Mici poticneli pe un traseu dificil

Cine călătoreşte are ce povesti. Vechea zicală populară conotează şi turneul Papei Benedict al XVI-lea în Orientul Apropiat, dar ea suportă în cazul dat şi o rectificare: Cine călătoreşte are ce povesti dar are şi ce greşi.

În Ţara Sfîntă, Benedict al XVI-lea a păşit în calitatea sa de urmaş al Apostolului Petru pe urmele biblicului erou. Calea în această regiune a lumii, deloc ferită de capcane în care se încîlcesc firele religiei cu cele ale politicii, nu-l poate feri pe drumeţ, oricît ar fi el de precaut, de a călca şi pe de lături.

Iar cum în cei cinci ani ai Pontificatului său, paşii nu i-au fost totdeauna siguri nici pe potecile ceva mai netede şi drepte decît cele din Orientul Apropiat, poticnelile, ezitările Papei Benedict al XVI-lea, în vîrstă de 82 de ani, păreau dinainte programate.

Cele cîteva care s-au şi produs nu au avut însă nici dimensiunile discursului de la Regensburg în care, recurgînd la un citat controversat, Suveranul Pontif sugera ideea că Islamul ar fi o credinţă cu un potenţial de violenţă şi nici gravitatea intenţiei de a-l reabilita pe Episcopul Richard Williamson, un negaţionist al Holocaustului.

În pelerinajul său, Papa Benedict al XVI-lea, ale cărui slujbe încîntă şi înalţă spiritele şi sufletele credincioşilor, a păşit calm şi sigur sub cupola bisericii. Apelurile lui în favoarea păcii şi reconcilierii, lansate în Orientul Apropiat, au avut un răsunet global.

Componenta politică a turneului a fost însă cu totul alta. Pontifex Maximus, a ratat cîteva ocazii care i-ar fi permis să elimine unele ambiguităţi.

În discursul rostit la Yad Vashem, memorialul închinat victimelor Holocaustului, el ar fi trebuit să se refere la asasinarea evreilor şi nu doar la omorîrea lor. Concomitent însă Papa s-a distanţat şi cît se poate de clar de orice formă de antisemitism. Proba credibilităţii acestei angajări de durată în respingerea categorică a oricărei forme de negaţionism sau de relativizare a Holocaustului, o va da şi modul în care va fi tratat cazul Williamson.

La Zidul Plîngerii, Papa ar fi putut fireşte repeta gestul predecesorului său Ioan Paul al II-lea care, cu nouă ani în urmă, a recunoscut că şi creştinii au purtat o parte de vină în prigonirea evreilor. Benedict al XVI-lea s-a rugat însă pentru pacea în Orientul Apropiat, o cauză cît se poate de nobilă şi importantă. Dar din partea unui papă german, accentele ar fi trebuit să fie încă şi mai clare.

Interesant este însă că în ţinuturile palestiniene, Benedict al XVI-lea a înţeles pe deplin situaţia locuitorilor din Cisiordania şi Fîşia Gaza, pronunţîndu-se în favoarea creării unui stat palestinian. Atitudinea nu este nouă. Dar a critica la Betleem, la umbra zidului de securitate israelian, această „construcţie”, a susţine dreptul palestinienilor la un stat suveran, a critica războiul din Gaza din ultimul an, a fost un act de curaj. Cuvintele Papei au fost cum nu se poate mai clare şi limpezi.

Roadele unui pelerinaj ca cel pe care Benedict al XVI-lea l-a absolvit în Ţara Sfîntă se lasă aşteptate. Este nevoie de timp şi răbdare pentru a observa efectul convorbirilor diplomatice care s-au consumat în spatele uşilor închise şi nu în prezenţa microfoanelor şi a camerelor de televiziune.

Călătoria Papei în Orientul Apropiat nu a fost punctată de gesturi mari şi de cuvinte memorabile, ceea ce observatorii ştiuseră încă înainte ca ea să fi început la fel cum s-a ştiut că Benedict al XVI-lea doar cu greu ar fi putut dobîndi aura predecesorului său Ioan Paul al II-lea, chiar dacă ocaziile, aşa cum s-a dovedit ulterior, au existat. Păcat...

Autor: Klaus Krämer/ Rodica Binder
Redactor: Medana Weident