Ministerul comunicării cu presa europeană

Premierul a declarat în ziua în care a avut loc şedinţa CSAŢ că prin plecarea sa a protestat împotriva intenţiei preşedintelui de a institui un fel de “mega minister de externe” aflat în subordinea Administraţiei prezidenţiale. Consilierul preşedintelui, Cristian Diaconescu, a negat categoric că ar fi existat aceste intenţii, afirmând că primul ministru a prezentat lucrurile într-o formă mistificată.

În replică, şeful guvernului a dat publicităţii câteva pasaje din acel document în care se propunea: “comunicarea permanentă în media europeană a evoluţiilor României, pornită de la surse interne coordonate de către o nouă entitate instituţională din cadrul Administraţiei prezidenţiale, denumită «Oficiu pentru diplomaţie publică»” Potrivit aceluiaşi document citat de primul ministru Victor Ponta: “Oficiul se înfiinţează în cadrul Administraţie Prezidenţiale, în coordonarea unui consilier prezidenţial şi aduce la îndeplinire sarcinile colaborând cu instituţiile precum Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administraţiei şi Internelor, televiziunea şi radioul public”.

Documentul invocat nu a fost dat publicităţii în întregime şi de aceea e greu de făcut o analiză serioasă. Preşedintele Traian Băsescu nu va oferi, probabil, nici el amănute deoarece, după revenirea în funcţie şi-a impus o conduită mult mai retrasă, evitând vechile polemici furtunoase. S-ar putea cel mult ca unul sau altul dintre colaboratorii săi să intervină din nou în dezbatere, dar evitând implicarea preşedintelui.

Putem observa însă că ideea de a controla comunicarea cu presa internaţională nu pare deloc inofensivă. Dacă toată lumea ar şti că sursa cea mai sigură de informaţii oficiale nu este Guvernul, ci Oficiul prezidenţial, desigur că şi-ar îndrepta atenţia către acesta, lăsând guvernul în planul al doilea. În plus s-ar crea impresia că Autoritatea prezidenţială conduce în fapt executivul, căci altfel nu ar fi o sursă de reală încredere. Iată aşadar că primul ministru a avut motive reale să vadă în acest proiect o subtilă intenţie de subminare a autorităţii guvernului, chiar dacă reacţia sa a fost exagerată. Nu a fost vorba de un mega minister de externe, ci mai curând de un minister al comunicării publice. S-ar părea că asistăm, în orice caz, la vechea şi nestinsa înfruntare dintre cele două capete ale executivului care nu se va încheia decât odată cu modificarea Constituţiei.

Dar întrebarea este de ce un astfel de Oficiu prezidenţial ar fi de natură să refacă credibilitatea ţării? Oare imaginea României suferă din cauza faptului că guvernul spune una şi preşedintele spune alta? Într-un anumit sens chiar aşa şi este. Dar ar fi absurd ca cineva să creadă că dacă preşedintele şi guvernul şi-ar pune de acord afirmaţiile ar fi de ajuns. Adevărata problemă nu este că cei doi spun lucruri diferite, ci că fac şi gândesc lucruri diferite şi adesea antagonice. De aceea centralizarea informaţiei oficiale la Palatul Cotroceni nu ar rezolva absolut nimic, câtă vreme asistăm la o coabitare în care nu există disponibilitate către dialog şi negociere. Centralizarea şi amenajarea informaţiei nu ar avea niciun sens dacă nu ar avea deplină acoperire. Ar fi mai curând o dezinformare.