1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Miracol în Bacsichistan

15 decembrie 2003
https://p.dw.com/p/B1lb
Lista internationala a coruptiei, statele esteuropene si nepotismul, coruptia si afacerile dubioase

Note de lectura din saptamânalul german DER SPIEGEL, culese de Valeriu Lazar.

Aproape toate statele postcomuniste se gasesc azi, în ajunul aderarii lor la UE, într-o mlastina de nepotism, mita si afaceri dubioase, în stadiul unei culturi politice agravate dramatic în cei 13 ani de la caderea regimurilor totalitare. Grupari vechi si noi stânjenesc azi reîntoarcerea acestor tari în Europa.

Bun venit în Bacsichistan, imperiul cleptocratiei, în care se profita rapid de orice ocazie a unui venit suplimentar rentabil. În privirea de ansamblu asupra stilului politicii în fostele state comuniste, autorii articolului din DER SPIEGEL insereaza cazuri concrete de coruptie politica si economica, în contrast puternic cu revendicari energice de codecizie în politica Uniunii Europene - la masa tratativelor de la Bruxelles. Toate aceste tari figureaza anul acesta pe locuri mai nefavorabile decât anul trecut în lista internationala a coruptiei, alcatuita de organizatia TRANSPARENCY INTERNATIONAL.
De pilda cazul presedintelui Lituaniei, Rolandas Paksas, odinioara de doua ori primar al capitalei Vilnius, de doua ori sef de guvern si acum candidat al procedurii parlamentare de destituire din functie. Cetateanul rus Iurii Borisov vinde elicoptere, a investit 400.000 de dolari în campania electorala a presedintelui Paksas, în speranta unui titlu de general, a functiei de consilier prezidential si în eliminarea concurentei pe piata. A primit în fine cadou cetatenia lituaniana. De parca n-ar fi suficient, Borisov mai e banuit de raporturi cu lumea interlopa ruseasca, cu serviciul secret de la Moscova si de tentativa de santaj. Dar cazul Paksas nu e specific doar Lituaniei. În Polonia e pe rol procesul unui magnat al cinematografiei, învinuit de tentativa de santaj. Contra sumei de 17,5 milioane de dolari ar fi oferit sa impuna validarea unei legi a presei, favorabila concernului AGORA. În Cehia, pâna si guvernul a admis ca fenomenul coruptiei a atins un nivel grotesc. Parlamentul a anulat imunitatea unui senator, care s-ar fi ales cu 1,3 milioane de euro în procesul de privatizare a unui concern energetic. Un caz mai rasunator a fost cel al lui Karel Srba, fost secretar general al ministerului de externe, acum condamnat la opt ani de închisoare pentru instigare la asasinat. O ziarista depistase afaceri necurate ale politicianului. În fine cazul Puwak, fost ministru al integrarii în UE. Premierul Nastase a fost nevoit s-o destituie fiindca ar fi manipulat fonduri de la Bruxelles în favoarea sotului si fiului. Sau tratamentul aplicat oamenilor de afaceri straini: firmele lor receptioneaza cu regularitate apeluri politicoase, anume de sponzorizare a perceptiei competente în raza lor. Cine nu da curs invitatiei se trezeste cu un control fiscal, chiar de mai multe ori pe luna. Sunt smecherii devenite un factor incalculabil, se plânge Martin Kleinbrod, director al firmei Continental de la Timisoara, oricum cel mai mare investitor strain în România.
Motivul fenomenului: în întreaga Europa rasariteana, salariatii serviciilor publice sunt platiti mizerabil, opozitia politica e slaba si scindata, si vechiul principiu O MÂNA SPALA PE ALTA ramâne valabil.
Poate ca prin "reîntoarcerea în Europa" - spera multi intelectuali din tarile aderante - se va schimba ceva si în capetele oamenilor, sau sa fie adevarat ce crede Jan Rokita, om politic polonez din platforma cetateneasca, ca dupa desfiintarea comunismului ar mai fi nevoie de alta revolutie, de data aceasta morala.