1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Mihai Ghimpu la Strasbourg: Singura soluţie - referendumul

Guvernarea de la Chişinău revine la ideea soluţionării crizei politice prin organizarea unui referendum.

default

Criza politică în Republica Moldova a apărut ca urmare a imposibilităţii alegerii şefului statului în Parlament. Pentru ca preşedintele să fie ales, erau necesare 61 de voturi ale deputaţilor. Coaliţia de guvernare deţine doar 53 de mandate.

În ziua votării, deputaţii comunişti nici nu au intrat în cabina de vot. În consecinţă, la 7 decembrie 2009, alegerile prezidenţiale au eşuat în mod repetat. Astfel, actualul Legislativ de la Chişinău urmează a fi dizolvat după data de 16 iunie.

Noile alegeri parlamentare anticipate, în condiţiile actualei Constituţii, nu pot soluţiona, însă, problema. Sondajele de opinie arată clar că structura politică a viitorului Legislativ nu se va deosebi prea mult de cea actuală. Pentru a se evita un nou blocaj pe viitor, actualii deputaţi au demarat procedura de modificare a articolului 78 din Constituţie care se referă la procedura de alegere a şefului statului.

Conform legislaţiei naţionale, Legea Supremă poate fi modificată ori prin referendum constituţional, ori cu votul a 67 de deputaţi. În cadrul unei vizite efectuate în luna februarie 2010 la Chişinău, după o întâlnire cu liderul comunist, Vladimir Voronin, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a recomandat insistent autorităţilor moldovene să modifice articolul 78 din Constituţie. Dar, potrivit lui schimbarea ar trebui să se producă în Parlament şi nu printr-un referendum - aşa cum vrea alianţa guvernamentală. Oficialul european obţinuse acordul comuniştilor de a vota un amendament la Constituţie în sensul alegerii şefului statului cu majoritate simplă, în speţă cu numai 52 de voturi.

Fără a se consulta cu majoritatea parlamentară, comuniştii au înaintat spre avizare la Curtea Constituţională un proiect propriu de modificare a articolului 78 din Legea Supremă. Iniţiativa comuniştilor prevede alegerea şefului statului din 3 tentative, la final cu majoritate simplă. Alianţa pentru Integrare Europeană a înaintat şi ea spre avizare Curţii Constituţionale un proiect de modificare a aceluiaşi articol din Constituţie, dar prin care propune alegerea preşedintelui de către popor.

Ambele proiecte de modificare a Legii Supreme au primit aviz pozitiv din partea Curţii Constituţionale.

După manifestaţia organizată de comunişti cu ocazia zilei de 1 mai, democraţii au înţeles că opoziţia comunistă a intrat în campanie electorală şi că este total dezinteresată de atingerea unui consens politic chiar şi în baza propriului proiect de modificare a Constituţiei.

Potrivit analiştilor politici, timpul este acum principalul oponent al comuniştilor. Dosarele intentate pentru abuzurile comise în timpul guvernării le scade constant din popularitate. În ultima vreme se vorbeşte tot mai frecvent despre posibila arestare a liderului comunist, Vladimir Voronin, pentru protestele violente din aprilie 2009 soldate cu devastarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului. Ca să obţină un scor electoral cât mai bun, comuniştii vor face totul ca să apropie cât mai mult ziua alegerilor parlamentare anticipate.

Înarmată cu argumente, o delegaţie condusă de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, din care face parte şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a plecat la Strasbourg să convingă Comisia de la Veneţia de necesitatea modificării prin referendum a art.78 din Constituţie. „Vreau un referendum constituţional în cadrul căruia îi vom întreba pe cetăţeni dacă vor alegeri anticipate sau vor ca actualul Parlament să-şi continue activitatea în baza votului din 29 iulie 2009. De asemenea, i-aş întreba pe cetăţeni dacă sunt de acord ca, pentru depăşirea crizei, preşedintele Republicii Moldova, în acest moment, să fie ales de către actualul Parlament cu majoritate simplă, iar pe viitor, direct de către popor, în alegeri prezidenţiale organizate concomitent cu cele parlamentare”, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu în ajunul vizitei sale la Strasbourg.

El a adăugat că în cazul în care Comisia de la Veneţia va respinge această soluţie, în Republica Moldova va avea loc un referendum consultativ la care cetăţenii vor fi întrebaţi cum să procedeze preşedintele interimar după data de 16 iunie 2010 - să dizolve sau nu Parlamentul.

În ajunul vizitei delegaţiei moldoveneşti la Strasbourg, ideea organizării unui referendum constituţional a fost discutată în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană şi acceptată de toate componentele coaliţiei de guvernare.

Autor: Vital ie C ălugăreanu
Redactor: Petre M. Iancu