1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Migraţia politică şi pervertirea sensurilor

Migraţia politică a devenit din nou o problemă în politica românească, punînd sub semnul întrebării reprezentativitatea actualului Parlament.

default

Cristian Diaconescu, pe vremea când era ministru de Externe din partea PSD

Numai în ultima săptămînă au demisionat de la PSD şi au trecut în tabăra Guvernului şase parlamentari, dintre care doi foşti miniştri ai guvernului de coaliţie PDL-PSD: ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, şi ministrul Muncii, Marian Sîrbu, care şi-au oficializat demisia chiar vineri, după o discuţie cu Victor Ponta. Cu toţii s-au alăturat grupului de independenţi care a fost alcătuit începînd din luna noiembrie a anului trecut din demisionari de la PSD şi PNL.

Toate aceste demisii au fost însă stimulate copios de PD-L, şi nu mă refer la racolările intense care au început încă din toamnă –şi despre care nimeni nu ar depune astăzi mărturie –, ci la măsuri explicite luate pentru ca independenţii să poate fi integraţi deplin în fluxul politic al Parlamentului.

Potrivit moravurilor parlamentare, demisionarii nu mai puteau face parte din comisiile de specialitate care fuseseră atribuite potrivit proporţiei politice ieşite din alegeri. Cine îşi părăsea grupul politic era nevoit să plătească acest lucru prin marginalizarea sa politică.

Nu exista o lege care să interzică migraţia politică – deşi Partidul Democrat a militat în 2004 şi 2005 în favoarea unei asemenea restricţii – dar a existat pînă de curînd o prevedere regulamentară menită să conserve în comisii proporţia ieşită din alegeri şi care, indirect, era de natură să limiteze demisiile din grupurile politice.

La mijlocul lui februarie, această prevedere (alin. 3 al art.40 din Regulamentul Camerei Deputaţilor)a fost schimbată în aşa fel încît demisionarii să-şi păstreze locurile în comisii.

În şedinţa din 15 februarie deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, califica această nouă prevedere ca fiind „periculoasă“, iar fostul premier Călin Popescu Tăriceanu argumenta la rîndul lui împotriva modificării, avertizînd asupra degradării vieţii parlamentare:

„Astăzi, vrem să creăm o portiţă prin care să acomodăm pe toată lumea. Cred că mai multă seriozitate şi stabilitate la nivelul acestei instituţii esenţiale, care este Parlamentul, ar fi un semnal, în sensul a ceea ce vă spuneam mai devreme. Parlamentul este o instituţie democratică şi o instituţie serioasă şi nu poate să creeze această impresie decât dacă dă mesaje de funcţionare stabilă, şi nu de modificare a Regulamentului, după cum variază conjunctura politică, datorită deciziei unora de a pleca din grupurile politice în care au fost aleşi şi să treacă în altele“.

Prin urmare, migraţia de la un grup la altul este încurajată oficial, pe fondul unei mari apatii şi confuzii publice. Nu la fel stăteau însă lucrurile cu cîţiva ani în urmă. Înaintea alegerilor din 2004, migraţionismul fusese supus cu energie oprobriului.

O coaliţie bine sudată, alcătuită din mai multe ONG-uri, organizase campania „Pentru un Parlament Curat“, cerînd partidelor să refuze candidatura „traseiştilor“, cum fuseseră numiţi cu o formulă strivitoare. Membră a Comitetului Helsinki, Monica Macovei milita şi ea cu energie pentru epurarea listelor parlamentare de corupţi şi oportunişti.

PD se arătase atunci cel mai receptiv la solicitările acelei Coaliţii civice, iar după 2005 a iniţiat o lege de sancţionare a migraţiei politice. PD fusese partidul care suferise cel mai mult de pe urma racolărilor intense organizate de PSD în cadrul administraţiei locale şi credea sincer că migraţia politică este un fenomen negativ.

Între timp s-au schimbat multe lucruri : PD-L (fost PD) a venit la putere şi şi-a revizuit optica. ONG-urile s-au risipit, iar Monica Macovei face parte din rîndurile acelora care organizează racolări cu sens inversat. Ziariştii care susţineră „Coaliţia pentru un Parlament curat“ tac la rîndul lor, întrucît le vine greu acum să-i critice pe prietenii din trecut.

Nu e de neglijat că nu mai există nici o instanţă de tipul Comisiei Europene, care atrăgea atenţia asupra acestor derive. În aceste împrejurări, migraţia nu doar că nu mai este la fel de ferm condamnată, dar ea este prezentată ca fapt de curaj şi demnitate politică.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu