1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Mickey Mouse - agresorul turiştilor de la Poarta Brandenburg

Mai mulţi romi din România au ajuns din nou în atenţia autorităţilor şi a presei germane. Poliţia a ridicat duminică un grup de romi din faţa Porţii Brandenburg - patru persoane care au găsit o nouă metodă de cerşit.

default

De câteva săptămâni, piaţa din dreptul Porţii Brandenburg a devenit un fel de Disneyland. Mickey Mouse, Tigrul, o gorilă şi un pui de doi metri se plimbă printre turişti, le apar în poze, pretinzând apoi recompense financiare pentru serviciul, mai mult sau mai puţin solicitat.

Drăgălăşenia animelelor de pluş dispare însă brusc, atunci când sumele oferite nu corespund aşteptărilor. Poliţia berlineză a intervenit, în urma mai multor plângeri din partea turiştilor, ridicând personajele de poveste - patru romi din România, printre care doi minori - şi confiscându-le costumele.

Mai mulţi turişti povestiseră episoade în care au fost hăituiţi în piaţa respectivă, după ce refuzaseră să onoreze cu doi până la cinci euro prezenţa neaşteptată a lui Mickey Mouse în fotografie. Alţii spun că au fost înjuraţi - de cele mai multe ori în limba engleză.

Imagine familiară

Câţiva berlinezi, martori la astfel de scene sau întâmplări asemănătoare, au povestit pentru DW experienţele lor:

„Da, aceşti oameni ies în evidenţă în oraş. Nu poţi să nu-i observi, îmbrăcaţi în haine murdare, deseori femei şi copii. Eu nu am fost încă abordat, dar am văzut că stau la intersecţii şi agresează şoferii, uneori. Dacă nu-i laşi să-ţi spele parbrizul, încep să scuipe. Adevărul e că sunt destul de enervanţi“.

Frauen mit Kopftuch NO FLASH



„Eram cu nişte prieteni, când m-am trezit cu o femeie lângă mine, costumată în pui, care s-a aşezat cu noi pentru poză. Mi-a cerut apoi doi euro. Când am refuzat-o, s-a enervat şi a început să ne înjure“.

„Au venit şi la mine de câteva ori cu bileţele, pe care erau scrise tot felul de poveşti, menite să-ţi provoace mila. Cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat a fost atunci când le-am spus că nu mă interesează şi au venit tot mai aproape de mine, aruncându-mi practic pancarta respectivă în faţă. I-am văzut agresând şi alţi oameni pe stradă. Nu e tocmai o strategie adecvată, atunci când vrei să convingi pe cineva să te ajute financiar.“

„Am auzit că în Berlin au venit deja destul de mulţi. Ar putea deveni o problemă pentru oraş, mai ales pentru că turiştii îşi fac o impresie proastă. Ei cred că aceşti oameni sunt de aici.“

Oraş al artiştilor

În cartierului Neukölln din capitală, cel puţin 550 de copii romi din România şi Bulgaria s-au înscris la şcoli în ultimele 12 luni. Câţi au venit în total nu se ştie exact, pentru că statisticile, puse la dispoziţie de primăria acestui cartier din sudul Berlinului, sunt singurele disponibile în momentul de faţă. În plus, mulţi dintre ei locuiesc aici fără să se fi înscris la evidenţa populaţiei.

Mai vizibili însă decât în documentele oficiale sunt romii pe străzile capitalei Germaniei: la intersecţii, în zonele aglomerate şi în apropierea obiectivelor turistice. Pancartele pe care le poartă cerşetorii, conţinând „informaţii“ în limbile engleză şi germană despre „rasismul din România“ şi „lipsa drepturilor omului“, impresionează deseori trecătorii.

Noua metodă de cerşit s-a dovedit însă mai puţin productivă, deocamdată. Nu se ştie cât timp vor lipsi de fapt Mickey Mouse şi Tigrul din zona turistică de top a capitalei, după acţiunea poliţiei, de la finele săptămânii trecute.

Roma Frauen betteln an einer Berliner Busstation

Cerşitul nu e interzis în Republica Federală şi nici spălatul parbrizelor. Iar atâta timp cât nu se pune problema violenţei corporale, autorităţile privesc acest gen de show-uri ca pe un act artistic, ce poate fi - voluntar - recompensat.

Autor: Lavinia Pitu, DW- Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu