1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Mazăre şi uniforma nazistă

La Mamaia e frumos şi cald. Atât de cald încât minţile unora sau altora s-ar putea să se fi înfierbântat destul de rău.

default

Primarul Radu Mazăre nu s-a rezumat însă la această monstruoasă apariţie în veşmintele simbolizând un sistem totalitar de o barbarie cruntă, precum şi mai ales asasinarea sistematică, pe cale industrială, a 6 milioane de evrei europeni. Şi-a adus şi copilul îmbrăcat aşijderi, să defileze în pas de paradă în faţa spectatorilor veniţi să admire manechine.

S-ar putea ca motivele aflate la temeiul deciziei lui Mazăre de a se afişa astfel să fie minore. Să ţină de pildă de un teribilism ieftin. S-ar putea ca hotărârea lui de a ofensa public memoria milioanelor de victime ale Holocaustului, pe ale tuturor coreligionarilor lor precum şi pe ale tuturor celor care au fost ucişi luptând împotriva totalitarismului, să nu fi fost pe de-a-ntregul conştientă. Unii au sărit chiar să-l apere, susţinând că n-ar fi purtat vreo zvastică şi că, prin urmare, n-ar fi fost o uniformă nazistă, ci doar a armatei germane. Eroare. Îşi ascunsese zvastica la centură. Semn că ştia perfect ce face.

Şi chiar dacă zvastica ar fi lipsit, toate obiecţiile de acest gen sunt cât se poate de ridicole. Ştie orice copil în afară poate de cel al lui Radu Mazăre, că nu e nimic senzaţional în uniforma unui militar din Bundeswehr, de pildă. Şi că, prin urmare, nimeni nu încearcă să atragă atenţia cu haina de ostaş a unui soldat german de azi. Că, dimpotrivă, cu petliţele naziste s-au dat în spectacol diverşi juni teribilişti, între care şi un nepot al reginei Elizabeta a II-a, spre a isca scandaluri de proporţii.

E foarte probabil ca lui Mazăre să nu-i fi scăpat acest episod. Cert este că el nu e un copil. Sau un puber zgâlţâit de febra adolescenţei. Mazăre s-a distins nu doar ca activist pesedist, ci şi ca mare om de afaceri, calificat insistent drept mafiot, deşi a reuşit să scape de toate urmăririle penale. Acest fabulos triumf în eludarea justiţiei, cuplat mai mereu cu atacuri virulente împotriva preşedintelui Băsescu, e tipic pentru toţi baronii locali din România. Dată fiind precaritatea notorie a justiţiei româneşti, asemenea succese îndoielnice nu sunt nici ele câtuşi de puţin uimitoare.

Rămâne doar de văzut dacă justiţia îl va face din nou scăpat pe primarul de Constanţa, în ciuda caracterului flagrant al faptei sale, ce intră sub incidenţa legii 107 din 2006. Ca circumstanţe agravante la acest dosar se pot reţine nu doar faptul că Mazăre este o persoană publică, având ca atare datoria de a veghea la respectarea legii statului, ci şi că şi-a instigat propriul copil s-o calce în picioruşele sale încălţate în cizme de nazist.

Dar acest caz, cu enorme implicaţii morale şi politice, n-ar trebui să intereseze îndeaproape doar justiţia, precum şi nereformatul PSD, în care militează primarul de Constanţa, ci şi ministerul român al educaţiei. Dacă e posibil ca în 2009 să se mai afişeze cineva în România în uniformă nazistă, e foarte probabil ca toate eforturile de asumare a Holocaustului în România şi de educarea tinerilor în acest domeniu să fi eşuat jalnic. Ce sinistru.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz