1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ministrul Culturii şi oracolul de la Delphi

Ministrul Culturii a anunţat că luna aceasta va finaliza studierea dosarului depus de Roşia Montană Gold Corporation privind investiţia minieră.

default

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor

Ministrul Culturii a reuşit să dea un răspuns pe măsura oracolelor de la Delphi. "Dincolo de protejarea patrimoniului cultural naţional, a spus Kelemen Hunor, trebuie să ne gândim şi la cei care locuiesc acolo, trebuie să ne gândim şi la interesul naţional. Scopul nostru va fi protejarea patrimoniului, tot ce se poate proteja să fie protejat, indiferent dacă se face sau nu această investiţie. Mai mult în acest moment nu pot să vă spun", a încheiat ministrul.

În vechea Grecie, oamenii aflaţi la o grea răspântie a vieţii lor, ca de pildă înaintea unui război sau a unei călătorii pe mare, mergeau încărcaţi de ofrande la templul lui Apollo de la Delphi şi consultau oracolul: adesea, zeul, prin intermediul Pythiei, o preoteasă inspirată, le oferea răspunsuri ambigue şi interpretabile, sau după cuvintele lui Eschil, „întortocheate şi nelămurite“.

Cam aşa este şi răspusul lui Kelemen Hunor. El va ţine seama deopotrivă de interesul locuitorilor din regiune şi de interesul naţional. Dar răspunsul ministrului Culturii ridică la pătrat caracterul ambiguu al oracolelor din vechime, pentru că înşişi termenii alternativei sale sunt ambigui.

Ce înseamnă interesul locuitorilor din zonă? Nu există un singur interes, ci două interese antagonice: unii vor să se facă exploatarea, alţii care nu doresc distrugerea zonei, se opun exploatării. Aşadar la care dintre aceşti locuitori s-a referit Kelemen Hunor? Unii şi-au vândut casele pe un preţ bun şi s-au mutat, abandondând totul în urma lor, alţii dimpotrivă îşi iubesc casele, bisericile şi cimitirele şi vor să rămână în locurile unde s-au născut. La care dintre aceştia s-a referit ministrul Culturii? Fiecare înţelege ce vrea după interesul său ori după profilul său etic.

În al doilea rând referirea la interesul naţional este la fel de ambiguă. Am putea spune, ca în sloganurile corporaţiei care promovează exploatarea cu cianuri, că statul Român va câştiga 4 miliarde de euro în câţiva ani, dar am putea crede în acelaşi timp că ministrul s-a referit la interesul naţiunii de a-şi prezerva natura sau, mai curând, la interesul de a conserva un valoros patrimoniu istoric. Dar şi aceste două interese sunt antagonice, pentru că autorizarea exploatării va distruge inevitabil majoritatea galeriilor din epoca romană, fiind incluse în planul de conservare doar zone restrânse, un fel de mici mostre din ceea ce urmează să nu mai fie. Problematica ecologică este şi ea de maximă importanţă - şi este uimitor cât de dezinteresată este politica românească de uriaşele distrugeri ale noii cariere de la Roşia Montană - dar subiectul ţine mai mult de resortul colegului de la mediu. Aşadar la care sens al interesului naţional s-a referit ministrul patrimoniului?

Noul preşedinte al UDMR nu este o preoteasă căzută în transă, dar cu siguranţă, îndărătul vorbelor sale există un zeu, care, spre desoebire de cetăţenii ţării, ştie exact ce urmează să se întâmple.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ioachim Alexandru