1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ministrul de Externe acuzat de rasism

Mai multe organizaţii neguvernamentale dedicate combaterii discriminării cer demisia ministrului de Externe Teodor Baconschi, pe care îl acuză că a reînviat limbajul Holocaustului.

default

Cu puţin timp în urmă a sosit în vizită la Bucureşti secretarul de stat Pierre Lellouche, care a solicitat României, din partea guvernului francez, să acţioneze mai hotărît pentru a stopa migraţia romilor.

Ministrul de Externe Teodor Baconschi s-a arătat foarte cooperant şi a făcut cu ocazia aceea şi o declaraţie cu totul neinspirată: „Avem, a spus el, nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sînul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rîndul comunităţilor cetăţenilor români de etnie roma“. Declaraţia a fost confirmată prin publicarea ei pe site-ul oficial al Ministerului de Externe.

Mai multe organizaţii neguvernamentale (Alianţa Civică a Romilor, Centrul pentru Resurse Juridice, Active Watch şi altele) au criticat însă faptul că ministrul de Externe a făcut o trimitere la determinarea genetică a infracţiunii, ceea ce ar corespunde unei "viziuni rasiste sută la sută". În plus, aceste organizaţii şi-au aunţat intenţia de a face o plîngere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a mai judecat în trecut şi cazurile asemănătoatre ale fostului ministru de Externe Adrian Cioroianu, ale primului ministru Călin Popescu Tăriceanu şi al preşedintelui Traian Băsescu. Subiectul nu e nou şi CNCD are deja o bogată jurisprudenţă.

În urma acestor reacţii, MAE a retras de pe site-ul oficial declaraţia incriminată şi a dat o explicaţie ingenioasă, dar nu destul de convingătoare:

„Ministrul Baconschi, se spune în comunicatul MAE, a avut în vedere existenţa unei anumite rate de infracţionalitate, considerată ca fiind „naturală”, în interiorul oricărei comunităţi, dar formula utilizată nu a transmis în mod adecvat mesajul dorit de ministru. Nu există în comunităţile de români din străinătate o rată de infracţionalitate mai ridicată decât cea care se regăseşte în interiorul altor comunităţi de imigranţi ".

Dar dincolo de calmul imperturbabil al tonului oficial există, se pare, o îngrijorare reală căci ministrul a solicitat organizaţiilor semnatare o intîlnire care să prilejuiască un schimb „onest de opinii".

Întîlnirea programată pentru dimineaţa de joi nu a mai avut loc întrucît cele mai multe organizaţii au refuzat să participe. „De vreme ce noi cerem demisia ministrului, aceste discuţii nu îşi au rostul, au argumentat unii dintre cei invitaţi“.

Situaţia este cel puţin stînjenitare deoarece Ministerul de Externe admite, în comunicatul oficial, că „ formula utilizată nu a transmis în mod adecvat mesajul dorit de ministru". Ne-am afla aşadar în faţa unui decalaj între intenţii şi realizare, între voinţă şi posibilităţile de exprimare. Pentru un intelectual cu un discurs îndelung exersat, aşa cum este Teodor Baconschi, această retractatio este desigur o grea umilinţă.

Dar întrebarea care se pune acum este dacă pornind de la această experienţă nefericită, oficialii de la Bucureşti vor reflecta mai mult asupra problematicii romilor şi dacă vor reuşi cu adevărat să incorporeze în politicile publice dimenisunea creştin-democrată pe care, în diferite ocazii mondene, o afişează ca pe un titlu de nobleţe.

Autor: H oraţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder