1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Merkel, Israelul şi relaţiile americano-europene

Trei dintre cele mai importante personalităţi politice din lume, în speţă preşedintele SUA George Bush, secretarul general al ONU, Kofi Annan, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au rostit ieri alocuţiuni la manifestarea jubiliară prilejuită de centenarul Comitetului Evreiesc American. Comitetul e una din primele organizaţii umanitare din lume, şi totodată una dintre cele mai influente. „Acţiunea fermă în favoarea dreptului la existenţă al Israelului, al cetăţenilor săi de a trăi în interiorul unor frontiere sigure, în pace cu vecinii săi reprezintă o constantă de neclintit a politicii externe germane”, a reliefat Merkel cu această ocazie.

Angela Merkel primită ca oaspete de onoare de Comitetul Evreiesc American

Angela Merkel primită ca oaspete de onoare de Comitetul Evreiesc American

Angela Merkel, prima femeie care a preluat şefia executivului german e totodată şi primul cancelar din istorie care a fost invitat să ţină un discurs în faţa Comitetului înfiinţat în 1906, de evrei germani, în reacţie la sălbaticele pogromuri declanşate în epocă în Rusia şi Basarabia.

Anterior, Merkel se întîlnise cu preşedintele George Bush, precum şi cu reprezentanţi de vîrf ai economiei americane.

Primită cu aplauze şi vădită căldură de liderii celor 150 de mii de membri ai Comitetului Evreiesc American, Angela Merkel se bucurase anterior de o prezentare cu totul elogiasă din partea preşedintelui Bush. Potrivit şefului statului american, Angela Merkel „înţelege puterea libertăţii, e deschisă şi spune ce gîndeşte, dispune de o bună judecată şi de personalitatea unui lider puternic”.

In ce-o priveşte, Merkel a mulţumit publicului ei între altele pentru încrederea pe care Comitetul Evreiesc American a manifestat-o în Germania postbelică. În faţa delegaţilor Comitetului, Merkel i-a aplicat o răsunătoare palmă retorică preşedintelui iranian Ahmadinedjad, care nu se dăduse în lături să revendice ştergerea de pe hartă a Israelului. Şefa executivului german a ţinut să-şi reasume solemn dreptul la existenţă al statului evreu şi să condamne fără echivoc antisionismul actualei conduceri de la Teheran. „Nimeni”, a afirmat ea, „nu poate pune sub semnul întrebării dreptul la existenţă al Israelului. Ca atare, pentru orice guvern german, declaraţiile şefului statului iranian, care a făcut-o, sunt inadmisbile şi insuportabile”, a adăugat Merkel textual. La adresa arabilor din Ţara Sfîntă şi mai ales a grupării teroriste Hamas, care a preluat conducerea teritoriilor autonome, Merkel a avertizat că „dreptul legitim al palestinienilor de a poseda un stat propriu nu se va putea realiza decît în condiţiile păcii încheiate cu Israelul.

Demonstrativa solidaritate americano-germană în chestiunea susţinerii Israelului, a necesităţii de a se împiedica accesul Iranului la arme nucleare şi în refuzul oricăror contacte cu Hamas întăreşte impresia că, la Washington, vizita Angelăi Merkel a marcat revenirea la matcă a Germaniei. Sau poate să fi fost invers, America hotărîndu-se să renunţe la unilateralismul de care o tot acuză stînga europeană de cînd Bush a pus capăt tiraniei lui Saddam şi a luat taurul terorismului arabo-musulman de coarne?

Cert e că relaţiile transatlantice, ajunse pe butuci în era Schroeder par să fi înviat sub magica baghetă a unei creştin-democrate, care a renunţat atît la accentele naţionaliste şi antiamericane, cît şi la cele stîngiste ale precedentului executiv berlinez, toate cam la feld e pernicioase. America, lovită în aripă de noianul de probleme irakiene, pare la rîndul ei să se fi resemnat să abordeze net mai periculosul ghem iranian – subiectul principal al convorbirilor la vîrf americano-germane - cu sprijinul partenerilor ei europeni.

Dotată cu o lideră conservatoare, Germania e ţara care, pe moment, se impune ca aliat european de bază al SUA. Berlusconi şi-a pierdut scrutinul, italienii fiind mai scindaţi ca niciodată. Tony Blair e şi el, politic, pe ducă, după cum au demonstrat alegerile locale britanice. După Lafayette şi războiul de independenţă american Franţa nu s-a mai distins niciodată prin sentimente deosebit de priteneie faţă de SUA. Iar America are pe moment nevoie mai mult decît oricînd de o Europă capabilă să convingă Rusia şi China să renunţe la politicile lor duplicitare în special faţă de Fenian şi Teheran.

La revirimentul remarcabil înregistrat de raporturile transatlantice a contribuit masiv şi simţul diplomatic al şefei executivului berlinez, pe care opoziţia germană de stînga n-a întîrziat să încerce s-o dezavueze. Fiindcă Merkel s-a mulţumit să insiste pe lîngă Bush ca alianţa internaţională alcătuită spre a împiedica Iranul să-şi procure arme nucelare să fie cît mai largă, fără să mai facă de această dată obligatoriile temenele faţă de sentimentele antiamericane ale stîngii europene, reverenţe pretinzînd condamnarea virulentă, cu orice prilej, a unor măsuri de apărare tantiteroriste precum Guantanamo. La prima ei vizită în America, Merkel nu uitase totuşi să menţioneze dorinţa Berlinului de a se desfiinţa acest loc de detenţie. De această dată cancelarul a renunţat să mai bată toba. In plus, ea s-a ferit să stăruie explicit asupra poziţiei diplomaţiei germane, reclamînd ca americanii să amorseze convorbiri directe cu Teheranul. Or, tocmai din această perspectivă antanta Washington-Berlin oferă suprafeţe de atac. Fiindcă, dacă se refuză dialogul cu o mişcare totalitară precum Hamas, cum se poate oare pleda în favoarea negocierilor cu patronul ei iranian?

Testul decisiv al noilor raporturi excelente dintre Washington şi Berlin mai rămîne prin urmare de trecut. Succesul acestui examen va depinde în bună măsură de capacitatea Angelăi Merkel de-a-şi transpune dorinţa de a promova relansarea proiectului integrării europene. Or, realizarea acestui proiect e puternic condiţionată, devreme ce estgermana Mwerkel reprezintă o Europă în egală măsură bulversată şi scindată, pradă unui haos identitar şi unor tendinţe centrifugale tot mai accentuate, accelerate de mondializare şi impulsionate de confruntarea cu provocarea totalitară a globalul terorism islamist. In consecinţă, (fiindcă tot ne aflăm în plină aniversare a lui Freud) resuscitarea proiectului european urmărit de Merkel implică înainte de orice psihanalizarea eului, es-ului şi supra-eului continental, astfel încît europenii să-şi regăsească identitatea, rău anemiată de relativismul valoric al ultimelor decenii. Astfel încît să se depăşească fisurile din raportarea disjunctă la istorie a răsăritenilor şi occidentalilor. Ea presupune ca europenii înşişi să-şi poată stabili deopotrivă limitele, sensul şi orientarea fără să renunţe la nici una din componentele fundamentale ale propriei conştiinţe colective: iluminismul şi tradiţiile iudeo-creştine.

  • Data 05.05.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Nx
  • Data 05.05.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Nx