1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

"Mein Kampf" şi publicarea cărţii în Germania

O nouă controversă s-a iscat în Germania, pe marginea proiectului publicării volumului intitulat "Mein Kampf", semnat de Adolf Hitler.

default

"Mein Kampf", de Adolf Hitler, republicată în Germania

Peter Mc Gee, un editor britanic, şi-a anunţat intenţia de a arunca pe piaţă o versiune comentată a cărţii atribuite lui Hitler, pe care mai marele regimului naţional-socialist ar fi scris-o în închisoare, în 1923, pe când îşi ispăşea pedeapsa pentru tentativa sa eşuată de puci.

Imediat după ce a început să fie vehiculată, intenţia lui McGee a stârnit în Germania mari pasiuni. Bavaria a anunţat că se va opune din răsputeri, cu orice mijloace juridice, comercializării cărţii.

Se pune, în context, o problemă evidentă. Cât de utilă, cât de recomandabilă e tipărirea unei cărţi a cărei publicare a fost interzisă în Germania, ştiute fiind consecinţele funeste ale ideologiei brune, aflate la temelia exterminării evreilor europeni şi a unui război mondial soldat cu zeci de milioane de morţi?

Deşi n-a fost îngropat, Hitler e mort de aproape şapte decenii. Ideile lui bolnave continuă însă, din păcate, să se bucure de multă viaţă. Circulă intens. Şi poluează ireversibil minţi care, dacă n-ar exista cărţi precum opera magna semnată de fostul lider al Germaniei naziste, ar avea, la rigoare, şansa de a rămâne sănătoase.

Doar cine n-a vrut n-a citit, între timp, gunoiul ideologic adunat de Hitler de la varii contemporani şi înaintaşi şi plasat între coperţile cărţii intitulate "Mein Kampf".

În epoca în care a fost scrisă, Republica de la Weimar se sufoca sub povara consecinţelor celui de-al doilea război mondial, a teoriei conspiraţioniste a „pumnalului înfipt în spinarea Germaniei”, a unui şomaj endemic şi unor reparaţii de război exorbitante.

Democraţia devenise terenul de bătaie al extremismelor colectiviste, al celor mai diverse forme de socialism de stânga, de tip comunist ca şi de dreapta, de factură naţionalistă.

Nimic nu părea mai simplu, în epocă, decât să se găsească pentru toate tarele societăţii un ţap ispăşitor sub forma evreului, cordial detestat în centrul Europei creştine, după două milenii de cruntă şi sistematică discriminare.

Nimic nu era mai simplu, decât să se adune laolaltă mai toate aberaţiile radicale, de orientare antievreiască, xenofobă şi rasistă, circulând asiduu, de la mijlocul secolului al XIX-lea în societatea austriacă din care provenea Hitler.

Deşi condamnat pentru înaltă trădare, Hitler s-a bucurat de un regim privilegiat în puşcărie. N-a întârziat să profite de pe urma sejurului său confortabil, pentru a înnegri, în timpul detenţiei, pagină după pagină de elucubraţii rasiste şi antisemite şi a-şi justifica, prin ele, pretenţia de a ajunge la putere.

Intelect mediocru, Hilter n-a izbutit, în tot acest manifest politic heteroclit, un amestec ideologic crud şi primitiv de năzuinţe gregare, inspirate de invidie şi sete nemăsurată de putere, să scoată din el nici măcar o singură idee cu adevărat originală.

Întregul său antisemitism e viscerală ură antievreiască susţinută, ideologic, de o combinaţie rău mirositoare de teorii parţial catolice, parţial rasiste şi naţionaliste, germane, aflate în circulaţie în Austria şi sudul Germaniei, la cumpăna veacurilor XIX şi XX.

Biograful său, Joachim Fest, a remarcat de altfel, la un moment dat, „mireasma fetidă” pe care o degajă tentativele eşuate ale lui Hitler de a-şi articula o concepţie despre lume şi viaţă.

Nici măcar anti-bolşevismul său nu e original. Încât volumul e rezultatul unei harnice conspectări a ideilor altora şi, în fapt, consecinţa unui amplu plagiat de pamflete apărute în diverse publicaţii extremiste.

Ceea ce reiese între altele şi dintr-un interviu acordat recent săptămânalului german Die Zeit de experta austriacă, Brigitte Hamann.

Verdictul, năprasnic, al istoricilor, e cât se poate de clar. Cartea lui Hitler e o lectură extrem de plicticoasă. E un hibrid iraţional, o mixtură confuză şi bizară de extremism politic, de fundamentalism şi de artificii prosteşti, de obtuzitate egoistă şi de paranoie, întregul fiind redactat într-un stil respingător.

Tipărită la nesfârşit, sub nazişti, cartea, devenită lectură particulară obligatorie în timpul celui de-al treilea Reich, a fost tradusă în multe limbi europene şi s-a bucurat, până în 1945, de mult succes în Europa ocupată de germani. După război n-a mai vrut, multă vreme, să ştie nimeni de ea.

Relansarea ei s-a petrecut după căderea Cortinei de fier. În fosta Europă comunizată, nazismul, ultranaţionalismul, extremismul de dreapta, rasismul, antisemitismul, fascismul, legionarismul exercitând, prin forţa lucrurilor o atracţie net mai amplă decât în mediile burgheze ale societăţilor deschise din Apus.

Notabilă e şi simpatia intensă de care se bucură antisemitismul hitlerist în mediile fundamentaliste islamice din Orientul arab şi islamist.

De când există internetul, capitolele făcăturii semnate de Hitler circulă nestingherite în reţea, în bătaie de joc faţă de interdicţia publicării ei, încă în vigoare în Germania. După război, aliaţii i-au acordat landului Bavaria drepturile de autor asupra unui volum scris de un ins rămas fără moştenitori şi expropriat, al cărui ultim domiciliu stabil fusese la München.

Retipărirea cărţii pe hârtie, în Germania, nu s-a putut realiza până acum din pricina opoziţiei guvernului regional bavarez. Nici guvernul federal nu se arată încântat.

Dar, potrivit legislaţiei germane în vigoare, drepturile de autor nu sunt veşnice. Acelea deţinute în acest caz de Bavaria se sting la 70 de ani de la sinuciderea lui Hitler în buncărul său berlinez. Moment în care, teoretic, nu s-ar mai putea împiedica publicarea cărţii în Germania.

Or, istoricii se ocupă de multă vreme de "Mein Kampf". Un institut din München pregăteşte publicarea unei ample ediţii comentate, în multe volume, ca şi cum înţelegerea deşeului ideologic produs de Hitler ar reclama o asemenea lucrare monumentală.

În fapt, cenzura operată de autorităţi n-a fost doar inutilă, ci de-a dreptul pernicioasă, fiindcă a funcţionat ca un soi de magnet, atrăgându-i pe mulţi dezorientaţi, inepţi sau inconştienţi, spre pseudo-magia năzuitelor delicii ale fructului oprit.

Ar fi net mai bine ca această cenzură, exprimând o inconştientă admiraţie faţă de pestilenţa reală, sau prezumtivă a cărţii şi o funciară neîncredere în capacitatea germanilor de a rezista ispitei extremiste, să înceteze în fine.

S-ar da astfel oamenilor posibilitatea de a constata ei înşişi ce mizerie ilizibilă, ce plagiat şi ce lectură pompieristică s-a ţinut atâta amar de vreme sub obroc.

În fapt, pare că molima nazistă, poluând minţi prea puţin capabile să se apere, e mai puţin opera cărţii lui Hilter, cât a aurei de falsă magie edificate în jurul ei. La aproape şapte decenii de la moartea conducătorului nazist a sosit timpul să se pregătească şi funeraliile renumelui său de autor.

Autor: Petre M. Iancu/Cornelia Rabitz
Redactor: Rodica Binder