1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană - despre statutul provinciei Kosovo

Reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană a inclus şi câteva teme cu interes pentru România.

Doi experţi ai diplomaţiei -Javier Solana responsabil european şi Jack Straw, din Cabinetul britanic- vorbesc despre viitorul Uniunii Europene

Doi experţi ai diplomaţiei -Javier Solana responsabil european şi Jack Straw, din Cabinetul britanic- vorbesc despre viitorul Uniunii Europene

Ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat deschiderea până in luna februarie a unei reprezentanţe a României la Ramalla, precum şi o vizită in următoarele săptămâni a premierului moldovean Vasile Tarlev la Bucureşti.

Statutul provinciei Kosovo a reprezentat unul din punctele de interes ale agendei Consiliului de Miniştrii din statele UE. Posibile soluţii politice pentru regăsirea păcii intr-o regiune cu sensibilităţi istorice atât de partea sârbilor cat si a albanezilor, au încins spiritele in Europa. Planul sloven, formulat cu câteva zile in urma, care promitea independenta provinciei Kosovo si implicit modificarea frontierelor, a fost imediat dezavuat de Belgrad, ducând chiar la anularea întâlnirii preşedintelui Sloveniei, Janez Drnovšek cu omologul sau, Svetozar Marovic, din Serbia-Muntenegru. Încercările Sloveniei de a se defini lider regional in zona Balcanilor nu sunt nici pe placul României sau Bulgariei, state care doresc pentru Kosovo stabilirea unei zone de securitate si pace. O soluţie pentru rezolvarea statutului provinciei nu poate fi stabilită uni lateral ci trebuie să implice atât vocea Belgradului cat si a intereselor populaţiei din Pristina, majoritar albaneza, susţin majoritatea statelor Uniunii Europene. Ministrul de Externe a României, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat intr-o conferinţă de presă că o eventuală destabilizare a regiunii prin forţarea unei soluţii care nu respectă principiul compromisului amiabil conduce la o imagine nepotrivită pentru zonele învecinate, fapt care poate crea probleme celor doua state in curs de aderare, România si Bulgaria.

Mihai-Răzvan Ungureanu, ministrul de Externe al României: "Credem că nu se poate discuta despre statutul provinciei Kosovo fără continuarea implementării cu mult mai multă vigoare a standardelor privitoare la protecţia minorităţilor, credem că e nevoie de tact politic şi nu de soluţii impuse sau de laborator care să nu aibă aderenţă la circumstanţa politică sau culturală a regiunii şi mai credem că este nevoie de prezenţă regională de care trebuie să ţinem cont mai ales in contextul apropierii anului 2007, an al integrării României şi Bulgariei in Uniunea Europeană. Nu avem nevoie de un cutremur politic care să atragă asupra regiunii spectrul destabilizării politice.

Problema regiunii Kosovo îşi va putea găsi cea mai potrivita abordare in cazul integrării tarilor din zona in Uniunea Europeana, proces care pare la acest moment de foarte lungă durată.

  • Data 08.11.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Sc
  • Data 08.11.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Sc