1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Ministrul Tănase a fost înfrânt de sistemul pe care a vrut să-l reformeze

Problemele de sistem, interesele de grup şi stagnarea reformelor dinamitează atmosfera în partidele aflate la guvernare în Republica Moldova. Ministrul moldovean al Justiţiei, Alexandru Tănase, pleacă din funcţie.

default

Arcul de Triumf din Chişinău

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, se transferă în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Anunţul a venit după câteva apariţii televizate ale ministrului Justiţiei, care a criticat dur guvernarea din care face parte pentru lipsă de voinţă politică de a produce schimbarea mult aşteptată.

Alexandru Tănase a declarat că cel puţin 80 la sută din actualul corp judecătoresc din ţară trebuie schimbat, din cauza corupţiei şi incompetenţei, dar a spus că nu are sprijin politic pentru această schimbare radicală:

„Formal, declarativ, am avut sprijin în ceea ce facem noi, dar la modul practic eu cred că reformele în justiţie, în forma în care le-am văzut eu, nu au fost sprijinite şi nu cred că ar fi fost sprijinite dacă rămâneam în funcţie. Este o problemă de viziune. Eu sunt adeptul unor abordări mai tranşante şi mai rapide, eu sunt adeptul terapiei de şoc, pentru că noi suntem într-o întârziere de 20 de ani... Nu ne putem permite luxul de a invita experţi, de a face strategii, de a aproba strategiile prin hotărâri, ca mai apoi să elaborăm planuri de punere în aplicare a strategiilor, mai apoi, în baza lor, să facem legi... Dacă urmăm o asemenea cale – terminăm cu revenirea comuniştilor la putere. Nouă ni s-a mai întâmplat aşa ceva. Când lucrurile merg prost şi îţi dai seama că nu ai nici o posibilitate să rezolvi, situaţia trebuie într-un fel sau altul soluţionată. Anume, în situaţia dată, eu am ajuns la concluzia că aşa cum văd eu nu se poate, dar aşa cum se poate – nu vreau eu.

Alexandru Tănase a recunoscut că viziunile sale nu coincid cu cele ale premierului Vlad Filat nici în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului legat de protestele violente din aprilie 2009, urmate de impunerea terorii prin tortură de către fostul regim comunist. În opinia lui Tănase, dacă actuala guvernare îşi dorea aflarea adevărului despre evenimentele de atunci, acest lucru s-ar fi întâmplat demult.

Eu cred că era obligaţia noastră, a celor care am ajuns să guvernăm ţara ca rezultat a evenimentelor din 7 aprilie, ca fiecare să facă pe cât se poate de multă lumină acolo unde este posibil şi să ne debarasăm de persoanele care au fost implicate în acele evenimente. Adevărul despre ceea ce s-a întâmplat pe 6 şi 7 aprilie nu iese la suprafaţă, deoarece acest lucru nu este dorit. Exista celebrul vicecomisar al sectorului Buiucani din Chişinău, Rodion Budeanu. A figurat şi în reportajele jurnaliştilor... Începând de la distrugerea atributelor partidelor politice şi terminând cu acea situaţie ridicolă când un copil a scris cu spray pe zăpadă „Liberatate” şi ăsta ştergea cuvântul „Libertate”. Păi acest domn, Rodion Budeanu, pe 5 aprilie 2009, în ziua alegerilor, a arestat un coleg de-al nostru de partid, candidat pe liste, ceea ce este inadmisibil. L-a dus în comisariat! Am rămas şocat să aflu că acest cetăţean lucrează acum în aparatul central al MAI.

Vorbind despre divergenţele de principiu care l-au determinat să facă acest pas, ministrul Tănase a mai amintit un aspect:

„Fiecare are un crez. Eu mi-am început activitatea mea publică încă la vârsta de 17 ani, când împreună cu alţi colegi colectam semnături pentru decretarea limbii române ca limbă de stat. Se întâmpla în perioada fostei URSS. Mai apoi am fost liderul primei organizaţii de tineret, clandestină în perioada sovietică, care opta pentru revenirea la valorile româneşti, la valorile fireşti ale poporului nostru. Şi după 2001, când au revenit comuniştii la putere, m-am implicat în acele proiecte care vizau în principal libertăţile şi valorile democratice. Eu cred în democraţie! Este un crez al meu. Eu sunt convins că este imposibil într-un sistem autoritar de a construi o societate şi o economie prosperă. Eu sunt categoric împotriva motivaţiei negative, a manipulării şi a altor lucruri care sunt, din păcate, în jurul nostru.

Alexandru Tănase a declarat că, din punct de vedere politic, nu va lupta niciodată cu actualul primar de Chişinău, liberalul Dorin Chirtoacă, şi cu liderul PL, Mihai Ghimpu.

Despre Chirtoacă, Tanase a spus că a avut parte de un mandat de primar extrem de complicat: „la început, doi ani de batjocoră comunistă, apoi doi ani de lipsă de cooperare în cadrul guvernării de coaliţie”. În ceea ce-l priveşte pe Victor Bodiu, candidatul PLDM la funcţia de primar al capitalei, Tănase a spus că acesta este un apropiat al premierului Vlad Filat.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău
Redactor: Ovidiu Suciu