1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Meritocrația în diferite nuanțe de gri

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre necesitatea ”reinstaurării meritocrației”, în societatea românească. O idee cu care toată lumea e de acord și totuși…

Invitat la o dezbatere pe tema managementului corporatist, președintele Klaus Iohannis a spus câteva cuvinte care au suscitat destule comentarii. Nu pentru ca ar fi spus ceva nou, ci pentru că problema e cu adevărat dureroasă: ”Dacă reușim să avem sisteme performante, unde tinerii au șanse să fie angajați pe bază de merit, nu fiindcă sunt cunoștințe sau neam cu cineva, atunci o să reușim să îi convingem să rămână în țară. Personal, sunt ferm convins că reinstaurarea unei meritocrații adevărate, nu numai în sistemul public, ci și în mediul privat, este calea spre a deveni mai performant și spre a convinge tinerii să rămână acasă” (Agerpres).

O să trecem peste faptul că plasarea discuției la un nivel atât de general înseamnă, de fapt, absența unei soluții practice. Subiectul meritocrației are totuși un mare interes teoretic. Meritul, în calitatea lui de criteriu revoluționar al ascensiunii sociale, a lucrat pe scară largă împotriva vechii aristocrații ereditare, dar astăzi ce funcție poate să aibă? Meritul nu mai are funcția unei contestații radicale și a unei răsturnări sociale, din moment ce el este recunoscut universal. Criteriul meritului este asemenea legii, adică se aplică doar într-o anumită măsură, îngăduind mai multe sau mai puține derogări și mai multe sau mai puține încălcări. Așa cum există o diferență între societatea reală și cea legală (imigranți ilegali, munca la negru, contrabandă, evaziune fiscală de toate tipurile ), tot așa există o lume a meritului aproximativ. Trăim de fapt într-o meritocrație gri, cu diferite nuanțe.

Prin urmare restaurarea meritocrației de care vorbește președintele Iohannis are ecou în măsura în care cu toții resimțim aproximația, impostura și nedreptatea prin raportare la principiile afișate. Dar, când e vorba să vedem care ar fi căile practice de urmat, nu mai e deloc limpede ce ar trebui să facem pentru că lucrurile sunt neclare. Să luăm exemplul examenului pe care ministrul Educației Mircea Dumitru l-a organizat recent pentru funcțiile de directori. Scopul acestui examen a fost acela de a restaura conducerea meritocratică a școlilor. Dar dacă ne uităm la rezultate, o să vedem că, în mare parte, au câștigat concursurile aceiași oameni sau cei apropiați lor sau, în fine, adjuncții au ajuns directori plini și invers. Așadar din perspectiva ”revoluției” anunțate, exercițiul acesta a fost un eșec.

Ceea ce a ignorat total ministrul, din lipsă de experiență, este că nu întâmplător anumiți oameni au ajuns să conducă școlile ani la rândul și nu atât pentru că ar fi avut proptele politice, ci pentru că vocația administrativă este săracă, pentru că resursele sunt limitate și, încetul cu încetul, s-a ajuns la un soi de echilibru. Cei mai energici și mai dotați în chestiile administrației, pe care mulți alții ajunseseră chiar să le disprețuiască, au ocupat locul gol. Ca să înțelegem mai bine cauzele eșecului, ar trebui să arătăm și cum s-a desfășurat concursul. Deputatul Theodor Paleologu ne semnalează că examenul a cuprins un test grilă. Or, asta înseamnă că cei care au organizat concursul nu știau ce înseamnă să fii director de școală, nu știau care ar fi competențele și calitățile necesare și atunci au imaginat un examen de formă, cu aparențele obiectivității. Eșecul se conturase chiar mai înainte ca examenul să înceapă, întrucât examinatorii nu aveau nici măcar ei criteriile meritului. Și am ajuns astfel la ceea ce e esențial: cum să restaurezi meritocrația când nu se mai știe bine în ce constă meritul?

În aceste condiții, în administrația românească, în sens larg, tema meritocrației apare adesea doar ca o revendicare politică, fără nicio altă consistență, ceea ce explică bine de ce alternanța la guvernare nu  a reușit să amelioreze situația. Cei care pretindeau că vin în numele meritului o făceau de multe ori în numele drapelului de partid sau a ambițiilor personale. ”Meritocrația” a ajuns din păcate, într-o prea mare măsură, ideologia celor aflați în opoziție.

Instalarea unui guvern ”tehnocratic” s-a făcut de asemenea în numele meritului, căci se prespune că ”tehnicianul” este merituosul prin excelență. El este acela care posedă tehnica, care deține cunoașterea și mijloacele potrivite. Cu toate acestea prim-ministrul Dacian Cioloș a schimbat într-un singur an vreo 7 miniștri, ceea ce înseamnă că ”grila” aplicată în selectarea colaboratorilor săi nu a fost prea eficientă.

Toate acestea ilustrează de fapt confuzia teribilă în care ne găsim. Vrem, pe bună dreptate, restaurarea meritului, adică, în cele din urmă, a dreptății, așa cum ne-o reprezentăm noi modernii în plan politic, dar în practică am rătăcit căile. Constatarea aceasta ar putea fi un bun început.

Horațiu Pepine