1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Minciuna care salvează

Regizorul francez de origine română Radu Mihăileanu şi-a cucerit faima internaţională în urmă cu şapte ani cu filmul „Train de vie”. Acesta a acordat un interviu cotidianului elveţian "Neue Zürcher Zeitung" despre noua sa producţie, filmul „Va, vis et deviens”, lansat în luna martie a acestui an.

Filmul „Va, vis et deviens” („Du-te, trăieşte şi împlineşte-te”), care a fost distins cu premiul publicului la festivalul de la Berlin de anul acesta, dezvoltă problema intoleranţei religioase şi etnice, precum şi tema căutării identităţii, prin prezentarea exodului evreilor etiopieni spre Israel, în cadrul unei operaţiuni secrete de repatriere a acestora, iniţiată de către israelieni cu ajutor american la mijlocul anilor ´80.

Un copil etiopian creştin este salvat de la inaniţie dintr-un lagăr de refugiaţi din Sudan, fiind trimis în Ţara Sfântă sub o nouă identitate – aceea de evreu. Pentru a-şi proteja copilul, mama naturală îl trimite departe cu riscul de a nu-l mai vedea niciodată. O evreică etiopiană, îl aduce pe acesta în Israel, pretinzând că este copilul său. După ce mama adoptivă moare din cauza extenuării, micul etiopian este primit într-o familie israeliano-franceză care îi oferă dragoste şi protecţie. Băiatul trăieşte cu teama de a nu-i fi deconspirată adevărata identitate şi totodată cu speranţa de a se reîntoarce în ţara natală pentru a-şi revedea mama. Filmul urmăreşte dificultăţile întâmpinate de acesta în încercarea de a se integra într-o societate complet străină, confruntat cu rasismul şi respingerea unei comunităţi cu tente accentuat naţionaliste.

Evreii etiopieni nu au fost acceptaţi de anumite grupări religioase extremiste din Israel, din cauza faptului că arătau diferit. Li s-a reproşat că iudaismul a fost transmis în cazul lor pe linie paternă. Deşi pacticau religia mozaică de secole, ajunşi în Israel ei au fost constrânşi să se convertească, ceea ce a constituit o umilinţă enormă.

Regizorul Radu Mihăileanu aduce pe ecran un crâmpei mai puţin cunoscut din istoria israeliană, dar în acelaşi timp filmul poate fi considerat o alegorie a căutării adevăratei identităţi, precum şi o pledoarie subtilă pentru regăsirea unei umanităţi profunde care transcede limitele impuse de apartenenţa la o anumită confesiune sau etnie.

Regizorul francez originar din România şi-a exprimat dezaprobarea faţă de intoleranţă în interviul acordat ziarului Neue Zürcher Zeitung, afirmând că tema unei identităţi pure este neconformă cu realitatea modernităţii, care oferă posibilitatea acceptării unor noi identităţi prin cunoaşterea altor culturi, respectiv mentalităţi. „Îmi displace discursul despre identităţi pure care îmi aminteşte de cel al rasei pure, deoarece este obtuz şi negativ. Ne privează de bogăţia de care am putea avea parte prin cunoaşterea celorlalţi. Vedem în ceilalţi doar pericole şi ameninţări, dar nu şi frumuseţea, lumina şi dragostea” a afirmat cineastul.

El a ţinut să precizeze că „Va, vis et deviens” este în egală măsură un film despre capacitatea de a iubi, în special despre calitatea femeii, a mamei, de a iubi în mod necondiţionat şi cu înţelepciune, fiind capabilă să manifeste totodată multă toleranţă.

  • Data 06.11.2005
  • Autoare/Autor Mădălina Ababei
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2sB
  • Data 06.11.2005
  • Autoare/Autor Mădălina Ababei
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2sB