Metabolismul gloriei în lumea artelor

Am început discuţia cu o mai veche curiozitate: de câte ori pe zi primeşte telefoane de intervenţie directorul TVR Cultural? Daniela Zeca a întâmpinat întrebarea cu o grimasă: ”Cam o dată pe zi. Oricum e mult mai puţin decât în primii ani când îmi era uneori greu să contabilizez şi mai ales să mă descurc cu asta. La un moment dat ajunsesem la un scor foarte exact al duşmanilor mei: dacă mă sunau cinci oameni, mă alegeam cu trei duşmani şi doi prieteni”.

Mascota din vitrina Pandorei

Care sunt frustrările artiştilor din România? “Aş putea să judec rapid şi superficial că primul imperativ ar fi banul, câştigul. Să nu uităm că sunt artişti în România care adună pe drepturi de autor chiar şi un miliard de lei vechi. Asta are şi o parte de bravadă, e foarte bine. Însă e ceva care se mai suportă. Ceea ce ustură rău de tot şi nu poate fi îndurat de anturaj e gloria. Chiar dacă ţine cât o flamă de chibrit, chiar dacă e o glorie fadă pe un post regional, tot glorie înseamnă şi ea este rana. E cutia Pandorei”.

Dar prin ce mecanism se atinge gloria în lumea culturii? “În România, sistemul de promovare în cultură e neglijabil. Agentul literar nu ar trebui să fie doar o mascotă în vitrină. În mecanismul de obţinere a gloriei există nişte resorturi care în România nu sunt solide. Sarcina acestui mecanism este de a simţi şi palpa cu vizionarism un anumit potenţial artistic. În măsura în care putem risca mizând pe un cal de cursă, fără a avea prea multe garanţii, atunci gloria nu mai e aşa o himeră cum credem noi, toţi aspiranţii, trăgând de ea ca de un zmeu de hârtie. Gloria devine astfel cuantificabilă si programabilă”.

Tavanul deasupra capului mecenatului românesc

Unde este defect acest mecanism în România? “În clipa în care un promotor depistează artistul cu potenţial, acel artist trebuie susţinut cu bani, orice am face. A aduna finanţări în cultură e pe de-o parte un talent, pe de altă parte o profesie bine perfectată şi exersată şi o îndeletnicire care are nevoie de un cadru juridic normal. În România legea sponsorizării e atât de volatilă şi perisabilă încât orice mecena se dă cu capul de tavan. În plus, profesioniştii din această branşă nu sunt recunoscuţi. Noi credem că sintagme precum “comunicatorul” sau “ofiţerul de brand” sunt doar nişte capricii. Dar eu am văzut corporaţii mai mari, mai mici, care au astfel de specialişti şi lucrurile merg datorită lor. Pur şi simplu”.

TVR Cultural este o instituţie susţinută din fonduri publice care se adresează unei minorităţi, prestigioase ce-i drept, dar reduse. Se justifică finanţarea TVR Cultural din bani publici? “Investiţia merită pentru că acolo punem deoparte, ca în seiful unei bănci, nişte resurse pentru viitorul apropiat sau mediu şi, nu în ultimul rând, pentru că astfel se creează etaloane, vârfuri, într-un peisaj de masă global. Nu ştiu dacă acest peisaj de masă e deprimant, căci nu-mi place să am o voce apocaliptică, dar am tot repetat că televiziunea de orice fel, chiar şi una de nişă precum TVR Cultural, creează apetenţe, nu competenţe”.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Rodica Binder