1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Ministrul Laszlo Borbely, în vizită la Bruxelles

Mesajul pe care l-a dat ieri la Bruxelles Laszlo Borbely, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor a fost unul clar: indiferent de discuţiile politice, România este în grafic.

default

Ce înseamnă acest lucru din punctul de vedere al ministrului? În primul rând, finalizarea celor 7 programe regionale şi sectoriale ale anului trecut. În ceea ce priveşte programul operaţional regional, ministrul Borbely a amintit cele 90 de proiecte care înseamnă mai mult de 1 miliard de euro, cele mai multe fiind pe zona de infrastructură locală şi regională. Aceste programe sunt în evaluare. Încheierea primele contracte este prevăzută la sfârşitul lunii martie.

Laszlo Borbely, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor:

„Cea mai mare problemă care va trebui să o analizăm este capacitatea administrativă a autorităţilor locale de a putea derula management-ul acestor proiecte. Este o dispută importantă în ceea ce priveşte accesarea banilor pentru celelalte ţări intrate după 2004. Principala cauza a adsorbţiei mai slabe a banilor a fost lipsa unei capacităţi administrative, a unei expertize la nivel local.”

Ministrul Borbely a mai amintit descentralizarea sistemului şi urmarea sa imediată, deciziile se iau la nivel local. Pe de altă parte, Borbely a precizat că o atenţie sporită se impune atunci când vine vorba de desfăşurarea proiectelor.

Totodată, unele ţări membre dezvoltate spun că absorbţia acestor fonduri este mult mai slabă în noile state, şi în consecinţă, după 2013, ar trebui făcute reajustări în bugetul Uniunii Europene. Din punctul de vedere al României, Borbely a precizat că se impune o şi mai mare alocare a fondurilor structurale pentru viitor, ministrul precizând că bătălia pe fonduri este o discuţie politică şi economică în acelaşi timp. El a dat exemplu nord-estului României. Cu suport de la bugetul central s-au dat primele fonduri Phare. Fiindcă nu au existat proiecte pregătite în nord-est României, aceasta zonă nu a primit fonduri. Acum, a precizat ministrul, este a doua zonă cu cele mai multe proiecte în curs. Diferenţa este că aceste proiecte s-au realizat din bugetele locale.

Laszlo Borbely s-a întâlnit cu Danuta Hubner, comisar european pentru politică regională, Luc Van den Brande, preşedintele Comitetului Regiunilor şi a participat la lucrările Comisiei REGI a Parlamentului European.