1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Metamorfoza vegetală a unui preşedinte

La un an de la câştigarea celui de-al doilea mandat de preşedinte, Traian Băsescu a fost tocat ca o legumă pe masa televiziunilor româneşti. Dar cine este responsabil pentru metamorfoza vegetală a preşedintelui-jucător?

default

Traian Băsescu

Cel mai probabil este că reflexul populaţiei a fost deja întărit: fiecare apariţie a Preşedintelui Băsescu în ultimul an a coincis fie cu anunţarea unei alte veşti proaste, fie cu o mustrare generalizată, fie cu o diatribă la adresa mogulilor media. Cu o astfel de strategie de comunicare, scăderea consistentă a popularităţii fostului luptător anticorupţie nici nu este de mirare. Mai interesant este dacă preşedintele Băsescu va deveni ţapul ispăşitor al unei întregi guvernări, ratate deocamdată, sau dacă responsabilităţile vor fi împărţite raţional.

Invitat într-o emisiune a postului EuropaFM, vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda, i-a acordat lui Traian Băsescu poziţia deplinului control: „ Toţi îşi fac loc spre Preşedinte. Care ajunge mai aproape de Traian Băsescu şi pe care îl miruieşte Traian Băsescu să fie, să candideze sau nu. Cam asta este o realitate pe care o ştie iarăşi toată lumea şi încă nu s-au gândit sau n-au curajul să-şi ia propriul destin şi o persoană să zică: eu candidez şi nu mă interesează nici ce zice Traian Băsescu, nici ce zice cutare, nici ce zice Boc.” Indirect ce-i drept, dar Cezar Preda pare a pune pe seama lui Băsescu lipsa împrospătării resurselor umane de la vârful partidului. Băsescu fiind în toate, el poate fi găsit şi în eşecurile organizaţiei, nu doar în succese. Cert este că, până în prezent, la orizont nu se vede o figură credibilă şi carismatică care să poată prelua stindardul luptei de partid din mâinile lui Traian Băsescu.

Aceasta nu înseamnă că nu există şi opozanţi printre democrat-liberali, oameni care nu se feresc de aprecieri extrem de dure. „ Am spus că dezamăgirea mea este în raport cu PDL, care a avut această campanie anticorupţie şi pentru integritate în 2004 şi care, treptat, şi-a pierdut această dorinţă de integritate atât în rândul partidului cât şi în societate şi a devenit, ca şi PSD-ul, ca şi PNL-ul, partide organizate, în România, pe o structură piramidală, ca de crimă organizată, pe accesul la bani publici, pe clientelă politică. Mă refer la toate partidele mari din România care au fost la putere şi au făcut la fel”, afirma luni europarlamentarul Monica Macovei, într-un interviu pentru HotNews.ro. Partidul, nu o singură persoană, este aşadar principalul responsabil pentru eşecul deja evident al guvernării democrat-liberale.

În fapt, metamorfoza lui Traian Băsescu are doi naşi. Pe de o parte, organizaţia de partid formată dintr-o majoritate incapabilă de reformă reală, care propulsează în funcţii de conducere politicieni cu dosare penale (precum cazul fostului primar al Craiovei, Antonie Solomon) şi care nu se deosebeşte cu nimic în rele de predecesorii mult hulitei guvernări Năstase. Pe de altă parte, filozofia lui „fă-te frate cu dracul, până treci campania electorală”, i-a jucat un mare renghi lui Traian Băsescu. Aflat în faţa celei mai serioase crize economice post-decembriste prin care trece România, Preşedintele a intuit corect oportunitatea unei reforme profunde a statului. Atâta doar că, între timp, pierduse pe drum încrederea unei populaţii înşelate de promisiunile nerealiste din timpul campaniei electorale şi dezamăgite de politicile reactive ale guvernului Boc.

Preşedintele Băsescu se află astăzi în poziţia unui staroste nevolnic, blocat între presiunile crizei, interesele de partid şi slăbiciunea guvernului. „ Un nou partid e una din variante, o soluţie. Depinde cine îl face şi câtă credibilitate are în faţa oamenilor, care sunt sătui de clasa politică. Dar da, e una din variante. Asta nu înseamnă că am luat o decizie. Nu am luat o decizie în acest sens", spune Monica Macovei. Dar atunci când decizia va fi luată, metamorfoza vegetală a preşedintelui-jucător va fi deplină.

Autor: Vlad Mixich , DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz