1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Mesajul scrutinului israelian

Ce mesaj lansează scrutinul israelian? Şi ce perspective ar putea deschide el unor virtuale negocieri, care să ducă la rezolvarea conflictului israeliano-arab în temeiul soluţiei celor două state?

default

Ea? Sau el? Tzipi Livni (în dreapta) sau Beniamin Netaniahu?

Indiferent de persoana care va prelua conducerea viitorului executiv de la Ierusalim, rezultatul alegerilor israeliene a provocat alertă în occident şi o serie întreagă de reacţii critice, parţial severe.

Pe mulţi europeni i-a şocat succesul dreptei israeliene. Nu puţini editorialişti semnalează eventualitatea unor divergenţe majore între viitoarea coaliţie guvernamentală israeliană şi noua administraţie americană, în special dacă la viitorul guvern va fi cooptată şi formaţiunea imigranţilor est-europeni, Israel Beiteinu, condusă de un evreu basarabean, grupare calificată de mulţi observatori drept ultranaţionalistă.

Ce mesaj lansează însă rezultatul scrutinului? Şi ce perspective ar putea deschide el unor virtuale negocieri, care să ducă la rezolvarea conflictului israeliano-arab în temeiul soluţiei celor două state, israelian şi palestinian, trăind alături în pace şi securitate?

In mod vădit electoratul israelian a alunecat mult spre dreapta. Cauzele acestei deplasări sunt evidente. La 15 ani de la acordurile de la Oslo, în cadrul cărora Ierusalimul s-a obligat să accepte evacuarea de aşezări israeliene şi crearea, în Ţara Sfântă, a unui stat palestinian, populaţia statului evreu şi-a manifestat clar şi fără echivoc deziluzia. Ce anume a provocat această masivă dezamăgire şi frustrare nu e, pentru israelieni, un secret.

Realitatea cotidiană s-a văzut marcată în tot acest răstimp de involuţii grave. Spre exemplu, de declanşarea celei de-a doua intifade palestiniene, de campanii repetate de terorism arab sinucigaş şi de un tir cvasipermanent de rachete, în special din Gaza, asupra localităţilor evreieşti. Iar toate acestea, în pofida negocierilor de pace, în ciuda desfiinţării aşezărilor evreieşti şi a retragerii complete a israelienilor din fâşie.

De cealaltă parte a baricadei, la umbra tratativelor, a diplomaţiei şi concesiilor morale şi teritoriale, grupările extremiste sponsorizate de Teheran şi de Damasc au luat proporţii, s-au întărit şi au preluat controlul asupra Gazei şi Libanului. Concomitent a devenit acut pericolul nuclear persan în vreme ce preşedintele Iranului nu s-a mulţumit doar să nege Holocaustul, ci şi-a reiterat în varii instanţe şi apelurile la genocid şi lichidare a statului evreu.

Reacţia Europei la toate aceste provocări s-a vădit a fi, din unghi israelian, absolut neadecvată. În timp ce, mai cu seamă după atentatele de 11 septembrie 2001, s-a manifestat în vest o crescândă sensibilitate faţă de frustrările arabe şi musulmane, temerile şi nemulţumirile israeliene s-au văzut în largă măsură ignorate. În vreme ce apelurile la dialog cu lumea islamică s-au repetat şi multiplicat fără prea mare folos în sfera combaterii terorismului, spaţiul de manevră al democraţiei israeliene, tot mai aprig contestată şi de-legitimată, inclusiv de pe poziţii teologice, s-a redus constant.

Pe acest fundalul alarmantul rezultat al scrutinului israelian, soldat cu parlamentul cel mai pronunţat de dreapta din istoria micului stat evreu nu mai e, defel, uimitor. Mesajul său nu este însă doar unul parţial ultraconservator. El exprimă, înainte de orice, insecuritate, o teamă firească date fiind provocările externe confruntând unicul stat de drept din Orientul Mijlociu, dar totodată şi o cerere, parţial inconştientă, de ajutor, lansată lumii de o populaţie asediată.

Dacă Europa şi SUA doresc să contribuie efectiv la pacificarea regiunii, strategia cancelariilor occidentale va trebui să ţină cont mai mult, pe viitor, nu doar de legitimele revendicări palestiniene, ci şi de cele, nu mai puţin legitime, ale israelienilor.

In plus nu e câtuşi de puţin cert, că un guvern israelian de dreapta ar torpila orice şanse de încheiere a unui acord negociat. La urma urmei, atât tratatul de pace israeliano-egiptean negociat şi semnat de executivul condus de Menahem Begin, cât şi decizia unilaterală de evacuare a fâşiei Gaza au fost impuse statului evreu de guverne de dreapta.

Cu toate acestea, obstacolele obiective din calea unei soluţionări negociate a conflictului israeliano-arab rămân imense. Ele par cu atât mai puţin surmontabile, cu cât litigiul privind controlul Ţării Sfinte nu este doar politic şi geografic, ci, din păcate şi unul teologic.