1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Medicină fără frontiere

29 iunie 2010

În UE va intra în vigoare directiva care prevede aplicarea, în ţările membre, a standardelor de siguranţă şi calitate care vor facilita donarea, transplanturile şi schimburile de organe între ţările membre.

https://p.dw.com/p/O3Cn
Imagine: AP

În UE, pe listele de aşteptare se găsesc peste 56.000 de persoane. Zilnic, fiecare al doisprezecelea bolnav moare în aşteptarea unui donator. Spania, care deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a UE şi care a susţinut punerea în aplicare cât mai curând a noii directive, se găseşte în fruntea clasamentului mondial privind donarea de organe. Dacă în Germania rata naţională este de 14,7 donatori la un milion de locuitori, România se clasează pe ultimul loc cu un donator la două milioane de persoane.

Pe listele de aşteptare din Republica Federală sunt înscrişi, în prezent, circa 12.000 de bolnavi. Ute Opper ştie ce înseamnă să aştepţi. Cu 17 ani în urmă, a aflat că suferă de endocardită infecţioasă. Se întâmpla chiar înainte de nuntă. Femeia a avut noroc: după un an de aşteptare, s-a găsit un donator. Transplantul de inimă i-a salvat viaţa:

"Am crezut că atunci când voi primi noul organ voi fi nervoasă, dar, de fapt, am fost foarte fericită. Parcă m-am născut a doua oară. Primul lucru pe care l-am realizat după ce mi-am revenit în urma anesteziei a fost că pot să respir normal. A fost incredibil!, îşi aminteşte Ute Opper.

Statele europene vor avea la dispoziţie doi ani pentru a transpune în legislaţia naţională prevederile noii directive europene. Punerea în aplicare a acestora ar putea salva, anual, 20.000 de vieţi.

"Cooperarea între spitale nu funcţionează suficient de bine în cazul pacienţilor aflaţi în moarte clinică, care sunt potenţiali donatori de organe. În mod evident, lucrul acesta se leagă de problemele de ordin economic cu care sunt confruntate spitalele. Pe de altă parte, este vorba şi despre reticenţa populaţiei faţă de colectarea de organe de la pacienţi în moarte clinică", afirmă Dr. Roland Hetzer, director al Institutului de Cardiologie din Berlin.

Noile reglementări deschid perspectiva unui proces mult mai rapid în evidenţa posibililor donatori şi reduce timpul de aşteptare pe liste. În prezent, în UE, ratele naţionale variază de la 31 de donatori la un milion de locuitori în Portugalia la 1,1 în Bulgaria şi 0,5 în România.

Pentru a facilita cooperarea, Comisia Europeană va crea o reţea a autorităţilor competente şi va stabili procedurile de transmitere a informaţiilor între state.

Autori: Cinnamon Nippard, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder