1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Miniştrii europeni de externe se reunesc în Slovenia

Astăzi şi mâine (28.03-29.03), cei 27 de miniştri europeni de externe se reunesc la Brdo, în Slovenia.

default

Pe agenda celor două zile de convorbiri se regăsesc, printre altele, tensiunile dintre Serbia şi Kosovo generate de proclamarea unilaterală a independenţei provinciei şi un eventual boicot al Jocurilor Olimpice. Tema propusă, pe ordinea de zi, de către preşedinţia slovenă a Uniunii Europene pentru reuniunea ce se va desfăşura în următoarele două zile la castelul Brdo, din apropiere de Ljubljana, este "Viitorul european al Balcanilor de Vest după proclamarea independenţei Kosovo". Cu toate acestea, evoluţiile din China şi Tibet ar putea deveni punctul principal de pe agenda şefilor diplomaţiei europene. În fond, opinia publică aşteaptă să afle ce poate face Europa în conflictul dintre China şi Tibet şi care va fi poziţia ei faţă de propunerile privind un eventual boicot al Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Pro şi contra

Şeful diplomaţiei germane, Frank Walter Steinmeier, este împotrivă, în vreme ce omologul său francez, Bernard Kouchner, nu exclude cel puţin posibilitatea ca preşedintele Sarkozy să nu ia parte la ceremonia de deschidere. Ministrul sloven al afacerilor externe, Dimitrij Rupel, a cerut Chinei, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, mai multă transparenţă privind situaţia din Tibet, dar se opune unui boicot al Jocurilor Olimpice. Relaţiile economice dintre China şi Uniunea Europeană sunt strânse, iar impunerea unor sancţiuni economice ar fi o lovitură grea dată conducerii de la Beijing. Raporturile cu China nu trebuie tulburate mai mult decât este nevoie, deoarece ţara are drept de veto în Consiliul de securitate al ONU, deci un cuvânt de spus în multe conflicte internaţionale.

În orice caz, diplomaţii europeni avertizează că Europa trebuie să-şi apere credibilitatea, iar dacă în Tibet sunt încălcate drepturile omului, lucrul acesta nu poate trece sub tăcere. Cei 27 de miniştri şi-au propus aşadar să intensifice dialogul cu China şi să ţină atent sub observaţie evoluţiile din Tibet. Momentan, sancţiunile nu intră în discuţie.

Apropierea statelor din Balcani de Uniunea Europeană

Kosovo Fahne Straße

Sâmbătă (29.03) şefii diplomaţiei europene vor discuta cu reprezentanţii statelor din Balcanii de vest despre modul în care poate fi consolidat şi accelerat procesul de apropiere a regiunii de Uniunea Europeană. Croaţia se pare că va adera într-adevăr în 2010, iar Macedonia va începe în curând negocierile.

Interesante vor fi discuţiile legate de apariţia celui mai tânăr stat din Balcani, Kosovo. Serbia respinge independenţa fostei sale provincii, în vreme ce majoritatea partenerilor comunitari au recunoscut Kosovo ca stat. Şefii diplomaţiei europene speră ca, după alegerile din Serbia, din luna mai, la cârma ţării să fie instalat un guvern pro-european. Uniunea Europeană va susţine Kosovo să devină un stat democrat şi va prelua supravegherea fostei provincii imediat ce Naţiunile Unite vor permite lucrul acesta. Ministrul sloven de externe, Dimitrij Rupel, despre obiectivele politicii europene privind regiunea Balcanilor:

"Dorim să facilităm şi să asigurăm stabilitatea şi bunăstarea în Kosovo. În primul rând este vorba de ajutor acordat Serbiei, apoi de stabilitatea în Kosovo."

Miniştrii europeni de externe vor să împiedice o divizare a statului Kosovo prin consolidarea sentimentului de apartenenţă de Belgrad al sârbilor din nordul fostei provincii.