1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Maurul de la Spitalul Elias

Despre rolul nefast al încă preşedintelui Academiei Române, Eugen Simion, s-a vorbit cu asupra de măsură. Ce-i drept, motivele şi argumentele nu lipseau. După ce, la începutul anilor ’90, s-a dovedit campionul aşa-zisului „apolitism”, ulterior el a acumulat o sumă de funcţii pe care nu le-a mai posedat nimeni în viaţa publică românească în perioada post-comunistă.

Faptul că a creat, spre a face pe placul FSN-iştilor, o contrapondere la Grupul pentru Dialog Social, a constituit dovada cea mai limpede că ambiţiile onorabilului critic literar din perioada comunistă sunt mai mari decât acelea de simplu om al condeiului: el voia putere, influenţă şi, după cum dovedeşte prezenţa gras remunerată în tot felul de comitete şi comiţii, bani.

Bine instalat în şaua puterii academice încă vremea lui Iliescu, el a prosperat şi pe vremea lui Emil Constantinescu (preşedintele propulasat la putere de intelectuali, dar abandonat, în timp record de aceştia — mai puţin de Eugen Simion!), şi abia acum, când vârsta şi regulamentele îi joacă neaşteptate feste, va fi obligat să renunţe la unele din prerogativele aurite la care s-a dedulcit de la căderea lui Ceauşescu încoace. Un semn bun pentru viaţa Academiei Române: prin plecarea lui Eugen Simion se crează premisele democratizării instituţiei, care nu va mai semăna cu o feudă, aşa cum s-a întâmplat sub deloc luminoasa conducere simioniană.

Fireşte, dl. Simion va continua să fie un personaj influent: prin oamenii deja fixaţi în posturi şi prin modificările statuare de ultimă oră (ce permit, între altele, ca funcţiile de şefi de secţii să fie ocupate şi de academicieni ce au împlinit vârsta de şaptezeci de ani — o prevedere ce-i vine ca o mănuşă d-lui Simion însuşi, ajuns la frumoasa vârstă de 73 de ani! —, el va fi, pe tot parcursul vieţii sale, acoperită de o glorie tardivă, un om de maximă influenţă. Cum nici o societate nu e scutită de astfel de fatalităţi, ne vom resemna şi în faţa supravieţuirii, dincolo de orice limite rezonabile, a spiritului eugen-simionist!

Felul în care dl. Simion înţelege să-şi trăiască ultimele luni în fruntea Academiei Române e, însă, incalificabil. Ca şi cum ceea ce a scris despre el presa n-a fost destul, dl. Simion se ilustrează printr-un nou atac la adresa bunului-simţ: într-o mişcare politică atent orchestrată, academicianul-şef îşi dă arama pe faţă, tulburând apele în una din puţinele mişcări de curăţenie declanşate de actuala putere: aceea a schimbării directorilor de spital. Ca să nu ne lase nici un dubiu pe ce parte a scenei politice a jucat în toţi aceşti ani, dl. Simion a ieşit la rampă şi, hodoronc-tronc, şi-a adus aminte că Spitalul Elias se află sub înalta sa oblăduire. N-ar fi fost nici o problemă dacă şi-ar fi adus aminte mai devreme, când ar fi putut să constate că administrarea celebrului spital nu se desfăşoară chiar în cele mai bune condiţii.

După metode îndelung verificate, dl. Simion şi-a zis (sau i-a fost sugerat) că n-ar strica să arunce câteva fumigene: astfel, a ajuns să numească propriii oameni în conducerea spitalului Elias. Că numirea e ilegală, ce mai contează! Principalul e că s-a mai aruncat o sămânţă de scandal, că s-au reactivat vechii agenţi de influenţă ai iliescianismului etern triumfător. Cum ar veni: Maurul şi-a făcut datoria, maurul se poate retrage.
  • Data 27.12.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B31O
  • Data 27.12.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B31O