Minciuni mass-media în est, vest, nord şi sud

Televiziunea bate viaţa. Uneori. Şi cu atât mai mult democraţia. Nu, nu e vorba doar de România, ţara în care nu s-a inventat minţitul de popor la televizor, dar s-a purtat această artă, sub Ion Iliescu şi compania, apoi sub succesorii săi, Adrian Năstase şi Victor Ponta, către nebănuite culmi.

Căci nu e chiar de colo ca televiziunile să exhibe de ani de zile, pe sticle, şi să plătească gras, ca prezumtivi „experţi”, o întreagă oştire de neaveniţi, de mincinoşi, de politruci, de mituiţi şi de mituitori.

Între ei figurează o şleahtă de foşti delatori ai securităţii, ba chiar şi ex-turnători ai poliţiei politice ajunşi delincvenţi de drept comun, condamnaţi şi închişi ca infractori. Sorin Roşca Stănescu e doar unul dintre ei. Că dezinformarea tuturor continuă într-o mare veselie în condiţiile nepăsării poporului spectator cu privire la abjecţii imorali sau amorali, inepţi intelectual sau politic, chemaţi să-l orienteze spiritual, pe cine să mire?

Plutim, nu doar în oligarhia românească ori, mai rău, în cea moldoveană, ci şi în vestul Europei într-un sos toxic de minciuni. Înotăm în falsuri patente şi în exagerări monstruoase. Plutim între ştiri trunchiate. Ne regăsim înconjuraţi de manipulări. Ne sufocăm scufundaţi în propagandă, în agitprop de cea mai joasă speţă. Şi în invenţii.

Inegalabilă este, desigur, fantezia moscovită. Inenarabilă dezinformarea ei. Televiziunea rusă ba îi incită pe majoritarii din Transnistria şi pe minoritarii rusofoni din Basarabia, „informându-i” că România s-ar pregăti chipurile să intervină militar în Republica Moldova. Ba îi asmute contra oficialităţilor de la Berlin pe imigranţii nemţi provenind din fosta Uniune Sovietică, afirmând aiureli conform cărora autorităţile germane ar fi trecut sub tăcere un imaginar viol, comis de refugiaţi arabi asupra unei nemţoaice de origine rusă, în vârstă de 13 ani.

La rândul ei, mass-media germană, plenar discreditată de încercarea de a trece sub tăcere originea etnică şi religia agresorilor sexuali dedaţi, de Revelion, scabroasei debandade din Köln şi din numeroase alte oraşe germane, se scutură de scârbă şi de neputinţă. Dar din alte motive.

Au făcut recent titluri negative, în Germania, social-democraţii şi ecologiştii, liderii regionali ai celor două partide din sud-vestul ţării, precum şi directorii unor posturi publice de televiziune. Şi unii şi alţii s-au făcut vinovaţi de complicitate la neinformare, dacă nu, de-a dreptul, la dezinformare.

Căci au încercat să eludeze dreptul populiştilor de la Alternativa pentru Germania de a participa, înaintea unor importante alegeri regionale, la talkshowuri electorale sau au admis ostracizarea lor. Or, era şi e notoriu că formaţiunea lor de dreapta, anti-imigraţie, parţial islamofobă, parţial pro-rusă, reprezintă, pe moment, un segment apreciabil, de circa 13 la sută din electoratul german. În chestiunea refugiaţilor este, alături de creştini-socialii bavarezi, unica opoziţie din Germania.

Ca atare, tentativa mazilirii populiştilor nu putea să nu stârnească un val de condamnări. Oricum, nu prin dezertări de la datoria de a dialoga, de a argumenta şi, în general, de a lupta, se apără democraţia de populism ori extremism. Nici prin jurnalism de gang ori înregimentat politic.

Apoi, starea de spirit din Germania şi nord-vestul Europei s-a modificat radical după abominaţiile din Köln. S-a redus radical grupul celor dispuşi să menţină în continuare, larg deschise, braţele şi graniţele pentru refugiaţi. A sporit, în schimb, vertiginos, grupul advers, al celor pentru care ospitalitatea şi omenia au devenit neologisme.

Toate acestea dezorientează nu doar clasa politică germnă. Nici oamenii de rând, nici ziariştii nu par mai bine pregătiţi să facă faţă marilor schimbări, iscate de devalorizarea galopantă a discursului hipercritic, până recent ganiant, al stângii politic corecte. Bulversantă s-a dovedit şi reaprecierea bruscă, aproape la fel de rapidă, a retoricii anti-establishment, proprii, ori atribuite, până nu demult, perdanţilor extremei drepte.

În aceste condiţii, unii militanţi ai progresismului cu orice preţ par dispuşi să întreprindă literalmente orice, spre a promova revenirea urgentă la domnia corectitudinii politice pure şi dure de dinainte de Köln. În consecinţă s-au repezit cu nesaţ asupra unei ştiri inventate da capo al fine.

Au molfăit-o, răspândit-o, aclamat-o şi bocit-o. Difuzată de un tânăr auxiliar din aparatul de ajutorare a refugiaţilor din capitala Germaniei, ştirea anunţa „moartea subită a unui tânăr migrant sirian”. Care, după ce ar fi aşteptat, „bolnav, zile şi nopţi în şir, la coadă, în faţa oficiului social al Berlinului, fără să fie ajutat, ar fi sucombat”, pasămite, de un "atac de cord" suferit într-o ambulanţă.

Elita de stânga 68-istă, aflată la conducerea multor televiziuni, posturi de radio, ziare şi edituri, ar fi vrut să profite cât mai grabnic de pe urma doliului precipitat. Nepreţuită este, pentru propagandă, pâinea caldă a unei terifiantei tragedii. De pildă a celei ilustrate de imaginea leşului unui copilaş de patru ani, înecat ca refugiat pe o plajă a Mediteranei, din cauza presupusei inimi de piatră a Europei faţă de refugiaţi. Şi faţă de copii.

Sau a celei, complet ireale, abătute asupra închipuitului "tânăr sirian defunct". Cu iuţeala fulgerului se răspândiseră în reţele imagini cu lumânări şi mesaje de doliu, inclusiv cel de la uşa unui oficiu berlinez, plantate după "moartea" imaginară a "refugiatului" arab inexistent, "ucis" de "infarctul", inventat de tânărul auxiliar german.

În luptă a fost aruncat pe dată desantul comandourilor gazetăreşti, formate din reporteri, cameramani şi jurnalişti de investigaţie. Care i-au căutat, însă, cadavrul în zadar, deşi au scotocit de dimineaţă până seara spitalele Berlinului, i-au luat la întrebări pe medici şi pe directorii de clinici, pe anestezişti şi pe şoferii tuturor ambulanţelor. Într-un final au observat şi dispariţia vremelnică a colportorului.

Jenat de febrila răscolire a capitalei germane pe care o declanşase cu gogoaşa sa doar aparent nevinovată, omul se retrăsese în bârlog, îşi închisese telefonul şi refuzase să răspundă soneriei de la uşă, până când a sosit poliţia să-l interogheze. Apoi lucrurile s-au clarificat. Mai puţin motivul pentru care a minţit.

Dar cum de-a fost oare posibilă vehicularea intensă a informaţiilor lui false? Ne-am obişnuit oare prea mult cu jurnalismul amator, online, care a renunţat de mult la seriozitate, documentare şi investigaţie, la independenţă, gândire critică şi, evident, şi la verificarea ştirilor preluate, de dragul rapidităţii şi senzaţionalismului ieftin?

Sau dădeau prea bine, ideologic, spre a nu fi pescuite şi difuzate larg?

Şi una şi alta, presupun. Iar lucrurile nu se vor îndrepta în vest, în est, în sud şi nord, decât dacă vom protesta masiv. Dacă va deveni viral că nu mai suportăm minciuna.