1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Minciuna cu armele de distrugere în masă

Fără să atragă prea mult atenţia opiniei publice, guvernul SUA a retras sau restructurat echipele sale trimise în Irak în căutarea armelor de distrugere în masă, pentru care au declanşat de fapt războiul în martie trecut. Un studiu independent a conchis că serviciile secrete americane au exagerat fără măsură existenţa acestui pericol potenţial. Pentru SUA apare în consecinţă o problemă de credibilitate, care - pe termen lung - le-ar putea prejudicia serios propriile interese.

După cum s-a văzut, nici urmă de arme de distrugere în masă în Irak, chiar dacă până în prezent, guvernul american nu a mărturisit faptul oficial. La şapte luni după invazia americană, la Bagdad se înmulţesc semnele că toate căutările au fost zadarnice. Numai că preşedintele George W. Bush nu catadicseşte nici măcar să dea din umeri. Cu sau fără arme de distrugere în masă, America a eliberat Irakul şi deci întreaga lume, de un dictator, care se află acum după gratii; altceva nici nu contează.

Rezultatele recentelor sondaje de opinie par să-i dea dreptate lui Bush. Popularitatea sa a revenit la vechiul record şi 60% din cetăţenii americani îi încuviinţează politica în materie de combatere a terorismului. Până şi challengerii săi democraţi, mult în urma preşedintelui pe scala popularităţii - se concentrează mai degrabă pe teme economice, care vor domina oricum dezbaterea publică până la alegerile din noiembrie, în detrimentul interesului pentru Irak, de-acum în continuă scădere.

Cu toate acestea, minciuna existenţei armelor de distrugere în masă constituie o temă care va reveni pe tapetul politic american. Dacă nu în actuala, atunci cu siguranţă în următoarea perioadă de guvernare. Şi anume când va apărea o nouă confruntare militară şi se va pune problema coaliţiei. Cine va mai da crezare SUA şi va mai fi dispus să le urmeze? Oricine va fi atunci chiriaş la Casa Albă, va convinge cu greu alte naţiuni să se alieze cu America. Ne mai vorbind de opinia publică internaţională, mai critică decât oricând faţă de Washington.

Să fi ratat oare serviciile secrete sau să fie doar victime ale presiunilor exercitate de Pentagon şi edificiul politic? Oricum ar fi, chiar şi cu coada între picioare, ca acum, situaţia lor nu s-a ameliorat câtuşi de puţin. Pe viitor nici deputaţii din Congres nu vor mai da crezare fără doar şi poate oricărei informaţii furnizate de propriile servicii secrete, îndeosebi când se pune problema folosirii lor ca argument pentru declanşarea unei intervenţii militare.

La capitolul credibilitate, politica faţă de Irak a costat mult guvernul american, care - pe termen lung - nu şi-a făcut nici o favoare. Adversari ai războiului, ca de pildă Germania şi Franţa, se pot simţi acum confirmaţi în opţiunea lor.

Viitoarele estimări ale riscurilor de securitate nu se vor efectua în consecinţă mai uşor. Schimbul de informaţii dintre servicii secrete aliate va rămâne şi pe mai departe o componentă indispensabilă a cooperării internaţionale; iar în era combaterii globale a terorismului - mai mult decât oricând. Evaluarea acestor informaţii nu trebuie să devină însă o minge în jocul intereselor politice. Pentru a evita o atare stare de lucruri, comunitatea de state trebuie să insiste pentru crearea în cadrul ONU a unei autorităţi permanente, cu funcţia de monitorizare a factorilor de risc pentru securitatea internaţională. Ca de pildă în domeniul proliferării armelor. Numai aşa se va estima în mod credibil existenţa unor eventuale pericole reale.

Comentariu de Daniel Scheschkewitz,
adaptat de Nicolae Baicu