pună pe biroul său de la Palatul Cotroceni.

Mircea Geoană a dat însă discursului său şi un aspect mai riguros de stînga. A fost poate cel mai interesant exerciţiu de definire doctrinară a PSD, care a oscilat pînă acum între stînga cripto-comunistă a lui Ion Iliescu şi plutocraţia cu retorică demofilă a lui Adrian Năstase. Totuşi, delimitîndu-se discret de amîndoi, i-a cooptat, pe faţă, pe amîndoi. În plus, Mircea Geoană a avut grijă să rostească un veritabil omagiu la adresa lui Ion Iliescu investit ca bătrîn venerabil al partidului.

Aşadar Mircea Geoană a combinat în discursul său ideea de autoritate şi tradiţie cu aceea de schimbare şi progres social. E o linie care nu a fost asumată de nimeni în mod explicit în politica românească şi rămîne de văzut dacă va reuşi să o transforme într-o politică efectivă.

Autor: H.P. DW, Bucureşti

Redactor: Medana Weident