1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Mihai Tudose contrariază tot mai mult

Intenția vădită de a fi ”popular”, de a da satisfacție, de a juca rolul unui Trump balcanic care le spune pe șleau, sugerează că prim-ministrul Tudose e preocupat mai mult să ascundă decât să dezvăluie.

Prim-ministrul Mihai Tudose a devenit un personaj greu de citit și care dă impresia că se complace în contradicții și improvizații. De fapt aproape că nu e deloc limpede ce intenții nutrește. Deunăzi făcuse comentarii sarcastice despre bănci, anunțase verificări, dar, atunci când zvonul că va introduce o taxa specială pentru bănci și companii de asigurări luase amploare, el a dezmințit totul, dând asigurări concise și ferme agenției Bloomberg că acest lucru nu se va întâmpla.(v. România liberă). La fel se întâmplă cu pilonul a II-lea de pensii care de la investirea lui Tudose și până astăzi este pus periodic sub semnul întrebării. Există desigur o explicație simplă: Guvernul riscă să depășească deficitul bugetar și caută diferite surse de bani, testând public, în prealabil, o variantă sau alta. Dar explicația aceasta nu acoperă totul.

Cu siguranță că unele dintre replicile sale sunt pe gustul publicului, ca să nu mai spunem că diatriba sa la adresa băncilor i-a uns pe inimă pe mulți dintre cei care au avut de-a face cu comisioanele bancare, dar tocmai intenția vădită de a fi ”popular”, de a da satisfacție, de a juca rolul unui Trump balcanic care le spune pe șleau, sugerează că avem de-a face cu o punere în scenă. Premierul are cu siguranță aceste înclinații naturale și îi plac, pesemne, replicile hâtre, dar asumarea publică a acestui stil pare mai curând o mască, una care să-i asigure un spațiu mai larg de manevră.

Să facem un mic ocol. Într-o carte apărută anul acesta, fostul ministru de finanțe al Greciei, Yannis Varoufakis, relatează întâlnirea la barul unui hotel din Washington DC cu Larry Summers, unul dintre inițiații sistemului financiar internațional, care îl întreabă la un moment dat ce fel de politician este: un insider sau un outsider ? Un outsider - îl pune în temă Summers, - este acela care așează pe primul plan libertatea de a afirma propria sa versiune asupra adevărului, iar prețul pentru această libertate este că nu e băgat în seamă de politicienii inside, care iau decizii importante. Un insider, în schimb, este acela care urmează regula sacrosanctă de a nu acționa niciodată împotriva altui insider și de a nu comunica unui outsider nimic despre ceea ce fac și ceea ce știu. Recompensa este că vor avea poate șansa de a influența cursul evenimentelor. (”Adults in the Room, My battle with Europe's deep Establishment”).

Nu este clar cât joc este în scena relatată și câtă precizie documentară, dar testul la care îl supune Summers pe Varoufakis se aplică, într-o formă sau alta, peste tot, în orice organizație, oricât ar fi ea de mică. Chiar și într-o mică redacție de ziar există insider-i, care cunosc bucătăria publicației, care știu de unde vin banii, cum a ajuns cutare comandă publicitară, de ce nu se publică o anchetă sau alta etc., după cum există ziariști care nu află niciodată aceste lucruri chiar dacă sunt printre cei mai buni. Din clipa în care a ridicat o problemă de principiu, formulând o exigență etică, din clipa în care a vorbit despre adevăr, outsider-ul și-a parafat destinul.

Cu atât mai mult putem presupune că într-un guvern există insider-i și outsider-i, iar conduita premierului Tudose ne sugerează că el, ca tipologie psihologică, se găsește printre primii. Iar din această perspectivă devine mult mai limpede și ce s-a petrecut, de fapt, cu fostul premier Grindeanu. Acela rămăsese un outsider și nu înțelesese ce se petrece nici măcar când i s-a spus explicit să plece. El a crezut până în ultima clipă că se găsește într-un joc de putere și că își apără șansele, când de fapt nici măcar nu întrezărise puterea.

Potrivit tipologiei descrise mai sus, înclinația caracteristică a unui outsider este să spună ceea ce crede, să facă declarații de principii, cu presupoziția că a exista deplin în societate presupune a-ți declama valorile. Un outsider este ”sincer”, în timp ce un insider nu afirmă niciodată un adevăr personal pentru că știe, din instinct sau din experiență, că acest adevăr va veni în coliziune cu circumstanțele.

Concluzia este că un politician ca Mihai Tudose, chiar dacă a ajuns să contrarieze atât de mult, are mult mai multe șanse ca Grindeanu să rămână în funcție, în ciuda tuturor furtunilor de la orizont, pentru că, odată inițiat în mecanismele intime ale statului și în raporturile externe relevante, el va fi preocupat să ia acele decizii care să țină Guvernul la linia de plutire, abandonând pe parcurs toate opțiunile anterioare care se vor fi dovedit neconvenabile. În termenii radicali utilizați de cei lipsiți de experiență politică, un insider este de regulă un om fără principii, dar el ar putea fi numit prea bine și un om pragmatic.