1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Merkel: orice tentaţie hegemonică e străină de mine

Lansarea, la Berlin, a unei cărţi amicale despre Angela Merkel în compania unui omolog la fel de prietenos - premierul polonez Donald Tusk

Stefan Kornelius, şeful redacţiei Externe a prestigiosului cotidian german "Süddeutsche Zeitung", şi-a lansat luni, 23.04, cartea despre Angela Merkel, un soi de "biografie neautorizată" a cancelarului, după cum s-a grăbit autorul să precizeze.

Totuşi, faptul că lansarea, găzduită la sediul Deutsche Bank din centrul Berlinului, s-a petrecut în prezenţa şefei executivului german, demonstrează cel puţin bunăvoinţă din partea personajului principal. Merkel a sosit la lansare în compania premierului polonez Donald Tusk, care a împlinit luni 57 de ani. Folosindu-se de acest amănunt, Kornelius a declarat în cuvântul de salut: "Zi de naştere are azi şi criza din zona euro, fiindcă în urmă cu exact trei ani, pe 22.04.2010, oficiul european de statistică, Eurostat, a dat pentru prima dată publicităţii cifrele alarmante privind deficitul statului elen."

Criza euro şi cancelarul german - aceasta a fost tema discuţiei care s-a înfiripat cu ocazia lansării, şi mai puţin conţinutul propriu-zis al cărţii. În volum, Kornelius s-a concentrat mai ales pe politica externă a Angelei Merkel. A subliniat strânsa ei legătură cu Israel şi SUA, distanţa pe care o cultivă în relaţiile cu Vladimir Putin şi importanţa pe care o acordă libertăţii. Europa este pentru Merkel locul în care libertatea nu rămâne abstractă ci se trăieşte. "Nu trebuie să ne asigurăm la Bruxelles în fiecare zi că avem libertate. O trăim, pur şi simplu", a declarat Merkel.

Totuşi, pentru ca lucrurile să rămână în continuare aşa, Europa trebuie, în accepţiunea Angelei Merkel, să se transforme. Criza datoriilor trebuie să fie imbold pentru noi reforme profunde, prioritară fiind asanarea bugetelor statelor membre. "Nu am spus eu că statele cu datorii nu mai primesc fonduri, ci investitorii", a declarat Merkel, răspunzând astfel acuzaţiilor că vrea să-şi impună voinţa în zona euro, formulate de numeroşi politicieni din Grecia, Cipru, Spania şi Portugalia. "Orice tentaţie hegemonică e străină de mine", a adăugat ea.

Cu ocazia lansării nu a fost repetată acuzaţia, foarte frecventă, că Merkel distruge prin impunerea politicii sale de austeritate ţările mai sărace din sudul Europei. Această omisiune i-a plăcut vizibil şefei executivului german.

Pe plac i-a fost şi prezenţa omologului polonez Donald Tusk. Acesta a evidenţiat că Polonia încă nu a aderat la euro, dar că acest lucru se va întâmpla. Şi aceasta în ciuda masivei opoziţii a poporului polonez. "Dezvoltarea în continuare a ideii europene, întărirea instituţiilor sale - acestea sunt mai importante decât problemele financiare ale unor ţări", a declarat Tusk.

În plină criză, premierul polonez mizează pe Angela Merkel. Atât de hotărât, încât a încălcat şi uzanţa diplomatică ce interzice amestecul în treburile interne ale altor ţări. "Tocmai în această fază a crizei euro este foarte important ca Germania să fie guvernată de Angela Merkel", a declarat Tusk. Chiar şi Merkel a părut pentru un moment surprinsă.

Elogiile şi mediul prietenos au stimulat-o pe Angela Merkel să-şi împărtăşească viziunea pentru Europa. "Că vom reuşi să ne menţinem bunăstarea şi libertatea, asta decidem noi şi nimeni altcineva", a spus ea. "Americanii investesc în America, japonezii în Japonia fiindcă aşa s-a încetăţenit, din motive culturale. Un investitor european însă, acela nu are probleme să investească altundeva, dacă noi nu rezolvăm criza".

Europa nu este automat o zonă a prosperităţii într-o lume în care China şi probabil, foarte curând, India sunt superputeri suplimentare. Pe acest fundal e nevoie de stimularea integrării sociale, de menţinerea monedei euro şi de evitarea contractării de noi datorii.

Donald Tusk a aprobat energic din cap aceste afirmaţii. Raporturile dintre cei doi şefi de guvern sunt de altfel foarte apropiate, fapt menţionat şi în noua carte. În paginile sale, Kornelius dezvăluie că bunicul lui Merkel se numea Ludwig Kazmierczak şi provenea din regiunea Posen, în Polonia de azi. Acest amănunt a fost discutat de Merkel şi Tusk la o cină comună, iar cancelarul l-a rugat pe premierul polonez să-i spună cum se pronunţă corect numele de familie al bunicului.

Prietenia dintre cei doi are totuşi o limită: fotbalul. "Vi l-am dat pe Klose şi Podolski", a spus Tusk, referindu-se la doi jucători cu rădăcini poloneze care evoluează în naţionala Germaniei. "Dar pe Robert Lewandowski nu vi-l dăm", a adăugat el. Nici nu s-ar putea, fiindcă atacantul de la Borussia Dortmund a evoluat deja în reprezentativa Poloniei şi nu are voie să schimbe culorile. Dar nici premierii nu ştiu chiar totul...