1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ministerul Federal al Economiei dat în judecată de sindicalişti

Alina Kühnel6 aprilie 2005

Contingentele ilegale de muncitori străini au intrat în atenţia judecătorilor germani.

https://p.dw.com/p/B2QW
Pe şantierele de construcţii din Germania, munca "la negru" nu este o raritate.
Pe şantierele de construcţii din Germania, munca "la negru" nu este o raritate.Imagine: dpa

Sindicatele din construcţii au depus plângere împotriva Ministerului Federal al Economiei, pe care îl acuză de facilitarea introducerii ilegale a muncitorilor străini pe şantierele din Republica Federală. Numai în zona Rhein-Mein numărul angajaţilor străini stabilit prin înţelegeri la nivel guvernamental a fost depăşit cu 1500, a motivat şeful sindicatelor din construcţii, Ulrich Schöneborn, plângerea depusă astăzi la Procuratura din Frankfurt. Ministerul Economiei din Berlin este principalul responsabil pentru planurile anuale referitoare la contingente. Pe baza acestora numeroşi români au fost sau continuă să fie angajaţi cu forme legale pe şantierele din Republica Federală. Cu toate acestea, mediile germane relatează tot mai des despre cazuri în care muncitorii, cei mai des cei proveniţi din Europa de Est, cad în mâinile unor profitori, care nu îi angajează în condiţii legale.