Mişcări la dreapta spectrului politic apusean

Alegerile din Olanda, Danemarca şi Suedia demonstrează că formaţiunile populiste, anti-imigraţioniste şi anti-islamice încep să fie în vogă.

Concomitent, în SUA a luat amploare mişcarea intitulată Tea Party. Prea puţin traductibil ca „ceai dansant" şi greu de definit, Tea Party este un fenomen ce semnalează alunecarea evidentă, spre dreapta, a unei mari părţi a electoratului american, nemulţumit de poziţiile prea liberale ale Partidului Republican. Partid care, în ultimele decenii, s-a transformat în tradiţionala porta-voce a revendicărilor conservatoare de peste ocean.

Toate aceste succese înregistrate la dreapta spectrului politic de formaţiuni şi mişcări noi par să anunţe o revoluţie conservatoare de amploare în occident. Schimbările din interiorul dreptei, simultane cu tot mai accentuata degradare a popularităţii doctrinelor de tip social-democrat nu afectează doar scena scandinavă sau americană. Ci şi Germania bunăoară.

Adepţii ultimului mare partid popular german nescindat, care este Uniunea Creştin-Democrată, o formaţiune concepută astfel încât să înglobeze toate curentele conservatoare şi să nu permită apariţia altor grupări, mai radicale dar legitimate democratic, la dreapta ei, sunt dezbinaţi.

Nu puţini se întreabă în Germania în ce măsură CDU, care în ultimii ani s-a mişcat mult spre stânga, spre a dezamorsa potenţialul de nemulţumiri captat de stânga şi de extrema stângă, continuă să fie un partid cu adevărat conservator.

De la o vreme a început să se discute în mod serios despre nevoia constituirii unui nou partid de centru-dreapta, mai clar axat pe revendicările segmentului de dreapta al electoratului german.

La baza tuturor frustrărilor care alimentează în occident apariţia şi dezvoltarea unor tot mai consistente mişcări de dreapta se regăseşte, pretutindeni o crescândă angoasă.

Conform unor experţi, precum americanul Andrei Marcovici, de la Universitatea Michigan, care a acordat un interviu lui Michael Knigge de la postul Deutsche Welle, ar fi vorba de o „malaisă" comună tuturor naţiunilor puternic industrializate, marcate de teama de un viitor economic dificil.

Alţi specialişti consideră că ar exista diferenţe substanţiale între ceea ce se întâmplă în SUA şi în Europa. În cazul americanilor, componenta religioasă din Tea Party ar fi, de pildă, net mai puternică decât în Europa, în rândul conservatorilor germani nemulţumiţi de deschiderea spre stânga a CDU. În aceşti termeni a argumentat de pildă politologul german Thomas Poguntke, de la Universitatea Heinrich Heine din Duesseldorf.

Dar, dincolo de aceste disjuncţii necesare, existenţa multor elemente comune care, odată combinate, ar putea favoriza izbucnirea şi extinderea în vest a unei noi mişcări de dreapta, e greu de contestat.

Mai mult decât atât. Frământările din dreapta spectrului politic, comune celor mai avansate democraţii occidentale, par a fi, în ultimă instanţă, consecinţa unei crize identitare. La originea ei se află nu doar angoase de sorginte economică.

Aceste frământări sunt, neîndoielnic, şi expresia nemulţumirilor difuze ori acute generate de elitele politice şi culturale, al căror discurs politic corect e resimţit de mulţi ca excesiv şi mai cu seamă ca fiind rupt de realitatea cotidiană a societăţilor deschise, informaţionale şi globalizate. În cauză este incapacitatea vădită a acestor elite postmoderne de a adresa adecvat chestiunea identităţii unor segmente largi ale propriilor electorate, nevoia lor de un set de valori clare.

Autor: Petre M. Iancu/Michael Knigge
Redactor: Medana Weident