1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Minciuna cea de toate zilele

Rodica Binder30 martie 2010

Că politica şi minciuna ar fi inseparabile, subtil şi „nevinovat” legate una de cealaltă, o demonstrează nu doar viaţa de zi cu zi ci, cu argumente cauzale, şi cîteva recente cărţi şi eseuri.

https://p.dw.com/p/MiPt
"Minciuna în slujba adevărului şterge praful cotidian de pe stele" - o istalaţie din "Muzeul Minciunii" din Gantikow conţine mai multe reprezentări plastice şi simbolice ale acestui "păcat".Imagine: Kunstaffäre Lügenmuseum e.V.

„Nimeni nu a considerat vreodată sinceritatea drept o virtute politică”. Opinia, formulată de Hannah Arendt, strălucita reprezentantă a filozofiei politice şi analistă a sistemelor totalitare, nu constituie nici alibiul dar nici încurajarea unui păcat interzis de cea de-a noua poruncă în decalog. Cu toate acestea, conform unei statistici, fiecare dintre noi ar minţi de circa 200 de ori pe zi, în medie. Informaţia este conţinută în cartea Claudiei Mayer, intitulată „Laudă Minciunii”.

În eseul său filozofic, publicat separat, într-un volum devenit rapid un best-seller, purtînd titlul „Bullshit”, Harry G. Frankfurt atribuia politicienilor talentul de a minţi constant dar nu neapărat flagrant, ca şi meteahna de a profera baliverne, gogomănii, ceea ce ar fi încă mai grav decît „minciuna”. De ce? Fiindcă mincinosul, pentru a putea minţi cu adevărat, trebuie să cunoască adevărul iar necunoaşterea adevărului înseamnă, în cazul politicienilor mai ales, pierderea simţului realităţii, handicap cu urmări fatale.

Dar nu mai puţin fatal ar putea fi, în anumite situaţii, şi adevărul gol-goluţ. Este una din tezele unui eseu al politologului Franz Walter, text publicat în revista DER SPIEGEL.

Dacă iubirea de adevăr face parte din ethosul religios, în viaţa cetăţii, tirania unei sincerităţi lipsite de orice compromis ar încărca bateriile agresivităţii, riscînd să ducă la sfîşieri reciproce. Eufemismele decente, complimentele făcute cu tact, reprezintă modalităţi de convieţuire convenabilă între indivizi şi societăţi, iar în viaţa politică, ele constituie cîteva din instrumentele de bază ale succesului.

Francheţea excesivă a unui om politic ar putea avea rezultate dezastruoase şi, în cele din urmă, nu i-ar aduce acestuia decît batjocura zeflemitoare, nu însă şi respectul colegilor şi al alegătorilor. Pentru a obţine şi păstra monopolul puterii, altele sunt calităţile necesare: arta compromisurilor, duplicităţile, cinismul, tupeul, sîngele rece, spiritul strategic, calcularea tactică a fiecărui pas, chiar şi unele „potemkiniade” politice...

Printre marii oameni politici care nu au dus lipsă de pomenitele "virtuţi" şi instrumente, abil mînuite, figurează Charles de Gaulle, legendarul cancelar Otto von Bismarck, Konrad Adenauer, Willy Brandt. Devreme ce în centrul politicii se naşte şi creşte apetitul pentru putere, din capul locului, pentru politicieni, există alte lucruri mai importante decît adevărul şi numai adevărul.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz