1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Militanţii Paştelui

În urmă cu jumătate de secol a avut loc în Marea Britanie primul Marş Pascal. La doi ani după aceea, în 1960, prima manifestare de acest fel a fost organizată şi în Germania şi a marcat începutul mişcării pacifiste.

default

Totul a început în ianuarie 1958 la Londra, când la iniţiativa dublului laureat al premiului Nobel Bertrand Russel şi a capelanului Catedralei St. Paul a fost demarată "Campania pentru Dezarmare Nucleară". Prima manifestare de acest gen a fost marşul de patru zile pe distanţa de 83 de km la centrul de cercetări nucleare de la Aldermaston. S-a născut astfel o nouă formă de protest împotriva armelor nucleare.

Doi ani mai târziu, în 1960, aveau să mărşăluiască şi primii oponenţi ai armelor atomice şi în Germania. Protestatarii s-au strâns în localitatea Bergen-Hohne, unde armata americană testa atunci rachetele de tip Honest John, capabile să transporte ogive nucleare. Unul din organizatorii de atunci a fost Andreas Buro, ulterior profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Frankfurt.

"Atunci au fost depuse eforturi extrem de mari. În primul rând pentru că niciunul din noi nu era obişnuit cu astfel de demonstraţii, iar în al doilea rând pentru că am mărşăluit zile în şir cu pancartele noastre anti-nucleare până la acea bază militară a americanilor".

De la început, Marşurile Pascale au fost un amalgam al mişcărilor pacifiste şi a celor anti-război de toate coloraturile. Nu conta că cineva e de dreapta sau de stânga, că era membru într-o comunitate religioasă sau al unui sindicat. Tocmai această diversitate reprezenta noutatea fenomenului care debuta într-o societate structurată pe principii tradiţionaliste. Mişcările au căpătat din ce în ce mai multă influenţă, spune Buro.

"Eram martorii unei mişcări sociale de proporţii nemaiîntâlnite până atunci, era practic cea mai de amploare mişcare care nu depindea de niciun partid şi care s-a născut prin forţe şi finanţare proprii. Aşa s-a dezvoltat o cu totul nouă cultură a protestului în Germania".

Timpul a făcut ca temele marşurilor să se diversifice, nu a trecut mult până când oamenii nu mai protestau exclusiv împotriva armelor nucleare, ci luau în vizor şi procesu de dezarmare convenţională şi democraţia. Punctul culminant al Marşurilor Pascale a fost în anii '80, când demonstranţii nu doreau depozitarea de arme nucleare şi rachete cu rază scurtă de acţiune în Germania. A fost şi momentul formării unui nou partid, cu o ideologie inspirată de protestele vremii: Partidul Ecologist.

În anii '60 şi '70, demonstraţiile erau modalitatea centrală de exprimare a dorinţelor pacifiste, mulţi oameni ieşeau în mod regulat în stradă. Între timp însă, marşurile s-au concentrat în principal pe proteste anti-război. Acest fapt se poate observa şi dacă privim numărul participanţilor din ziua de azi: unde înainte mărşăluiau mii de oameni, astăzi abia dacă apar câteva sute. Ceea ce nu înseamnă însă că demonstraţiile au devenit lipsite de importanţă.

"Munca de zi cu zi a mişcărilor pacifiste nu ajunge în buletinul de ştiri la televizor. Dar dacă va izbucni un nou război, să zicem unul împotriva Iranului, care va provoca teamă în rândul oamenilor, atunci infrastructura noastră va fi de importanţă majoră. Putem tipări flyere în termen de doar câteva ore, iar a doua zi vor ieşi în stradă din nou 500.000 de oameni la Berlin, aşa cum era pe vremuri", spune unul din activişti.

Autori: Zoran Arbutina / Laurentiu Diaconu-Colintineanu
Editor: Claudia Ştefan