1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Merkiavellismul – un nou termen în vocabularul politic

Victoria Angelei Merkel la alegerile din toamnă trece drept sigură. Nu numai analiştii politici încearcă să desluşească secretul puterii celeia care trece în ochii unora drept „regina neîncoronată a Europei”.

Puterea ca şi succesul schimbă nu numai firea ci şi fizionomia individului.Ca nimeni alţii, politicienii suferă această vizibilă metamorfoză. Pe chipul şi în atitudinea lor nu doar trecerea vremii ci şi valurile puterii lasă urme. O reputată artistă fotografă germană, Herlinde Koelbl, a avut inspirata idee să urmărească în timp această metamorfoză. Intre personajele alese se numără actuala şefă a guvernului german, Angela Merkel, fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder şi fostul ministru german de externe, ecologistul Joschka Fischer. Cele mai spectaculoase urme, puterea le-a lăsat pe chipul Angelei Merkel şi pe cel al lui Joschka Fischer.

Despre Joschka Fischer se afirmă că ar fi năpîrlit în mai multe rînduri în cursul carierei sale politice, începută sub semnul revoltelor studenţeşti din 1968, radicalizată ulterior în cadrul aşa numitei mişcări sponti, temperată pe durata pionieratului şi apoi a instituţionalizării mişcării ecologiste prin fondarea partidului verzilor, în urmă cu 33 de ani. „Năpîrlirile” succesive ale fostului lider ecologist, non-conformist şi rebel la început, îmburghezit în ultimii ani, sunt bătătoare la ochi. Fischer este cînd foarte gras, cînd rareori şi cu mari eforturi, slab. Este jovial şi melancolic, sigur de sine dar şi temător. Meandrele acestei metamorfoze sunt marcate de citate extrase din interviurile acordate de politician fotografei.

Angela Merkel este însă personalitatea cea mai interesantă luată în obiectiv de Herlinde Koelbl. Privind imaginile, vizitatorul poate fi trimis cu gîndul la povestea răţuştei urîte care crescînd, se adevereşte a fi o lebădă (chiar dacă în cazul dat, fizionomia Angelei Merkel, silueta ei, nu justifică deloc analogia a cărei valoare este şi rămîne una pur abstractă, aidoma unei formule matematice).

Cîtă deosebire între tînăra femeie încă ingenuă, abia intrată în viaţa politică, privind direct în obiectivul aparatului de fotografiat, şi între cea care, de două ori desemnată cea mai puternică femeie din lume, afişează suveran un abia schiţat zîmbet. In toate ipostazele devenirii ei, Angela Merkel îşi conservă nealterat în timp felul de a privi. Iar în toate mărturisirile făcute nu îşi trădează „adevărata fire”.

Că şefa guvernului de la Berlin, care la alegerile din toamnă are toate şansele de a deveni pentru a treia oară cancelar al Germaniei, fascinează, se poate deduce şi dintr-o altă analogie, foarte recentă, a cărei veracitate este acribic demonstrată de Ulrich Beck.

Celebrul sociolog german, care predă actualmente la nu mai puţin ilustra London School of Economics şi la Harvard University, este autor a numeroase studii şi cărţi de referinţă, promotor al sociologiei reflexive.

Inspirat de stilul Angelei Merkel de a deţine puterea şi de a uza de ea discret, abil şi eficient, în aşa fel încît să nu-şi pericliteze nici o clipă poziţia ci dimpotrivă, să şi-o consolideze, Beck lansează un nou termen în vocabularul politic contemporan: merkiavellismul.

Hibridul concept se cere explicat, ceea ce autorul şi face în două rînduri. Întîi într-un eseu publicat în toamna anului trecut în paginile hebdomadarului DER SPIEGEL, apoi într-un interviu apărut la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, în foiletonul ziarului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

In ambele texte este limpede că Ulrich Beck a recitit Principele lui Machiavelli cu gîndul la Angela Merkel. Afinitatea politică dintre cei doi, sau ceea ce autorul numeşte modelul Merkiavelli se bazează, crede autorul, pe patru componente complementare.

Germania, din perspectivă economică, este cea mai bogată şi puternică ţară a Uniunii Europene. In actuala criză, ţările aflate în dificultate depind de disponibilitatea Germaniei de a garanta creditele de care acestea au nevoie. In prealabil, ele ar trebui să îndeplinească condiţiile politicii de stabilitate revendicate de Berlin. Pe de altă parte, există un conflict între ceea ce Beck numeşte „promotorii proiectului european şi susţinătorii ortodocşi ai statului naţional”. Merkel nu ia partea nici unei tabere, iar cînd este adus în discuţie ajutorul financiar german, nu spune clar nici da nici nu ci un fel de şi da şi nu, un „Jein” (Ja-Nein) ca la un joc de poker.

A doua trăsătură caracteristică a „merkiavellismuluii” este tactica tergiversării dar cu un scop precis, susţinută de strategia refuzului de a pune imediat la dispoziţia celorlalţi sumele revendicate fără îndeplinirea condiţiilor cerute. Deci nu pe violenţă, ca ultima ratio, ci pe forţa economiei se întemeiază puterea Germaniei în Europa.

Dozîndu-şi bine refuzurile, impunîndu-le germanilor o riguroasă politică de austeritate, Merkel avansează în poziţia de dăscăliţă a Europei, promovînd principiul răului celui mai mic: mai bine un euro german decît nici un fel de euro.

Procedînd astfel, ea se dovedeşte o bună elevă a lui Machiavelli. Iar la întrebarea ce este preferabil – să fie îndrăgită sau temută, răspunsul este din nou ambivalent dar diferenţiat: acasă îndrăgită, în străinătate, temută. Inafara Germaniei „merkiavellismul” promovează neo-liberalismul, în interior - consensul de natură social-democrată.

In sfîrşit, a patra componentă a noului stil politic este promovarea cultului stabilităţii dar sub imperativul economisirii. Pentru Ulrich Beck, un lucru este însă cît se poate de limpede: ascensiunea Germaniei la statutul de hegemon amabil al Europei, cu cuvintele editorialistului Thomas Schmid, nu este rezultatul unui plan perfid, secret, presărat cu tertipuri, ci mai degrabă produsul involuntar şi spontan al valorilor europene: mai multă libertate, mai multă securitate socială, mai multă democraţie.

In final, lui Ulrich Beck i se pare că Germania a devenit mult prea puternică spre a-şi permite luxul de a nu lua nici o decizie.

Ideile schiţate în acest eseu, ca şi ipotezele avansate, se regăsesc expuse şi demonstrate pe larg în volumul recent apărut al sociologului Ulrich Beck sub titlul „Europa germană. Noi peisaje ale puterii sub semnul crizei.”

In interviul apărut în cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, se regăsesc cîteva din tezele autorului despre „merkiavellism”, nuanţate de reflecţii memorabile asupra stării Europei şi a lumii de azi.

Ne aflăm într-o situaţie în care ceea ce nu ştim este mai mult decît ceea ce ştim, mai ales în domeniul evoluţiei economiei.

Iar dacă aşa stau lucrurile, deduce cititorul în urma lecturii celor două texte ale renumitului sociolog german, faptul că Angela Merkel nu spune nici da nici nu, că tergiversează unele hotărîri, lăsînd timpul să lucreze în favoarea unei preferinţe neexprimate decît cel mult ipotetic, este rezultatul unei inteligenţe politice vădit înrudită cu spiritul machiavellic. Teoreticianul renascentist al puterii recomanda unui politician să-şi respect cuvîntul dat ieri doar atunci cînd acesta îi poate oferi avantaje, azi. Ceea ce Merkel nu a ezitat să aplice. Dar nu este exclus ca fizica cuantelor, pe care cancelara a studiat-o, să-i fi influenţat şi politica paşilor mărunţi.

In binecunoscuta fabulă Iepurele şi ariciul, pornind amîndoi deodată la drum, nu urechiatul cel iute de picior ci ţeposul şi lentul patruped ajunge primul, la ţintă.