1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Mihail Kasianov: "Autorităţile de la Moscova nu sunt interesate de rezolvarea problemelor"

În 1999 la Istanbul, preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Elţîn, a promis o soluţie corectă pentru problema transnistreană şi o retragere a Armatei a 14-a. Au trecut aproape 12 ani iar forţele ruseşti sunt încă acolo.

default

Mihail Kasianov (Bruxelles, 9 februarie 2011)

Cristian Ştefănescu l-a întrebat pe fostul premier rus Mihail Kasianov, în prezent unul dintre liderii opoziţiei de la Moscova dacă, în Rusia, există voinţă politică pentru a rezolva situaţia din Transnistria.

"Îmi place să cred că, în viitorul apropiat, această problemă, ce ţine deja de multă vreme, va dispărea. Cât timp am fost parte a guvernării am încercat, împreună cu administraţiile Moldovei şi Transnistriei, să găsim o soluţie. Şi am fost foarte aproape de ea. Între timp, situaţia s-a tot deteriorat.

Trebuie să ne aşteptăm, însă, ca în cazul în care actualele autorităţi ruse rămân la putere, să nu vedem o soluţie în viitorul apropiat. Autorităţile din Rusia nu sunt interesate de rezolvarea problemelor. Dimpotrivă, doresc să existe cât mai multe surse de deranj pe care să le folosească pentru a-şi negocia politicile cu Occidentul. Şi, atunci, cred că oamenii din Moldova, care doresc unificarea, şi cei din Transnistria, care aşteaptă o normalizare a situaţiei, nu vor primi ce vor.

Pe de altă parte, cred că Uniunea Europeană ar trebui să fie mai activă. Dar în acest caz, Uniunea ar trebui să fie mult mai puternică. Iniţiativa Angelei Merkel este de apreciat - însă e nevoie de acţiuni mai intense, nu de târguieli cu autorităţile ruse."

Există instrumente pentru a obliga Rusia să se implice în rezolvarea problemei?

În primul rând ar fi nevoie de o întărire a încrederii reciproce, deşi cu aceste autorităţi e greu de creat o atmosferă de încredere. Ar trebui ascultate şi argumentele invocate de partea rusă - este vorba despre îngrijorările populaţiei rusofone din Transnistria. Important este ca autorităţile de la Moscova să înceteze să susţină acest regim semi-criminal din Transnistria.

Dintr-o discuţie de coridoare diplomatice a devenit una oficială: Rusia acuză România că interferează în politica Moldovei. Vi se pare că România dă semne de imperialism?

Nu cred. Moldova este un stat independent şi are toate instrumentele la îndemână. Nu văd o astfel de evoluţie a relaţiilor dintre cele două ţări. România şi Moldova sunt vecini şi trebuie să aibă relaţii foarte bune, ceea ce nu ar trebui să deranjeze pe nimeni. Dacă Moldova doreşte să-şi păstreze independenţa, avem o opţiune ce trebuie respectată de toată lumea. Personal, nu am auzit Moldova plângându-se că România sau altă ţară intervine sau nu îi respectă suveranitatea.

Dacă, ipotetic, la un moment dat, cele două ţări s-ar uni, ar deranja sau speria un asemenea gest Rusia?

Nu cred că este posibilă o simplă unificare. Sau cel puţin nu cred că ar trebui să i se spună astfel. În orice caz, nu ar avea de ce să deranjeze Rusia. Nu este neapărat interesul Rusiei de a păstra Moldova în sfera sa de control, dar nici nu cred că situaţia este atât de sensibilă, încât să fie discutate acum scenarii de asemenea natură. Da, probleme există, într-adevăr, dar nu cât să provoace explozii în regiune.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu