1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Mecanicii de locomotivă ameninţă cu noi greve începând de joi

Sindicatul mecanicilor de locomotivă, GDL, a anunţat că ia în considerare declanşarea unui nou conflict de muncă, dacă întâlnirea cu reprezentanţii operatorului feroviar Deutsche Bahn nu va conduce la niciun rezultat.

default

Concernul a făcut sindicaliştilor luni o nouă ofertă pentru rezolvarea diferendului tarifar, dar aceasta a fost refuzată şi catalogată drept insuficientă. Şeful sindicatului GDL, Manfred Schell, a lansat un apel decidenţilor de la Berlin, în calitate de proprietari ai Deutsche Bahn, cerându-le să intervină în rezolvarea situaţiei.

„Dorim să avem propriul contract colectiv de muncă pe ramură. Vrem să trecem de limitele acestor 1500 de EUR net pe lună. În genere, toată lumea este de acord cu solicitările noastre, şi le consideră îndreptăţite. Iar dacă Deutsche Bahn va continua să-i incomodeze pe călători prin faptul că ne obligă pe noi să întrerupem lucrul, atunci şi ei trebuie să înceapă să-şi apere interesele. În acest context, proprietarul concernului nu poate să se retragă politicos şi să spună, ia negociaţi voi acolo cuminţi şi ajungeţi la un rezultat“, a declarat liderul sindical.

Audio şi video pe aceeaşi temă