1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Merkel operează corecturi în relaţiile cu Rusia

Chiar dacă multe rămân neschimbate în relaţiile germano-ruse, cancelarul Angela Merkel a dat noi impulsuri politice în timpul vizitei întreprinse la Moscova.

Întâlnirea cancelarului german Angela Merkel cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, eveniment petrecut la Moscova în cadrul consultărilor guvernamentale germano-ruse, a fost aşteptată cu emoţii. Asta fiindcă relaţiile bilaterale păreau tensionate după ce o rezoluţie critică la adresa lui Putin, adoptată de legislativul de la Berlin cu o săptămână în urmă, stârnise în Rusia proteste.

Rezoluţia, adoptată cu voturile partidelor de la putere (CDU/CSU şi FDP) şi a ecologiştilor din opoziţie, critică intens evoluţii din politica internă a Rusiei, cu precădere modul în care puterea de la Kremlin îşi tratează opozanţii. Liderii de la Moscova au tratat rezoluţia ca pe un afront, respingând-o în termenii cei mai categorici. Ministerul de Externe de la Moscova a mers până într-acolo încât a declarat că nu mai vrea să stea de vorbă oficial cu autorul rezoluţiei, Andreas Schockenhoff, chiar dacă acesta ocupă funcţia de însărcinat al guvernului german pentru dialogul cu Rusia la nivelul societăţii civile şi este adjunctul şefului grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate / Creştin-Sociale.

Se anunţa deci vreme rea în raporturile germano-ruse. Totuşi, cu ocazia întâlnirii Angelei Merkel cu Vladimir Putin, eveniment petrecut în cadrul aşa-numitului Dialog de la Sankt Petersburg, şi care a precedat consultările guvernamantale propriu-zise, şefa executivului de la Berlin a dat să se înţeleagă că, deşi împărtăşeşte în principiu criticile cuprinse în rezoluţia Bundestagului, nu intenţionează să aducă prejudicii relaţiilor cu Federaţia Rusia.

În faţa unui auditoriu ruso-german, Merkel a explicat pe un ton degajat că criticile reciproce ţin în politică de normalitate. Nici preşedintele Putin nu a dorit să toarne gaz pe foc. El s-a mulţumit să evidenţieze succesele şi avantajele bilaterale, mai ales cele economice, contrazicând existenţa unor asperităţi în raporturile dintre cele două ţări.

Totuşi, rezoluţia Bundestagului marchează o schimbare a politicii cabinetului Merkel faţă de Rusia. În cercuri guvernamentale de la Berlin se afirmă că administraţia Cancelariei Federale a participat de la bun început la redactarea rezoluţiei, din dorinţa de a se desprinde de linia politică a anilor 2008-2012, când s-au pus multe speranţe în preşedinţia lui Dimitri Medvedev. Acum, guvernul Merkel nu se mai aşteaptă la o rapidă modernizare şi liberalizare a Rusiei.

Eliberată de povara ideologică a unui "parteneriat al modernizării" sau al unui "parteneriat strategic", Merkel poate în continuare stimula relaţii economice benefice ambelor ţări. Nu întâmplător în prezenţa lui Merkel şi a lui Putin s-a semnat, în cadrul consultărilor guvernamentale bilaterale, o nouă serie de acorduri între companii germane şi ruseşti.

Concomitent, Merkel ia distanţă faţă de Putin, renunţând la rolul pe care Germania şi-l asumase - acela de avocat al Rusiei la nivelul UE. O dovadă în acest sens este că tocmai guvernul german a exprimat dubii cu privire la o rapidă desfiinţare a obligativităţii vizei pentru cetăţenii ruşi care vor să călătorească în ţările UE, propunând în loc numai o serie de înlesniri. Trebuie să fi fost o mare dezamăgire pentru Putin, de vreme ce acesta transformase libera circulaţie în spaţiul Schengen într-o temă importantă a politicii sale externe.

Liderul de la Kremlin poate accepta însă schimbările impuse de Angela Merkel, câtă vreme acestea nu periclitează ţelul său declarat - acela de modernizare a Rusiei cu ajutorul tehnologiei germane. De aceea, cei care vorbesc despre o "înrăutăţire" a relaţiilor dintre Moscova şi Berlin greşesc. Cele două părţi s-au adaptat mai degrabă realităţilor celui de-al treilea mandat de preşedinte al lui Vladimir Putin, iar în raporturile germano-ruse a debutat o nouă normalitate.